Ozana Barabancea, Luiza Zan, Jimmy Cserkesz, Andi Vasluianu şi Vlad Zamfirescu, pe scena Godot Cafe-Teatru, într-un program variat, cu teatru, operă, recitaluri de poezie şi concerte de jazz.
Chiar dacă majoritatea spaţiilor culturale au închis deja stagiunea, bucureştenii iubitori ai teatrului au un loc dedicat lor unde se pot retrage în serile de vară. La Godot Cafe-Teatru stagiunea continuă pe tot parcursul anotimpului cald.
Miercuri, 10 august, de la ora 21.00, Ozana Barabancea Band cântă pe scena Godot. Concertul „Jazz Me Baby” aşteaptă publicul cu un program de suflet, variat, din care nu vor lipsi piese ca „All of Me”, „Ipanema” sau „Je ne regrette rien”.
După o reprezentaţie jucată cu sala plină, spectacolul „XXL (Fat Pig)” de Neil LaBute revine la Godot, joi, 11 august, la 21.00. Regizorul Cristi Juncu şi actorii Andi Vasluianu, Raluca Vermeşan, Irina Velcescu şi Vlad Zamfirescu vorbesc cu ironie şi umor despre prejudecăţi, în coproducţia Asociaţiei Culturale CATHARSIS, Teatrului ACT şi Teatrului „George Ciprian” Buzău. Tom, angajatul unei corporaţii, se îndrăgosteşte de Helen, o bibliotecară simpatică şi . întâmplător . obeză. Curând, colegii lui Tom află de noua sa idilă, iar perechea are de înfruntat priviri şi opinii neprietenoase.

Vineri 12 august, Ştefana Samfira şi Cristi Balint joacă în „Cada cu picioare”, în regia lui Florin Zamfirescu. Povestea a zece personaje cu destine diferite ca tipologie, care încearcă să-şi găsească perechea. Sub pretextul vânzării unei căzi, fiecare vânzător şi cumpărător caută, de fapt, iubirea. Fiecare dintre cei doi actori interpretează cinci personaje diferite, liantul dintre secvenţe fiind dat de acordurile unui violoncel solitar cu accente grave.
Fanii jazz-ului şi ai muzicii de calitate în general au încă un motiv de bucurie sâmbătă, 13 august. Luiza Zan, „vocea jazz-ului românesc”, şi chitaristul Jimmy Cserkesz oferă un concert-eveniment, la ora 21.00. Muzica jazz, blues, soul şi funk cu influenţe R&B, însufleţită de vocea caldă a Luizei Zan, va purta publicul într-o lume îndepărtată, în care visele devin realitate. În concert vor putea fi ascultate piese ca „Sunny”, „Delilah” (Nat King Cole), „Castles Made of Sand” (Jimi Hendrix), precum şi compoziţii originale ale trupei „Slang”, formulă în care Luiza şi Jimmy au câştigat Premiul I la Festivalul Cerbul de Aur, în 2004.

Duminică 14 august, la 21.00, Godot prezintă un alt invitat special: spectacolul „Jocuri în curtea din spate” după Edna Mazya, în regia lui Bobi Pricop. O poveste palpitantă cu şi despre tineri, despre dreptate, jocuri, teribilism şi dragoste, dar şi despre ineficienţa sistemului judiciar. Piesa, inspirată după un caz real, porneşte de la un joc adolescentin la care participă patru puşti de 17 ani şi o fată de 14 ani. Acţiunea se desfăşoară pe două planuri prezentate alternativ: cel al evenimentului în sine şi cel al procesului în care cei patru tineri sunt judecaţi pentru viol. Actorii Ioana Manciu, Pavel Ulici, Florin Hritcu, Vlad Pavel şi Cezar Grumăzescu devin, pe rând, adolescenţii implicaţi în incident şi avocaţii acestora, într-un spectacol din care nu lipsesc comedia, suspansul şi emoţia.
Godot Cafe-Teatru propune un concept unic, îmbinând fizionomia unei cafenele cu cea a teatrului clasic. Este un spaţiu multicultural elegant, cu atmosferă interbelică, dotat cu scenă, cortină şi pian. Un loc în care pur şi simplu te simţi bine. Dedicat exclusiv evenimentelor culturale independente, Godot prezintă în fiecare seară spectacole de teatru contemporan, concerte, impro-show-uri, proiecţii de film sau expoziţii de fotografie.
La Godot, cafeaua se serveşte alături de artiştii preferaţi, în fiecare zi, pe Str. Blănari nr. 14.