O monografie copleșitoare – „Carol al II-lea al României. Un rege controversat”

Text scris de prof. univ. dr. ing. Florin Sandu

Salut, prin aceste rânduri apariția unei lucrări monumentale: „Carol al II-lea al României. Un rege controversat”, elaborată de directorul general al Muzeului Național Peleș, doctor în istorie Narcis Dorin Ion. De ce este o lucrare copleșitoare, dincolo de dimensiunile impresionante (5 volume care însumează 2138 de pagini în format mare 23×28 cm) și de condițiile grafice de excepție (albume cartonate, color, cu o tipăritură cu adevărat „Magic Print” – numele editurii din Onești)? Pentru că încununează o serie de remarcabile albume monografice dăruite cititorilor români de colectivul valoros al Muzeului Național Peleș în ultimii ani: „Regele Carol I. Ctitorul României moderne”, „Regina Elisabeta a României. Un secol de eternitate”, „Ferdinand I. Regele întregitor de țară”, „Maria a României. Portretul unei mari regine” – în anii din urmă, marcați și de Centenarul Marii Uniri, apariții editoriale integrate cu expoziții tematice la castel. Amploarea monografiei despre Carol al II-lea stârnește admirația – e vorba de o lucrare apoteotică, de un imn al cărții care impresionează și pe cei mai îndărătnici adepți ai formatului digital, ai celor mai avansate și ușoare tablete „eBook reader”. Răsfoind această elegantă ediție bibliofilă – dar totodată disponibilă publicului larg la prețuri accesibile, atât la librăria Muzeului Peleș, cât și prin comenzi online la adresa www.librarie.peles.ro – gândul m-a dus la somptuoasele albume interbelice expuse în noiembrie 2019 la Biblioteca Academiei Române, în cadrul expoziției „România în epoca regelui Carol al II-lea”, atât de fascinante sunt imaginile adunate de autor din arhive, din patrimoniul muzeal și colecții particulare din țară și străinătate. E impresionant să vezi, de exemplu, pe o pagină de carte, facsimilat în întregime, editorialul infamant „A abdicat!” scris de directorul Stelian Popescu în ediția specială „Universul” din 6 septembrie 1940, închipuindu-ți cât de îndurerat a fost tânărul Regele Mihai când l-a citit.

Narcis Dorin Ion: Carol al II-lea al României, un rege controversat

Față de cele patru albume monografice menționate anterior (fiecare cu un volum sau două), avem acum o lucrare în cinci volume care fac să treacă pe un alt plan ceea ce s-a scris deja despre Carol al II-lea – de la publicațiile (articole și broșuri) axate pe senzaționalul ieftin și mondenități, până la cărțile despre „regele playboy” sau „regele trădat”. De fapt, această lucrare e o remarcabilă demonstrație a celui mai înalt spirit științific – istoricul trebuie să fie obiectiv, patriotul din el simte datoria de a judeca personalitatea înfățișată, mai ales după trecerea unui secol, justițiarul are tendința de a pune pe două coloane rechizitoriul și pledoaria bine contextualizată – Dr. Narcis Dorin Ion nu se ferește să facă aprecieri directe de mare valoare, însă bogăția de informație, lumina în care pune faptele, sunt copleșitoare. Încă din timpul studiilor de licență, absolvite ca șef de promoție, și apoi pe durata studiilor masterale și doctorale, autorul a fost atras de pendularea lui Carol al II-lea „Între datorie și pasiune” – colaborând la seria de jurnale omonime, s-a născut „ideea de a realiza cândva o mare monografie despre viața absolut fascinantă a acestui personaj rocambolesc”. Așa cum scrie Academicianul Răzvan Theodorescu în prefața acestei ample monografii, marile defecte pe plan moral ale lui Carol al II-lea l-au făcut să fie decretat ca un „personaj detestabil”, atât de către „românul fin” și, mai ales, de către „țoapa de vagă extracție burgheză – și cu la fel de vagi pretenții intelectuale”. Atunci, de ce e o provocare pentru un mare istoric contemporan, rediscutarea unui rege atât de controversat, dincolo de nevoia de a vedea ce e de fapt sub cele trei straturi de propagandă – legionară, antonesciană și comunistă – care au încercat să-i acopere realizările? Cred eu că inteligența ieșită din comun a lui Carol al II-lea – ascendența regală și imperială germană, portugheză, rusă și britanică, altoită cu „specificul național” și ortodox – îndrăzneala și charisma lui, patriotismul (pe care l-a subliniat mereu și sora lui, Principesa Ileana, în mărturii de mare sinceritate), dorința de implicare și viziunea sa culturală au fost tot atâtea motive pentru care această lucrare este atât de salutară, atât de binevenită în istoriografia română.

Așa cum s-a spus într-o discuție televizată recentă prilejuită de lansarea monografiei – care a avut loc în 15 iunie 2021, la Biblioteca Academiei – nu trebuie să uităm că domnia controversatului rege Carol al II-lea a durat tot zece ani cât au fost și sunt în fruntea țării trei din președinții noștri de după 1989. Da, vremurile s-au schimbat, dar instituțiile noastre, mentalitatea noastră… propriile noastre limite ne fac să sperăm în continuare prea mult de la ”cârmuitorul” mesianic. Ne întrebăm totuși, oare s-ar putea scrie despre vreunul din cei trei președinți o astfel de monografie?

Volumul 1 (316 pagini) înfățișează „Copilăria și adolescența” (1893-1914), „Rătăcirile Principelui Moștenitor” (1914-1930) și primii ani ai domniei ca „Rege Jucător” (1930-1932) – cu umorul pe care îl presară adesea în lucrare, autorul folosește aici o exprimare utilizată de un recent președinte care și-a declarat implicarea încă de la începutul „decadei sale”. Preceptorul elvețian Arnold Möhrlen l-a tulburat mult pe adolescentul Carol, cu ideile sale de tendință socialist-republicană, fiind îndepărtat (și din cauza altor porniri ale sale), nu înainte de a-i sădi în minte serioase îndoieli privind viitorul regalității europene.

Prima parte, plină de speranțe, a domniei este documentată de autor din bogate surse la care se adaugă și două valoroase manuscrise, încă nepublicate, puse la dispoziție cu generozitate de prof. dr. Georgeta Filitti. Comparativ cu Regența – pe care însuși Principele Nicolae o numise „o porcărie fără autoritate și cu trei capete, greu de dus și proastă conducătoare” – vitalitatea tânărului monarh e exprimată, tot atât de plastic, de Regina Maria: „Carol e un păcătos, dar e bărbat”.

Volumul 2 (512 pagini) ne înfățișează „Regele Constituțional” (1932-1938) de după marea criză economică. Ridicarea extremei drepte și primele asasinate legionare îl fac pe Carol al II-lea să încerce reorientarea tinerilor prin „Cercetășie” și „Străjerie”, iar pe plan politic să gândească o alternativă la oportunismele de partid.

Tot acest amplu volum deschide și o altă perspectivă, asupra „Regelui Orgolios” (1930-1938) – în relația cu Regina Maria, cu Principesa Ileana, cu Principele Nicolae și cu fosta soție, Principesa Elena – un rege capturat de „Duduia” Elena Lupescu și de camarilă, arghirofil și acaparator.

Volumul 3 (304 pagini) ne înfățișează „Regele Dictator” (1938-1939), lovitura de stat și regimul său autoritar, noua constituție și dizolvarea partidelor politice. Așa cum arată Academicianul Răzvan Theodorescu, Carol al II-lea „a instituit dictatura sa personală, nici mai bună și nici mai rea decât aceea a unui alt monarh foarte interesant din Balcani, anume Boris al III-lea de Saxa-Coburg, în Bulgaria anului 1934, sau decât, din 1929 începând, cea a propriului cumnat al regelui din București, care era Alexandru Karadjordjevic, suveranul atunci ivitei Iugoslavii, (aceasta pentru a nu mai face trimiteri la regimurile de fier contemporane cu Carol al II-lea, cele ale amiralului Horthy în Ungaria, mareșalului Pilsudski în Polonia, generalului Metaxas in Grecia).”

În 1938 refuză să participe la împărțirea Cehoslovaciei, declarând polonezilor că nu dorește să se înfrupte din cadavrul unui fost aliat. După vizitele prin Europa în care se răspândea totalitarismul, Carol al II-lea instaurează terorismul de stat. Pe fondul izbucnirii celui de al doilea război mondial, țara se străduiește să-și înzestreze armata încercând să-și păstreze neutralitatea – Carol al II-lea dă dovadă de „o îndrăzneață loialitate față de polonezi” (ajunși și ei în postura de învinși, cu țara sfâșiată), deschizându-le granițele. Până în ziua de astăzi Polonia are unități militare ce poartă numele “Regele Carol al II-lea al României” iar agenții polonezi aveau să-l ajute în exilul spaniol să plece în Portugalia, așa cum se menționează și în volumul 4 – aceste dovezi de înaltă prețuire din partea polonezilor susțin, odată în plus, re-evaluarea lui Carol al II-lea propusă de autor.

Volumul 4 (432 de pagini) încheie parcursul istoric cu „Regele Detronat” (1940) și „Regele Pribeag” (1940-1953). Anul 1940 a început cu o vizită de Bobotează în Basarabia.

Aniversarea a 10 ani de domnie a prilejuit, „din culmea unui deceniu de glorioasa domnie”, slugarnice manifestări ale propagandei regale, culminând cu un „Omagiu” al scriitorilor – exemplu urmat peste ani și la aniversarea vârstei de 60 de ani a lui Nicolae Ceaușescu. Frontul Renașterii Naționale s-a transformat în Partidul Națiunii la 22 iunie 1940. A urmat însă, pe fondul prăbușirilor de granițe europene, destrămarea României Mari. Ultimatumul sovietic și cedarea Basarabiei fără luptă, „Arbitrajul” de la Viena – pierderea Transilvaniei de Nord, prohodite de Consiliile de Coroană. Tribulațiile guvernamentale, pe fondul aservirii economice și invitării misiunii militare germane (un fel de „protectorat” cerut de chiar de rege și camarilă), au cuprins încercările de „reconciliere” cu Mișcarea Legionară, numirea premierului Gigurtu, conflictul cu generalul Ion Antonescu și cedarea disperată a puterilor către acesta. Ultima zi a domniei și noaptea abdicării sunt relatate remarcabil – fiecare întorsătură de frază, de fapt fiecare întorsătură de situație e bazată pe o bogată documentare parcursă de autor, discernământul acestuia îl ghidează pe cititorul aflat cu sufletul la gură printre adevăruri istorice puternic afectate de distorsiuni și manipulări ulterioare. 7 septembrie 1940 – ultima zi in România este relatată cu același suspans aproape cinematografic – în episodul discuțiilor legate de apropierea trenului regal de gara Timișoara e din nou evidențiată inteligența sclipitoare a lui Carol al II-lea. A doua parte a volumului 4 debutează cu începutul lungii pribegii, urmată de escala în Portugalia, traversarea Atlanticului și cei trei ani in Mexic (1941-1944) incluzând o jalnică încercare de tratative cu sovieticii pentru revenirea pe Tron. Urmează cei trei ani la Rio de Janeiro (1944-1947), căsătoria cu Elena Lupescu și revenirea în Portugalia, la Estoril – destinația finală (1947-1953), la ultima reședință: vila „Mar y Sol” . Monotonia vieții în exil, cu imposibilitatea relației Carol al II-lea – Mihai I și mici tribulații politico-familiale, întreruptă de participarea la expoziția filatelică de la Londra, este brusc curmată de un atac cardiac mortal, la 4 aprilie 1953. Sunt descrise funeraliile portugheze, repatrierea din 2003 și înmormântarea definitivă în noua necropolă regală și arhiepiscopală de la Curtea de Argeș (2019).

Volumul 5 (574 de pagini) e dedicat unor retrospective cuprinzătoare.

Prima parte prezintă vocația lui Carol de „Rege Soldat” (1930-1940) – de la sublocotenent la mareșal al României, promotor al aviației, ocrotitor al învățământului militar și al eroilor neamului, susținător al înzestrării, dar și criticat vehement pentru situația armatei, mai ales de generalul Ion Antonescu. Urmează o amplă prezentare a „Regelui Diplomat” (1930-1938) în care un rol important îl joacă relația cu ilustrul, dar și controversatul său „cancelar” Nicolae Titulescu și sistemul de alianțe, tratate de amiciție și vizite oficiale.

Ultima parte a volumului 5 e dedicată „Regelui Ctitor” (1930-1940) care a declarat, chiar de la întoarcerea în țară, că dorește să fie un „Brâncoveanu al culturii românești”. Cel supranumit de către contemporani, „Voievodul culturii”, a înființat două Fundații Culturale, „aducând cea mai de seamă contribuție în domeniul culturii scrise din prima jumătate a veacului al XX-lea”. A inaugurat noul studio al Radiodifuziunii de unde au fost difuzate majoritatea cuvântărilor și conferințelor regale, a inaugurat Muzeul National, Muzeul Satului Românesc (creație a sociologului Dimitrie Gusti), a inaugurat șantierul arheologic de la Sarmizegetusa și a nutrit o prietenie aparte cu marele istoric Nicolae Iorga și cu savantul Grigore Antipa. Misiunea culturală a echipelor regale studențești în lumea rurală a fost întregită de căminele culturale și de Serviciul Social în slujba satului interbelic. Fundația Culturală Regală „Principele Carol” a fost continuată în mod strălucit de Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, de Centrala Editurilor Regale și Revista Fundațiilor Regale. Primele volume ale Enciclopediei României au fost publicate începând cu 1938 sub patronajul regelui Carol al II-lea și coordonarea profesorului Dimitrie Gusti. Regele a ctitorit și inaugurat catedrale ortodoxe, a înființat „Cetatea Universitară” din București, a sprijinit învățământul universitar agronomic, comercial, teologic etc. În Aula Academiei Române, discursurile sale au fost mereu proaspete și pline de vervă – de neuitat este elogiul lui Lucian Blaga la Academie, în 5 iunie 1937. Pe plan arhitectural se poate vorbi de un adevărat stil național „Carol al II-lea”. Printre emblemele arhitectonice ale domniei sale amintim Palatul Regal, Palatul Elisabeta, Școala Superioară de Război, Palatul Victoria, Palatul C.F.R., monumentele de for public din București precum Arcul de Triumf sau monumentul regelui Carol I. După cum spunea Regele Carol al II-lea, << Cultura […] este partea nepieritoare a patrimoniului național, care dă dreptul unui popor de a supraviețui eternității. Iată de ce, cu atâta dragoste și cu atâta râvnă, m-am consacrat acestei opere, căci nu pot concepe ca neamul meu să nu fie nepieritor „într-ale lumii ginte mari” >>.

„Neîncercând o reabilitare a nefericitului rege Carol al II-lea (de care nici nu are nevoie!)” și fără a „oculta niciunul dintre aspectele controversate ale vieții și activității suveranului”, autorul a încercat să cerceteze si să înfățișeze obiectiv si aspectele pozitive ale activității lui Carol al II-lea, „implicarea lui concretă în actul de guvernare, modul în care lucra cu miniștrii, pregătirea sa culturală, dorința lui sinceră de a moderniza țara pe care o conducea, reușitele certe din acest domeniu, gândurile și sentimentele care l-au ghidat în acțiunile sale.”

În încheiere aș vrea să îmi exprim admirația pentru focarul de cultură de la Muzeul Național Peleș, pentru colectivul dinamic care gestionează un tezaur unic de istorie românească, reușind să restaureze în inimile noastre merite mari ale Familiei noastre Regale. În fruntea acestei echipe entuziaste, Dr. Narcis Dorin Ion e mereu zâmbitor, dăruind cărți tuturor, un om care – ajutat de o memorie prodigioasă și de o expresie ageră și îndrăzneață – trăiește istoria națională, adună în jurul său prieteni în vraja Castelului în care parcă tocmai am auzit foșnetul rochiei de mătase a Reginei sau clinchetul pintenilor Prințului Moștenitor, ce par a fi ieșit din încăpere…

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

2 Comentarii

  1. Impresionantă monografie. Încerc s-o comand de la Peleș.

  2. Am citit cu mare placere acest articol detaliat prezentind cele cinci volume Carol al II lea Un Rege Controversat, articol scris cu eleganta de Dl Prof. Univ.Florin Sandu. Din recenzie aflam despre publicarea acestei exceptionale monografii si realizam cit the exhaustiva documentare a fost facuta de dl. Narcis Dorin Ion acoperind cei zece ani de domnie ai Regelui Carol II. Intre timp am si primit de la peles.ro cele cinci volume elegante, format mare, coperta cartonata, productie editoriala de cea mai buna calitate. Rasfoind in forta, intr-o prima lectura, cele cinci volume am descoperit ca personajele si perioada istorica acoperite prind viata sub condeiul Domnului Narcis Dorin Ion. Multe din fotografiile si documentele prezentate sint mai putin cunoscute. M-a impresionat calitatea exceptionala a fotografiilor si portretul Regelui Carol II, pictat de celebrul portretist englez Philip de Laszlo, vol 5x coperta. Recomand cu mare caldura monografia, o lucrare geu de egalat in viitor, carte care nu trebue sa lipseasca din nici o biblioteca a celor pasionati de istoria Romaniei.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.