O seară dedicată arhitectului, pictorului G.M. Cantacuzino, la Londra

După ce, în vara anului 2014, George Matei Cantacuzino făcea subiectul unei expoziţii deschise de ICR Londra în cadrul celebrului Festival de Arhitectură din Londra, influentul arhitect român este readus în atenţia publicului britanic printr-un eveniment organizat în seara zilei de 5 iulie.

Intitulat Arhitectura demnităţii şi găzduit de sediul ICR Londra, evenimentul este o celebrare a uneia dintre cele mai emblematice personalităţi culturale ale României interbelice, oferind o privire de ansamblu asupra vieţii şi operei arhitectului, pictorului şi intelectualului George Matei Cantacuzino.

Seara va debuta cu lansarea cărţii A Prince Among Communists. From the Belle Époque to the People’s Republic (Romania 1899 – 1960), recent publicata traducere în limba engleză a volumului O viaţă în România. De la Belle Epoque la Republica Populară. 1899-1960, semnat de Ion Mihai Cantacuzino. Prezentată de chiar fiul lui G.M. Cantacuzino – Şerban Cantacuzino, cartea este o cronică a vieţii cunoscutului arhitect, inclusiv a anilor de detenţie şi marginalizare din timpul dictaturii comuniste, şi vine în completarea volumului O mie de ani în Balcani: O cronică a Cantacuzinilor în vâltoarea secolelor, o amplă istorie de familie semnată de acelaşi autor.

Lansarea va fi urmată, la finalul serii, de proiecţia filmului Letters from George, un documentar realizat de George Rowell, strănepotul lui George Matei Cantacuzino, împreună cu o echipă de tineri cineaşti din Londra. Documentarul reconstituie perioada anilor 1939-1960, când Cantacuzino devine prizonier politic în România, pe baza scrisorilor pe care acesta le-a trimis familiei, care s-a stabilit în Marea Britanie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

George Matei Cantacuzino (1899, Viena – 1960, Iaşi) a fost o personalitate complexă, în acelaşi timp artist, arhitect, scriitor, pictor, filosof şi profesor universitar. Prin filierele paternă şi maternă şi, mai târziu, din partea soţiei, s-a înrudit cu o serie de personalităţi marcante precum Martha Bibescu, domnitorul Barbu Dimitrie Ştirbey, Nicolae Ghika-Budeşti şi cu pictorii Theodor Pallady, Puvis de Chavannes şi Théodore Chassériau. A proiectat câteva dintre cele mai semnificative edificii ale vremii – Banca Chrissoveloni din Bucureşti, blocurile Kretzulescu din Piaţa Amzei şi a girat proiectul de restaurare a Palatului Mogoşoaia. De asemenea, a publicat numeroase lucrări teoretice, printre care Introducere în studiul arhitecturii (1926), Arcade, firide, lespezi (1932) şi Despre o estetică a reconstrucţiei (1947). Regimul comunist l-a condamnat la muncă silnică între 1948 şi 1953 şi i s-a interzis să părăseascăţara după ce a fost eliberat. A murit laIaşi, în 1960.

Documentarul Letters from George se concentrează pe cei douăzeci de ani de încercări ale lui George Matei Cantacuzino de a se reuni cu familia care se refugiase înAnglia cu puţin timp înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial. Amintirile acestei perioade sunt reconstituite prin scrisorile trimise familiei şi prietenilor, unele deja publicate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.