O reverență în fața lui Ioan Holender

Mi s-a părut o mare nedreptate faptul că Ioan Holender nu va mai fi Directorul Festivalului George Enescu, cât şi faptul că nu i s-a mulţumit din punct de vedere oficial pentru ceea ce a făcut până acum. Creşterea dimensiunii Festivalului Enescu se leagă indisolubil de numele său.

Ioan Holender s-a născut în data de 18 iulie 1935 la Timişoara. (…) A crescut învăluit în familie de trei culturi, iar Timişoara natală sporea straturile identitare prin diversitatea ei tipică. Cu toate acestea Holender nu uită să afirme că «cea mai influentă dintre identităţi, cea mai statornică, cea care a supravieţuit tuturor întâmplărilor, a fost cea românească».

Au fost 19 ani de mari performanţe artistice şi manageriale ale lui Ioan Holender la Opera din Viena, fiind cel mai longeviv director al acestei instituţii. Acolo era mai cunoscut decât Cancelarul Austriei, Wolfgang Schüssel.

Ioan Holender se baza întotdeauna pe intuiţie, talent, pe rapiditatea deciziilor, tenacitate, pe faptul că ştia să adulmece valoarea.

A fost adeptul unor concepte considerate avangardiste în epocă şi a lucrat cu regizori cu o viziune inovatoare, cu puneri în scenă îndrăzneţe ale operelor clasice. Printre regizorii cu care a colaborat se numără Willy Decker, Herbert Wernicke, Gotz Friedrich, Claus Guth, Marco Arturo Marelli, Silviu Purcărete și Andrei Șerban.

Cele două decenii de directorat la cârma Staatsoper au dovedit în primul rând credibilitatea sa. A adus la lumina rampei lucrări necunoscute sau uitate, la fel ca şi în Festivalul Enescu. Printre altele, şi Oedip–ul enescian. A făcut în aşa fel încât Staatsoper Wien să ţină cont de ritm, de pulsaţie, de tempo. Asta a făcut ca ea să fie atât de apreciată pe plan internaţional. ”Holenderismul” a ieşit la suprafaţă.

Îmi aduc aminte ce fastuoasă sărbătoare i s-a făcut la Viena, când a părăsit Staatsoper Wien. La Gala care a durat peste 6 ore, au participat dirijori celebri, de la Zubin Mehta la Antonio Pappano, de la Ferruccio Furlanetto la Daniel Barenboim, la interpreţi de renume, de la Anna Netrebko la Placido Domingo şi multe alte personalităţi ale lumii…

După 14 ani, ”era Holender” s-a încheiat la Festivalul George Enescu. Fără el, acest miacol care este Festivalul George Enescu nu ar fi ajuns în conştiinţa lumii. Împlinirile sunt enorme.

Ioan Holender a reuşit să catapuleze Festivalul la un nivel internaţional de prim rang, în aşa fel încât să devină un adevărat brand de ţară. Să ne aducem aminte numai de ultimele două ediţii care, cu toate obstacolele pe care le-a întâmpinat, au fost de excepţie, lăudate de întreaga presă occidentală, cât şi de numeroşi străini care au venit la Bucureşti special pentru Festival. Cuvintele rostite de Barenboim de pe podiumul dirijoral, Festivalul Enescu în veci, au fost un imbold şi pentru public. Îmi spuneau, în nişte interviuri, atât Pappano, cât şi Riccardo Muti că, dacă nu l-ar fi cunoscut atât de bine şi nu l-ar fi apreciat atât de mult, n-ar fi onorat invitaţia de a dirija pe scena Sălii Palatului, unde sunetul se aude distorsionat, din cauza amplificării. Din păcate, în România s-au construit mai multe săli de sport în detrimentul lăcaşurilor de cultură. Din păcate, noi nu știm să ne respectăm valorile.

România ar fi trebuit să-i întindă un covor roşu pentru tot ce a făcut pentru cultura română, atât ca director al Festivalului Enescu, cât şi ca director al Operei din Viena, unde a invitat să evolueze numeroși interpreți, dar și regizori, coregrafi și scenografi români…

”Știu că bugetul Festivalului, repet, este o parte a câştigului fiecărui cetăţean, iar acest fapt m-a obligat la decenţă financiară şi o atenţie deosebită acordată sumelor cheltuite. Am făcut-o cu pasiune, cu iubire faţă de ţara asta. Setea de calitate s-a răspândit în conştiinţa oamenilor, care primesc pentru banii lor ceva bun, de valoare, care să le încălzească sufletul. Din păcate, autorităţile nu prea înţeleg că Festivalul Enescu se face din banii oamenilor care lucrează în această ţară. Eram destul de sceptic în legătură cu Concertele de la Miezul Nopţii şi iată că la ultima ediție sala Ateneului a fost arhiplină. Am reuşit multe lucruri, unele nu. N-am reuşit să dau o altă înfăţişare Sălii Palatului, să conving autorităţile române că este absolut necesar să se construiască o sală de concerte adecvată acestei ţări. Eu nu cred că voi apuca timpul în care se va construi o sală de concerte în Bucureşti. În alcătuirea programului viitorului Festival trebuie să fie cineva care cunoaşte dramaturgia muzicală, care cunoaşte istoria acestei ţări, care ştie ce e important pentru aici. Cred că ar fi trebuit făcut un concurs pentru postul de Președinte al Festivalului. S-a anunţat că în 2017 se va face Oedip sub formă de concert cu o orchestră din Anglia. Dacă acest lucru este adevărat, este cea mai mare ofensă adusă lui Enescu. Adică, în ţara lui, în Festivalul care îi poartă numele, se programează singura lucrare scenică pe care a scris-o în viaţă nu pe scenă, ci în versiune de concert. Nu poți să faci artă din calcul, trebuie să faci artă din convingere”, îmi mărturisea Ioan Holender într-un interviu realizat recent.

Acum, Ioan Holender este consilier artistic la Metropolitan Opera şi Director artistic al Festivalului de Primăvară din Tokyo, membru permanent în juriile concursurilor de canto Operallia, Placido Domingo şi International Vocal Competion ‘s-Hertogenbosch. Totodată realizează o serie de emisiuni Kul Tour mit Holender a postului de televiziune Servus din Viena, transmisă în fiecare sâmbătă la o oră de mare audienţă, filmată în toate ţările europene. De notorietate sunt și câteva emisiuni despre România: despre Cluj, despre Fabrica de instrumente de la Reghin şi două despre Bucureşti, cu frumuseţea Palatelor Regale şi Prezidenţiale.