Fostul şef al Poliţiei Rutiere, Lucian Diniță, a fost achitat de Tribunalul București în dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență.
În același dosar au fost achitați și omul de afaceri Gheorghe Deaconeasa și Maricel Ilie, vicepreşedinte şi membru în Comitetul Executiv Regional al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Secţia Română – Regiunea 1 Bucureşti la data comiterii presupusei fapte.
Decizia nu este definitivă.
Lucian Diniţă a fost trimis în judecată în 2015 de DNA, fiind acuzat că a primit un miel, doi curcani şi cinci păstrăvi de la un om de afaceri, pentru ca acesta să poată obţine permisul de conducere ce îi fusese suspendat pe o perioadă de 90 de zile.
„Pentru „ajutorul” acordat, inculpatul Diniță Lucian a primit de la omul de afaceri produse alimentare în valoare de 672,5 lei: un miel, doi curcani și 5 kg de păstrăv”, susținea DNA.
La momentul trimiterii în judecată, DNA preciza că în cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Direcției Generale Anticorupție, Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea.
„Trei ani de care nu vreau să mai discut despre acest dosar, doar pentru că sunt într-o situație penibilă. Am explicat la momentul respectiv de ce este o situațe penibilă. În primul rând nu s-a încălcat legea sub nicio formă, iar persoana respectivă nu am cunoscut-o în viața mea. Acum să-mi fie cu iertare nu mai contează. Ceea ce mai contează este altceva, cred că domn profesor Voiculescu spunea că trei ani nu-i mai dă nimeni înapoi, pe de o parte. Pe de altă parte, soția mea a fost retrogradată pentru că trebuie să fie protejată”, a declarat marți Lucian Diniță, la Antena 3, după ce a aflat verdictul.
Salariile celor de la DNA sau transferati din MAI la DNA sunt COLOSALE,peste 10 000 de lei! Probabil ca aceste salarii uriase ii determina sa inchida ochii la mizerii si sa accepte incropirea unor rechizitorii cel putin indoielnice. DNA reprezinta doar o institutie de forta, prin care tara este tinuta sub controlul strainilor si ar trebui de urgenta desfiintata.
Daca si Jelena scapa inseamna ca DNA-ul trebuie desfiintat fiind o gaura negra a societatii romanesti, adicatelea haleste banii romanilor fara sa dea socoteala nimanui!
Probabil de aia pentru că fapta nu există. Păi normal. S-a mâncat.
Ridendo câștigat mores .
„Marea coruptie” anchetata de DNA… ei nu ancheteaza dosare importante, doar functiile importante
lupta anticorupţie a căzut în cel mai mare derizoriu, mulţumită, numai şi numai, vârfului de lance al anticorupţiei din ţara absurdului perfect… „Si tu prin tine insuti te vei lipsi de mostenirea ta, pe care ti-am dat-o Eu si te voi da in robie vrajmasilor tai, in tara pe care tu n-o stii, pentru ca ai aprins focul maniei Mele si in veci va arde”.