O persoană a murit, iar alte opt au fost rănite în Constanța

O persoană a murit, iar alte opt au fost rănie, vineri, după ce două maşini s-au ciocnit frontal, din cauza accidentului traficul rutier în zonă fiind blocat, relatează Mediafax.

Polițiștii au declarat că accidentul rutier a avut loc pe DN22C Constanța – Cernavodă în apropierea localității Mircea Vodă, după ce două mașini s-au ciocnit frontal, iar în urma impactului un bărbat și-a pierdut viața şi alte opt persoane aflate în cele două autoturisme au fost rănite.

La fața locului, s-au deplasat șase echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță, un echipaj de descarcerare de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea și un elicopter SMURD.

Cei opt răniți vor fi transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru îngrijiri medicale.

Din cauza accidentului, circulația rutieră în zonă a fost blocată, la ora transmiterii acestei știri polițiștii continuând cercetările pentru stabilirea cauzelor exacte ale accidentului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.