O treime dintre români cunosc rolul Parlamentului, iar trei sferturi nu înţeleg bicameralismul

Potrivit unui studiu dat publicităţii de Asociaţia ProDemocraţia românii nu au votat în cunoştinţă de cauză la referendumul din decembrie 2009, ale cărui rezultate au indicat dorinţa electoratului de a avea un parlament unicameral din care să facă parte maximum 300 de parlamentari."Mulţi dintre români au votat la referendum în necunoştinţă de cauză la adresa […]

De cotidianul.ro - Autor
O treime dintre români cunosc rolul Parlamentului, iar trei sferturi nu înţeleg bicameralismul

Potrivit unui studiu dat publicităţii de Asociaţia ProDemocraţia românii nu au votat în cunoştinţă de cauză la referendumul din decembrie 2009, ale cărui rezultate au indicat dorinţa electoratului de a avea un parlament unicameral din care să facă parte maximum 300 de parlamentari."Mulţi dintre români au votat la referendum în necunoştinţă de cauză la adresa […]

Potrivit unui studiu dat publicităţii de Asociaţia ProDemocraţia românii nu au votat în cunoştinţă de cauză la referendumul din decembrie 2009, ale cărui rezultate au indicat dorinţa electoratului de a avea un parlament unicameral din care să facă parte maximum 300 de parlamentari."Mulţi dintre români au votat la referendum în necunoştinţă de cauză la adresa rolului Parlamentului în general şi al sistemului parlamentar bicameral în particular", relevă concluziile studiului prezentat de liderul organizaţiei Cristian Pârvulescu, potrivit Mediafax.

Conform datelor studiului, doar 34% dintre cei chestionaţi au identificat scopul Parlamentului – acela de a legifera. Alţi 34% dintre respondenţi au afirmat că rolul Parlamentului este să vegheze la bunul mers al ţării şi să îmbunătăţească nivelul de trai al populaţiei, iar restul au vorbit despre rolul de conducere, de reprezentativitate, despre asistenţă socială sau rol economic sau, zece%, au dat răspunsuri negative la adresa Legislativului.

Întrebaţi de ce trebuie să existe un sistem parlamentar bicameral, 77% dintre cei chestionaţi nu au ştiut să răspundă. Doar 5% dintre respondenţi au identificat rolul de control, de filtru, de verificare a activităţii Camerei inferioare. Mai mult, peste două treimi dintre români nu au ştiut să dea vreun exemplu de stat în care există Parlament bicameral.

Eşantionul folosit, cuprinzând 1.060 de persoane, a fost unul reprezentativ pentru populaţia adultă neinstituţionalizată a României. Studiul are un grad maxim de eroare de plus sau minus 3,1%.
 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.