Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că a fost ca la Radio Erevan, referindu-se la bâlbele Guvernului în cazul avizului la inițiativa privind dezvăluirile din dosarele penale.
„A fost ca la Radio Erevan în sensul în care Ministerul Justiției în urmă cu opt zile a făcut punctul de vedere negativ. A fost ieri (n.r. miercuri) în ședința de Guvern negativ, după aceea eu am plecat și nu știu ce s-a întâmplat cu comunicarea. S-a agitat toată lumea, tot ca la Radio Erevan: „Iată proba cum Ponta vrea să distrugă jurnaliștii”, după care seara s-a aflat că de fapt am dat aviz negativ și astăzi (n.r. joi) aștept toate laudele, că vreau să-i apăr pe jurnaliști”, a declarat Victor Ponta.
Guvernul a transmis joi că a avizat favorabil propunerea senatorului PSD Șerban Nicolae de a modifica Codul Penal, potrivit căreia cei care dezvălie informaţii din dosare riscă să fie pedepsiţi cu închisoarea până la trei ani, dar la câteva ore Guvernul a emis un nou comunicat în care se preciza că de fapt este vorba de un aviz nefavorabil.
Ulterior, reprezentanții Guvernului au afirmat că ar fi fost vorba de o eroare tehnică.