Cea mai amendată prostituată din Bucureşti are la activ, în decurs de cinci ani, aproximativ 1100 de amenzi, potrivit B365.ro.
O tânără din Bucureşti a fost amendată de peste 1100 de ori pentru prostituţie, deţinând recordul absolut în materie. Este urmată de alte două colege de breaslă, care au trecut și ele pragul de 1.000 de amenzi. Potrivit calculelor făcute de B365.ro, la o valoare medie de 1000 de lei a amenzilor, ocupanta locului întâi datorează statului aproximativ 1.100.000 de lei.
Poliţiştii spun că prostituatele nu îşi plătesc niciodată amenzile, imediat ce sunt amendate ele întorcându-se în stradă. De altfel, poliţiştii ştiu care sunt zonele în care acestea activează, printre acestea numărându-se strada Ștefan Furtună, Calea Griviței, str. Mircea Vulcănescu, strada Mătăsari sau bulevardele Mihai Bravu și Ferdinand.