Încep cu o premiză pesimistă care îi va dezamăgi pe unii cititori. Un conflict care durează de 80 de ani și care are rădăcini în mii de ani de istorie nu poate fi stins printr-o ceremonie în mare parte forțată de împrejurări. Conflictul poate fi doar oprit temporar. Altfel, nu vreau să fiu Avocatul diavolului, dar trebuie făcute unele lămuriri pe care din ce în ce mai mulți oameni au început să le înțeleagă.
Statul Israel este statul evreilor, dar a fost înființat de un grup de sioniști și nu toți evreii sunt sioniști; în plus, nu toți sioniștii sunt evrei. De fapt, din punct de vedere genetic, majoritatea liderilor sioniști sunt kazari de origine rusă și poloneză, cunoscuți în special ca evrei așkenazi. Liderii acestora, deveniți sioniști, au convins Anglia să le acorde un teritoriu din fostele ei colonii și au determinat Statele Unite să sprijine noul stat, ceea ce Washingtonul face fără ezitare de la înființarea Israelului și până în prezent. Și dacă la început America i-a acordat ajutor din motive principial morale, cu timpul relația s-a schimbat și azi Israelul controlează America și o determină să-i acorde ajutoare militare și economice practic nelimitate.
Între timp, Israelul a făcut eforturi continue să alunge palestinienii din țara lor și să convingă evreii răspândiți în diverse țări din lume să revină „acasă”. În acest sens, este demn de subliniat că Israelul nu are o constituție propriu-zisă care să-i precizeze granițele naționale, dar are „legea întoarcerii”, care prevede dreptul tuturor evreilor de a se întoarce acasă pe pământul strămoșesc…
Privind retrospectiv, mi se pare interesant și cumva curios faptul că prin anii 1980, când locuiam la Washington, am cunoscut un inginer israelian care îmi spunea că în prezent Israelul „îi pescuiește” pe evrei să se întoarcă acasă, dar în viitor îi „va vâna” să revină. Și de ce urma să-i vâneze? Pentru că se anticipau vremuri grele pentru evrei și, în același timp, pentru că, în calitate de „popor ales”, evreii trebuiau să se întoarcă acasă ca să-l întâmpine pe Mesia…
Au trecut opt decenii și, de-a lungul anilor, Israelul a expulzat sute de mii de palestinieni și a împânzit Cisiordania cu colonii, cu bariere de beton și cu alte obstacole fizice și legislative care fac imposibilă viața normală a palestinienilor. Apoi, a intervenit războiul asimetric actual din Gaza, în care guvernul Netanyahu a întrecut toate limitele de neomenie. Doi ani de răzbunări și de genocid au declanșat însă un val mondial de antisemitism cum nu a mai fost vreodată în era modernă.
S-au revoltat până și numeroși israelieni și evrei din toată lumea, inclusiv unii supraviețuitori ai Holocaustului. Organizația Națiunilor Unite a condamnat Israelul și a cerut încetarea imediată a focului. America oficială a rămas însă nepăsătoare în fața suferințelor palestiniene și a continuat să ajute Israelul cu mari sume de bani, cu arme și cu muniții. Drept rezultat, lumea arabă a început să fiarbă, Rusia jubilează și China își flexează mușchii. Trebuie precizat că Moscova și Beijingul consideră Israelul un avanpost militar american și, implicit, un stat ostil intereselor lor regionale și geopolitice.
În ce privește America, pusă în fața unor mari manifestări publice antiisraeliene, mai ales internaționale, președintele Trump a fost constrâns să ia atitudine. În acest scop, el a negociat cu părțile implicate, a conceput un plan de pace în mai multe puncte și s-a deplasat la Ierusalim să-l anunțe și în Egipt să-l semneze. Va reuși oare acest plan? Se relatează deja în surdină că nici premierul Netanyahu și nici gruparea Hamas nu ar fi mulțumiți de unele dintre prevederile planului. Deocamdată au fost eliberați totuși ostatecii israelieni care mai erau în viață și un mare număr de palestinieni arestați sau condamnați în Israel. Sunt pași umanitari importanți, dar drumul spre pace e lung și spinos. Omenirea a respirat însă ușurată la încetarea focului și ar fi creștinește să-și pună speranțele în reușita inițiativei președintelui Trump.
Cu toate acestea, pentru ca acordul semnat la Sharm el-Sheikh, în Egipt, să aibă șanse de pace reală și de durată, va trebui ca Israelul să renunțe la visul extinderii teritoriale, să revină la granițele din 1948 și să accepte crearea unui stat palestinian paralel cu Israelul și independent. Și va mai trebui să renunțe la ideea de popor ales, care, de fapt, nu prea corespunde ideii politice sioniste. În acest sens, este bine de știut un fapt cumva contradictoriu: Israelul modern a fost înființat de sioniști ca stat laic, dar liderii israelieni continuă să cultive ideea religioasă a poporului ales. „Ales”, însă, nu neapărat pentru a-l întâmpina pe Mesia, așa cum aspiră evreii religioși, ci pentru ca, prin Israel, sioniștii să-și exercite controlul…
În consecință, Israelul va trebui să iasă de sub tutela sionistă și să accepte faptul că e un stat normal și, ca atare, se supune legilor internaționale, precum toate celelalte țări. Altfel, războiul cu lumea arabă și, indirect, cu restul lumii va continua și nu se știe cât timp va mai ține America Israelul în brațe… Sau cât timp va mai rezista statul Israel?
În ce privește lumea occidentală actuală, genocidul din Gaza a făcut ca sute de mii de oameni să protesteze public și vehement împotriva războiului. Manifestanții, la rândul lor, sunt sprijiniți de milioane de conaționali care exercită mari presiuni asupra guvernelor. Asemenea manifestări erau anticipate în țările arabe și musulmane, dar nu în Europa. Personal, m-a șocat recenta declarație a prim-ministrului Pedro Sánchez al Spaniei. Acesta a afirmat că regretă faptul că Spania nu are arme nucleare ca să poată opri războiul din Gaza. Cu alte cuvinte… să lovească Israelul cu bombe nucleare!? Riposta israeliană nu a întârziat. „Liderul spaniol e un reacționar care s-a poziționat contra istoriei.” Și Spania e condusă în prezent de un guvern socialist…
De data aceasta, cred că principala luptă se duce între evrei. Vor învinge cei care vor să trăiască într-o societate normală și cu picioarele pe pământ? Vor învinge evreii religioși care încă îl așteaptă în mod pașnic pe Mesia? Ori vor învinge sioniștii care vor cumva să forțeze venirea celui așteptat? Este posibil să aflăm curând, iar răspunsul ar putea să ne zguduie.
Articol scris de prof. dr. Nicholas Dima, 17 octombrie 2025
Update
PS: Analiștii susțin că Netaniahu a acceptat încetarea ostilităților numai din cauza
presiunii interne din Israel care cerea insistent eliberarea ostatecilor. După eliberarea lor,
s-ar putea să respingă fazele următoare ale acordului și să reia agresiunea împotriva
organizației Hamas și a palestinenilor din Gaza…
Prof. Dr. Nicholas Dima, 20 Octombrie 2025.
gazetarul Dima e mai mult isteric decat istoric,ca de altfel emulul sau RC
‘În consecință, Israelul va trebui să iasă de sub tutela sionistă..’nu am citit in viata mea o ineptie mai mari,chiar va trebuie acest neica nimeni ,legendat de servicii in SUA pe vremea lui Ceasca?!Hal de ístoric’
Fraților, mergeți la Vatican la muzeul Vaticanului, acolo veți găsi exact istoria facerii lumii și împărțirea teritorială, anii înființării multor țări și nu ce a fost scris în cărțile de istorie ale țărilor prin dictare! E cu totul altceva in mare parte, nu are nicio legătură cu ceea ce se vehiculează ca fiind adevăr. Ceea ce există în acest muzeu al Vaticanului, nu poate fi modificat pentru că, exista file antice și traduse in diferite limbi de circulație internațională, plus destule imagini pictate care distrug credința reală din cauza practicilor din acele timpuri, una e scris în cărți și altele au fost în practică! Și în legătură cu israela, e documentare clara, nu ce grohaie bibi și alți latrai.
DEH … unii nu pot inca renunta la divinitatea cea razboinica a neamului arab nomad shasu …
Nimeni mai presus de toți!
Asta înseamnă egalitate, fraternitate, libertate!
De ce nu trebuie să trăim toți ca unul și unul pentru toți?
Acceptați asta și vom trăi toți fericiți!
Vreți să dispară viața pe Pământ?
Sa invatam istoria adevarata de la Roller, Pavel Corut, Sergiu Nicolaescu si prof.dr.ND
…si de la Zaiafet si alti influenceri veniti de nicaieri, din spuma finantarii oculte, pentru a „educa” tineretul ca-n „Fahrenheit 451”- fara carti, doar video…
Un articol plin de lipsuri,mai mult catana batrana legendata in SUA si care-l semneaza, face confuzii grave dpdv istoric!
Gekko 🤣🤣🤣 da, sunt un catel. Recunosc. Insa nu caut stapan, precum „oamenii” care cauta tatuceala si posteaza pentru „privilegii”.
Adevarul te va elibera! Urmariti documentarul „The Money Masters”!!!
Ideea unei păci în OM este bună..pân când nu depinde de bani…unde sunt bani pace nu va fi…Când cineva terorizează împrejurimile descolo se schimbă și bursele..Cine știe cum lucrează bursa știe unde să „apese” că ele să aducă bani…Hai la mai mult și la mai mare ..
Liderii HAMAS tot fac business și bine își înțeleg misiunea..
Viețile omenești nu contează…
Imbecililor din mass-nedia romanesca sa va stea in gatzi toate invectivele si injuriile pe care timp de 35 de ani le-ati aruncat pe capul celor care au dorit sa fie Pace si Buna Stare in Sfanta Noastra Romanie si-n aceasta Lume. Din 1789 toate razboaiele, molimile si revolutiile colorate sau nu au fost puse la cale de Oculta Mondiala Kazare pentru a putea stapanii Terra. Daca aceasta OMK respecta Aceasta Pace ramane de vazut? Pana atunci Slava Diana Sosoaca cu Pacea de la Bucuresti si Slava Z.
Wiston Churchill a fost anti-semit! „Winston Churchill, Illustrated Sunday Herald, 8 februarie 1920:
“Din zilele lui Weishaupt, Karl Marx, Trotki, Bela Kuhn, Rosa Luxemburg si Ema Goldman, conspiratia acestei lumi a luat amploare. Aceasta conspiratie a jucat un rol recunoscut în Revolutia Franceza. A fost izvorul fiecarei miscari subversive în secolul 19. Si acum, în sfârsit, aceasta banda de personalitati extraordinare din lumea interlopa a marilor orase din Europa si America i-a tras de par pe rusi si au devenit conducatorii acelui enorm imperiu.“
Nu se afiseaza votul articolelor. Se afiseaza doar un link [votes_up id=*]. Multumesc si va urez un uichend cu LIBERTATE!💕💕💕
Pai este libertate. Doar ca nu pentru catei…
Nu a fost nici o ceremonie. A fost un show personal, marca Trump, pentru cei ai sai de acasa. Le place.
organizatiile teroriste nu pot fi oprite. ele se ucid chiar intre ele. cat timp exista aceste formatiuni, care primesc arme si resurse de la entitati jucatoare a razboaielor la bursa, macelul nu se va opri niciodata. Presedintele Trump incearca. Israel, daca va fi atacat din nou, va riposta. De aceea regiunea tampon Gaza este necesara pentru apararea intre granite. Exact cum ucrana a fost creata de stalin pentru a proteja urss.
Daca scria articolul in Romania, ii bateau mascatii la usa d-lui autor.
In SUA inca mai exista o Constitutie, de aceea, chiar daca nu in cotidiane de mare tiraj, mai apar si opinii separate. Se considera ca oricum nu se pot lupta cu mainstream-ul.
In Romania, Constitutia a fost sublima.
Credeam ca am scapat de Dima,Popescu si Culianu…