Istoria cu pricina poate fi lesne rezumată. Într-o emisiune a Eugeniei Vodă, pe TVR, Ion Cristoiu ( ei, da! el!) se trezeşte făcându-i apologia lui Zelea Codreanu. Ăsta e Cristoiu, n-avem ce comenta. Pentru lipsa de reacţie a realizatoarei emisiunii, CNA decide sancţionarea acesteia. Cam asta ar fi putut fi povestea. Dar nu! Marii autori de petiţii, apeluri şi răcnete ale Carpaţilor, Pleşu şi Liiceanu, pun de o scrisoare răstită. Şi mai adună opt semnături. Şi dă-i cu revolta pe ton înalt. Că adică de ce e voie să transmiţi înmormântarea lu’ Păunescu ( ceea ce, e drept, a cam fost o porcărie!) , dar n-ai voie să îi aduci elogii lui Zelea Codreanu ( ceea ce e de-a dreptul mizerabil!). Marii apărători ai cauzei propriului stomac s-au descoperit apărători ad hoc ai dreptei de oriunde şi în orice formă. Mă opresc. Nu vreau să abuzez de opinii personale.
Mai departe. Domnul Ion Vianu ( vă recomand călduros volumul său „Amor intellectualis”, una dintre cele mai bune cărţi de la noi, din ultimii 20 de ani, în opinia mea!) scrie în Observator cultural, cu reproş argumentat la adresa semnatarilor scrisorii. Domnul Pleşu se simte lezat personal şi purcede la o scrisoare deschisă – că e specialitatea casei. Pe acelaşi ton răstit, „subtil” ultimativ. Pleşu nu omite să-i amintească lui Vianu ( ca un mitocan sadea!) că el i-a dat scrisoare de recomandare pentru Uniunea Scriitorilor! ( Ce nu s-a aflat încă e ce caută Pleşu acolo! Care e opera cu care îşi argumentează statura?).
Domnul Ion Vianu îi răspunde, tot printr-o scrisoare deschisă, lui Pleşu. Civilizat şi raţional. Pleşu o publică în Dilema veche, dar însoţită de propria-i notiţă. De data aceasta fără prea mult desen stilistic, dar cu prisos de mitocănie. Sau mi se pare mie. Tocmai de aceea, urmăriţi firul, citiţi şi judecaţi. De această dată vă cedez locul pentru concluzii.
P.S. Prietenilor le adresez rugămintea de a nu mă mai copleşi cu grija lor. Nu o merit. Am primit îndeajuns de multe poveţe prin care sunt îndrumat să nu mă mai iau de Pleşu, Liiceanu & gaşca. Pen’ că ei controlează „mafia din cultură”. Pen’ că, dacă mă iau de ei, editurile or să mă pună la index, sculptorii n-or să-mi ridice statui, vacile nu vor mai da lapte. E prea târziu pentru sfaturile astea.
Sursa: http://moshemordechai.wordpress.com/2011/01/20/o-polemica/
