ȘtirileProTV.ro arată că această investiție a fost realizată în baza unui proiect european de aproximativ 3 milioane de euro. Totul pentru a amenaja întreaga zonă.
Proiectul este unul Interreg și a adus României peste 258 milioane de euro. Scopul lor este de dezvolta zonele aflate la granița cu Bulgaria. Fondurile au fost accesate pentru a dezvolta turismul, dar nu toate primăriile au procedat la fel.
Balon cu aer cald care nu zboară, la Turnu Măgurele
În baza unui proiect similar, Primăria Turnu Măgurele a achiziționat un balon cu aer cald. Investiția ar fi trebuit să asigure vizibilitate cetății Turnu, reabilitată tot cu bani europeni.
Zboruri așteptate de 6 ani
Primăria se lăuda încă din 2020 cu achiziția balonului, dar la șase ani distanță niciun localnic nu a zburat cu balonul cu aer cald.
Administrația locală a cheltuit aproape 100.000 de euro pentru balonul cumpărat tocmai din Cehia. Mai mult, primăria a are și un pilot. Cu toate acestea, balonul nu zboară. Este ancorat și va fi ridicat doar câțiva metri.
Motivul este generat de lipsa avizului din partea Autorității Aeronautice Române. Primarul localității susține că este în procedură de a-l obține.,
„Acum este la o baza sportivă, dar e împachetat, în cutia proprie. Aici este husa balonului și în spate este nacela. Se întine cred că 25 de metri? Aici avem depozitate fel și fel de materiale. Suntem în procedură de avizare, Autoritatea Aeronautică Română este cea care avizează astfel de servicii”, susține Dănuț Cuclea, primarul din Turnu Măgurele, potrivit sursei citate.
Administrația locală, criticată pe internet
Anul trecut, pe un grup de pe rețelele de socializare, au apărut mesaje prin care oamenii ironizau achiziția făcută de Primăria Turnu Măgurele.
„Primarul Cuclea va ia în balon! Va fi achiziționat un balon în cadrul proiectului ”Produse turistice transfrontaliere durabile pentru Parcul Memorial “Grivitsa” şi Cetatea Turnu! Frații Montgolfier inventatori francezi, cel mai cunoscuți în întreaga lume pentru că sunt primii realizatori ai zborului cu mașini mai ușoare decât aerul, inventatorii balonului cu aer cald, globe aérostatique, în limba franceză, sunt mîndri de Cuclea, căci face și el același lucru după! După 243 de ani!”, potrivit postării.
Decat un cotet pt.gaini in valoare de 10.000 de Euro,mai bine un balon de 100.000 de Euro care zboara ca porcul fara pilot.Si se mai vaita ca nu au bani sa platesca drepturile handicapatilor sau salariile.Bolojenee,mai da-le ba niste bani,ce dai dela tine ? dai dela noi,din pensiile noastre ciuntite.
Teleorman.Cu T de la CORUPTIE.
Ce o fi in mintea acestor primari?!