O nouă tragedie în familia vicepreședintelui SUA

Beau Biden, fiul vicepreşedintelui SUA Joe Biden, a murit. Fiul vicepreședintelui american avea 46 de ani și se lupta câţiva ani cu cancerul cerebral.

„Întreaga familie Biden este îndurerată mai presus decât se poate spune în cuvinte. Știm că spiritul lui Beau va dăinui în noi toți – în special prin curajoasa sa soție, Hallie, și cei doi copii remarcabili, Natalie și Hunter”, a declarat Joe Biden, citat într-un comunicat.

„Beau Biden a fost, simplu, cel mai bun om pe care fiecare dintre noi l-a cunoscut”, a mai spus vicepreședintele american.

Beau Biden a fost diagnosticat acum doi ani cu cancer la creier şi operat, intervenţia fiind cu succes.

Cancerul a revenit însă, acesta urmând un tratament agresiv la Walter Reed National Military Medical Center din Bethesda (Maryland).

Beau Biden era cel mai mare dintre fiii vicepreședintelui american.

Avocat de profesie, a fost procuror general al Statului Delaware (nord-est). A intenționat la un moment dat să candideze pentru Senatul SUA în circumscripția tatălui său atunci când acesta candida pentru funcția de vicepreședinte, dar a ales în cele din urmă să practice dreptul.

Era considerat politicianul cu cele mai multe șanse pentru a câștiga postul de guvernator la alegerile din 2016.

Decesul reprezintă o nouă tragedie în familia vicepreședintelui american. Prima lui soție și fiica lor, sora lui Beau, au murit în 1972 într-un accident de mașină în timp ce mergeau la cumpărături de Crăciun. Beau și fratele lui, care se aflau de asemenea în mașină, au supraviețuit accidentului.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.