“Un nou star pe firmamentul muzical”, a titrat New Business Review din Auckland, Noua Zeelandă, după ce românca Ioana Cristina Goicea a câştigat concursul internaţional de vioară Michael Hill International Violin Competition 2017, scriu ziariștii de la miscareaderezistenta.ro.
Săptămâna trecută, la Bonn, românca de 25 de ani a câștigat și prestigioasa competiție muzicală Deutscher Musikwettbewerb 2018 (German Music Competition 2018). Premiul acordat anual încă din 1975 de Consiliul Muzical din Germania constă în 5000 de euro și o serie de concerte importante, precum și un CD realizat de casa de producție Genuin din Leipzig.
Ioana Cristina Goicea a absolvit de curând Universitatea de Muzică din Hanovra sub conducerea profesorului Krzysztof Wegrzyn. Românca se va afla pe scenă la 5 aprilie în Friedrichhafen, Germania, unde, alături de Sudwestdeutsche Philarmonie Konstanz, va interpreta Shostakovich concerto N o.1. Concertul va fi găzduit pe 7 aprilie și de orașul Konstanz din Germania.
Destul de puțin mediatizată în România, Ioana Cristina Goicea a câștigat în 2013 premiul internațional Johannes Brahms, dar și locul 1 la Concurso Internationale Andrea Postacchini 2012 din Italia. Ea este și laureata competiției muzicale Fritz Kreisler Viena 2014. Anul trecut a mai câștigat și premiul Carl-Flesch în Baden-Baden, Germania.
Citește continuarea AICI