O povară numită Constantin Brâncuşi

Brâncuşi este, cu siguranţă, cel mai important produs cultural pe care România l-a dat lumii. Din nefericire, ţara în care s-a născut marele sculptor a rămas singura care nu a înţeles nimic din tot ce a însemnat sau o să însemne Constantin Brâncuşi pentru cultura mondială. Prin ne(re)cunoaşterea marilor sale valori, de cele mai multe ori, România a bâjbâit în întuneric fără să găsească lumina izbăvitoare. Printr-o conjunctură favorabilă, cele mai importante opere ale sculpturii moderne se află la Târgu-Jiu. Meritele ţării de origine în evoluţia artistului de talie mondială Brâncuşi sunt minime, de altfel singurul argument prin care poate fi revendicat acesta fiind cel al originii. În rest, ţara sa respingându-l ne(re)cunoscătoare, cum îi stă în fire, de câte ori a putut.

Văzând ce s-a întâmplat cu operele lui Constantin Brâncuşi de la Târgu-Jiu după căderea comunismului, am înţeles că ignoranţa cu care au fost tratate de oficialităţile comuniste s-a transformat în bătaie de joc odată cu începutul anilor ‘90. După începerea lucrărilor de renovare a Coloanei Infinitului, total iresponsabil, fără să existe banii necesari, la sfârşitul anului 2000, lucrările erau finalizate şi monumentul era reinaugurat. Amalgamul criminal al birocraţiei amestecate cu indiferenţa, incompetenţa şi fuga de răspundere au condus către o cascadă de evenimente care au desăvârşit afectarea iremediabilă a ansamblului.

Mutilarea oraşului

Prima mutilarea estetică a monumentelor se produce odată cu renovarea centrului pietonal al oraşului Târgu-Jiu, un proiect bine intenţionat. Iniţial. Doar prostia şi lăcomia au condus la ignorarea recomandării primite din partea Ministerului Culturii şi a Direcţiei pentru Cultură. Prin eliberarea unei note de şantier, materialul de execuţie era schimbat din piatră naturală în beton amprentat (material folosit pentru prima dată pe o suprafaţă atât de mare în România), lucru care a condus, probabil, la unul dintre cele mai urâte centre pietonale din Europa. Apare inevitabil întrebarea – ce legătură are centrul pietonal cu ansamblul Brâncuşi de la Târgu-Jiu? Are. Tocmai pentru că o bună parte din el se află pe axa Brâncuşi. Mai mult decât atât, o parte din centrul pietonal se intersectează cu câteva monumente de patrimoniu, printre ele numărându-se şi casa boierului Gănescu, imobil în care Constantin Brâncuşi a locuit pe toată durata realizării ansamblului. Doar că nimeni nu a hotărât până acum ca oamenii vinovaţi pentru aberaţia arhitecturală să fie traşi la răspundere. Din păcate, lipsa unei societăţi civile vii şi a unor instituţii libere a condus către o tăcere absolută. Credeţi că artizanii acestei bătăi de joc s-au limitat doar la profanarea axei ansamblului? Nici vorbă. În anul 2010, ei s-au apropiat din ce în ce mai mult de operele lui Brâncuşi.

Vandalizarea patrimoniului universal

Astfel, primarul susţinea semnarea unui memorandum cu trei fundaţii din Statele Unite ale Americii, care aveau să construiască în imediata apropiere a Coloanei Infinitului o clădire care ar fi urmat să devină Centrul de vizitare şi interpretare a operelor lui Constantin Brâncuşi. Actele la care primarul se angaja demonstrau clar că, în fapt, acele fundaţii voiau să treacă direct la administrarea ansamblului. Din fericire, acesta a fost găsit şi făcut public şi, în consecinţă, edilul şef a renunţat. În anul 2013, mai exact, pe 3 iulie, Centrul Brâncuşi, o instituţie care funcţionează în subordinea directă a Primăriei şi care a fost condusă încă de la înfiinţare de persoane care nu au avut niciun fel de legături cu domeniul administrat, a reuşit performanţa de a produce prejudicii iremediabile ansamblului. Directorul de atunci al Centrului a hotărât să spele cu jet de apă sub presiune operele din piatră. Acest lucru a condus, inevitabil, la prejudicierea iremediabilă a operelor din patrimoniul universal. Cu toate că angajaţii Direcţiei pentru Cultură trebuiau să sesizeze dezastrul, aceştia s-au grăbit să semneze recepţia lucrărilor. Din acel moment, nu am contenit să atrag atenţia, împreună cu sculptorul Paul Popescu, asupra neregulilor (inclusiv într-un reportaj realizat de o televiziune de ştiri naţională). Reprezentanţii Ministerului Culturii, în frunte cu Radu Boroianu, au spus că nu există probleme în ce priveşte spălarea operelor din piatră.

În luna noiembrie, la 75 de ani de la inaugurarea ansamblului de la Târgu-Jiu, petrecerea a fost umbrită de omul care trebuia să semneze recepţia lucrărilor de la Poarta Sărutului, pe motiv că nu au fost făcute aşa cum trebuie şi că, în urma spălării din vară, monumentul prezenta o deteriorare vizibilă. Prezent la Târgu-Jiu, Radu Boroianu reitera ideea că operele din piatră nu au suferit în urma spălării din 3 iulie. Doar că scandalul a devenit atât de mare încât, în februarie 2014, o comisie formată din specialişti români şi străini, avându-l în frunte chiar pe Boroianu, recunoştea chiar prin vocea domniei sale că, da, operele din piatră fuseseră avariate. Însă, până ca acest lucru să se întâmple, directorul Centrului Brâncuşi, instituţie responsabilă pentru dezastru, anunţase, în presa centrală, că operele urmează să fie spălate prin acelaşi procedeu de două ori în acel an. Din fericire, şefa a trebuit să plece de la conducerea instituţiei în urma rezultatelor prezentate de comisia de investigaţii. După un an de la acest moment, situaţia a rămas aceeaşi, adică nimeni nu plăteşte şi, din păcate, ansamblul de la Târgu-Jiu este administrat în acelaşi fel de o adunătură de incompetenţi cocoţaţi în funcţii fără vreo legătură cu protecţia patrimoniului culturii şi spiritualităţii române. Şi, ca o încununare a batjocurii generalizate, în tot acest timp, în satul natal al lui Constantin Brâncuşi se vizitează o casă care nu are legătură cu marele sculptor, în timp ce ultimele bârne ale casei sale originale putrezesc în ploaie.

Brâncuşi este îngropat în fiecare zi de incompetenţă

Pentru a vedea cât de autentic şi de actual e Caragiale, s-a găsit cineva care propune repatrierea rămăşiţelor pământeşti ale lui Constantin Brâncuşi, aducând ca motivare faptul că acesta ar fi vrut să fie înmormântat în ţară. Nimic mai fals. În primul rând, Constantin Brâncuşi a avut un testament în care nu a scris că ar vrea să fie înmormântat în ţară. În al doilea rând, din păcate, Constantin Brâncuşi a murit, având cetăţenie franceză, fiind nevoit să renunţe la cea română (în acea perioadă românii nu puteau avea dublă cetăţenie) pentru a putea să îşi doneze operele şi atelierul statului francez (pentru că România le refuzase). Mai mult decât atât, Constantin Brâncuşi şi-a cumpărat locul de veci înainte să moară. Oricum, România îl îngroapă pe Brâncuşi în fiecare zi, prin lipsa de atitudine cu care tratează tot ce înseamnă sculptorul, de al cărui nume se folosesc toţi, de la politicieni până la oameni de rând. În timp ce în Franţa sau în America (acolo unde se află cele mai multe opere semnate CB), lumea îl apără şi îl preţuieşte pe artist, în ţara de origine el devine subiect de campanie electorală şi, mai grav, pentru a motiva existenţa unor instituţii care, în loc să îl protejeze, îi vandalizează opera. Singura soluţie care ar putea salva situaţia ar fi o comisie de specialişti care să aibă în îngrijire ansamblul, funcţională în subordinea directă a Ministrului Culturii şi care să fie schimbată o dată la trei sau la cinci ani. Până atunci, se ridică unele semne de întrebare, cele mai multe fiind legate de această situaţie fără ieşire. Nimeni nu este tras la răspundere şi, mai mult decât atât, incompetenţii îşi continuă activitatea, producând noi şi noi erori voite sau nu asupra patrimoniului cultural. Din păcate, Constantin Brâncuşi, un colos al artei mondiale, este o uriaşă povară pentru o ţară obişnuită să fie dominată de mediocritate.

Constantin Brâncuşi este, înainte de toate, o linie firească a adevărului, a sensibilităţii profunde nealterate de indiferenţă, mizerie şi ură. Este cu siguranţă acea formă a unei Românii veritabile aplecate doar în faţa lui Dumnezeu. Ansamblul de la Târgu-Jiu este ridicat în cinstea eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, cel care a dus la reîntregirea naţională a României. Azi, lumina este dată doar de speranţa că, într-un final, autenticul va învinge minciuna şi firescul o să domine prefăcătoria.