O misterioasă solie saudită în Israel

În presa arabă și israeliană s-a propagat în ultimele zile o informație despre care guvernul israelian și saudit refuză să scoată un cuvânt. O publicație saudită a scris că prințul moștenitor Mohammed bin Salman a efectuat miercuri o vizită secretă în Israel, unde s-a întâlnit cu premierul Benjamin Netanyahu. Zvonurile au fost alimentate de anunțul pe rețelele sociale despre vizita în Israel a unei personalități arabe din Golf făcut de un jurnalist israelian. În scurt timp, presa saudită a invocat o acțiune pusă la cale de Qatar: personalitatea arabă care s-a deplasat la Ierusalim a fost, de fapt, un qatariot.

Ce avea să se întâmple la câteva ore după misterioasa vizită poate arunca o lumină asupra naționalității musafirului premierului Netanyahu. În zorii zilei de joi, aviația israeliană a bombardat ceea ce oficialii au declarat că era o uzină în care regimul al-Assad continuă să producă arme chimice. Rachetele au fost lansate de avioanele israeliene din spațiul aerian al Libanului, motiv care ar explica de ce nu au fost atacate de sistemul antiaerian S-400 desfășurat de Rusia în Siria. Numai că mai multe publicații franceze și de peste Ocean citează ingineri sirieni aflați în exil care susțin că nu au fost bombardate facilități pentru arme chimice, ci o fabrică care producea rachete sol-sol destinate grupării Hezbollah. A fost, așadar, un avertisment al Israelului pentru Hezbollah, sponsorii iranieni ai grupării, dar și pentru SUA și Rusia.

Cum oficialii israelieni identifică drept cea mai mare amenințare Iranul, regimul al-Assaf susținut de Teheran, gruparea Hezbollah și extinderea influenței șiite în Orientul Mijlociu, aceasta explică posibila vizită a prințului moștenitor saudit în Israel. Arabia Saudită a susținut încă de la începerea conflictului din Siria îndepărtarea regimului al-Assad, limitarea influenței Iranului și a inițiat chiar și un conflict economico-diplomatic cu partenerii sunniți din Qatar, pentru că aceștia întrețin relații bune cu Teheranul. În plus, Arabia Saudită a îmbrățișat inițiativa lui Donald Trump pentru crearea unei alianțe militare sunnite împotriva Iranului.

Cert este că lovitura aeriană israeliană din Siria și relația tot mai apropiată cu Arabia Saudită sunt un semnal al premierului Netanyahu pentru Moscova (după întâlnirea fără succes cu Vladimir Putin de la finalul lunii august), dar și pentru SUA: pacea în Siria nu va fi posibilă fără să se țină cont de interesele de securitate ale Israelului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.