O nouă regulă la examenul pentru carnet

Proba practică a examenului pentru obţinerea carnetului de conducere va fi înregistrată atât video, cât şi audio.

„Pentru asigurarea şi verificarea legalităţii examenului de obţinere a permisului de conducere, începând cu data de 03.07.2017, modul de desfăşurare a probei practice se va înregistra atât video cât şi audio, cu sisteme tehnice de monitorizare care se vor instala pe autovehiculele folosite la susţinerea acestei probe. Sistemul tehnic de monitorizare se instalează, într-un punct fix, în autovehiculul pe care este afişată vizibil menţiunea «EXAMEN» şi se orientează paralel cu partea carosabilă, astfel încât să surprindă traficul pe direcţia de deplasare a autovehiculului. Stocarea datelor se realizează astfel încât să permită identificarea exactă a înregistrărilor după examinator, ziua şi ora examinării. Înregistrările audio şi video realizate nu reprezintă informaţii de interes public. În cazul în care candidatul contestă rezultatul probei practice, înregistrările vor fi puse la dispoziţia instanţei competente”, se arată într-un comunicat al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (D.R.P.C.I.V.).

Nu se vor înregistra video şi audio toate categoriile, excepţie fac motocicleta cu sau fără ataş (A), mopedele (AM), motocicleta cu o capacitate care nu depăşeşte 125 cmc (A1) şi motocicleta cu puterea maximă de 35 kW (A2).

Măsura va fi implementată mai întâi în Capitală şi în judeţul Ilfov.

„De luni, 3 iulie, sistemul de înregistrare audio-video va fi operaţional la nivelul serviciile publice comunitare ale mun. Bucureşti şi jud. Ilfov, iar în zilele următoare acest mod de desfăşurare a probei practice se va aplica, etapizat, la nivelul tuturor serviciilor judeţene”, se mai menționează în comunicat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.