O seară frumos contrafăcută

Meciurile de box de la Romexpo au fost un spectacol de mari proporţii. Am avut de-a face cu un soi de produs al statului român. Guvernul României a dat 2.000.000 de euro pentru ca 3 boxeri români care activează prin străinătate să-i bată măr pe trei adversari aleşi pe sprânceană pentru a fi bătuţi fără prea mari pretenţii. Şi astfel populaţia s-a bucurat. Sentimentul de învingător al unei populaţii învinse de conducerea ei a izbucnit ca un şuvoi de energie. O seară magică, vorba mai tuturor crainicilor de televiziune implicaţi în transmisii şi comentarii.

Ba PRO TV, televiziunea implicată în organizarea evenimentului, se afă într-o campanie similară de imagine şi comunicare. Într-un spot, o voce bine antrenată încearcă să insufle publicului câteva sute de waţi de patriotism produs în studiourile de montaj. „PRO TV te face mândru de România!”, guruie o voce din promo. Guvernul României încearcă să te încurajeze într-un moment în care publicul larg îl înjură. Iar televiziunea siropoasă te ajută să iubeşti ceea ce înjuri. Sau măcar să suporţi. Aşa că producţia sportiv-artistică de la Romexpo a avut mai mult încărcătură politică decât de veritabilă competiţie. Asta a şi făcut ca publicul prezent la gală să o fluiere pe Elena Udrea cum nu a fluierat nici un organizator de concerte sau de evenimente din România. O comparaţie banală ne pune în situaţia de a recunoaşte că în ultimii 5-10 ani asemenea fluierături insistente nu a mai încasat decât Traian Băsescu în cursul zilei de 24 ianuarie la Iaşi şi la Focşani.

Fluierăturile celor 9.000 de spectatori de la Romexpo mai subliniază un lucru. Că Elena Udrea chiar şi atunci când contribuie la organizarea unui eveniment reuşit (pe fond totuşi discutabil!) rămâne ceea ce este. Un politician improvizat în cucoană bună de prima pagină a bulevardierelor şi emisiunilor de ştiri mondene. Dar politician dedicat comunităţii, în nici un fel!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.