Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, a declarat pentru Mediafax, că în Piaţa Revoluţiei sunt deja aproximativ 1.500 de persoane.
Sindicaliştii sunt atât din Bucureşti, cât şi din alte judeţe ale ţării.
Cei din alte judeţe au venit în Capitală cu trenul sau cu autocare. Acestea din urmă au rămas la intrările în Capitală.
Participanţii la protest au început să se adune în Piaţa Revoluţiei încă din jurul 10.00, mitingul fiind programat să înceapă la ora 12.00.
Două ore mai târziu, oamenii vor pleca în marş spre Piaţa Victoriei, unde vor rămâne de la ora 15.00 până la ora 19.00.
Preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, a anunţat că la acţiunile de protest vor participa aproximativ 20.000 de oameni, din care 10.000 vor veni din teritoriu.
UPDATE: Protestul Sanitas, care precede acţiunea de bază de miercuri a CNSLR-Frăţia, a început oficial la ora 12.00, aproximativ 3.500 de sindicalişti fiind deja prezenţi, lor urmând să li se alăture peste o oră alţi membri ai federaţiilor membre CNSLR-Frăţia.
Sindicaliştii Sanitas, care au deschis seria protestelor, au programată miercuri, o acţiune de la 12.00 la ora 13.00, oră de la care li se vor alătura şi membri ai celorlalte federaţii membre CNSLR-Frăţia.
Oamenii s-au adunat în Piaţa George Enescu, în faţa Ateneului, unde acţiunea a fost mutată deoarece în Piaţa Revoluţiei, unde fusese progamată iniţial, nu era suficient spaţiu.
Protestarii – veniţi din Bucureşti, dar şi din ţară – flutură steaguri albe cu însemnele Sanitas. O parte a sindicaliştilor flutură steaguri ale FSLI Petrom, condusă de Liviu Luca.
Liderul CNSLR-Frăţia, care este şi lider Sanitas, Marius Petcu, îi cheamă pe bucureşteni să li se alăture la acest protest şi să nu-i mai privească de la televizor sau de la balcon.
Petcu a mai spus că autorităţile vor încerca sa dezbine mişcarea sindicală să spună că sunt puţini la protest şi că nu vor obţine nimic.
Liderul sindical s-a arătat dezamăgit că opoziţia nu-i sprijină.
Protestarii au tricouri şi şepci albe cu aceleaşi însemne.
Oamenii huiduie şi strigă „Jos Băsescu”.
Revendicările membrilor Sanitas sunt legate de problemele din sistemul sanitar.
Oamenii solicită revenirea la salariile din septembrie 2009 pentru sistemul sanitar şi domeniul asistenţei sociale, asigurarea finanţării pentru trimestrul al IV-lea 2010 pentru sistemul sanitar, asigurarea autonomiei reale a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi scoaterea sistemului de sănătate din cadrul sectorului bugetar.
Sindicaliştii mai solicită asigurarea unui proces de descentralizare corect, prelungirea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară şi negocierea unui nou contract colectiv de muncă pentru asistenţa socială, un Pact naţional pentru sănătate.
Alte probleme specifice sisitemului sanitar sunt legate de necesitatea deblocării posturilor din domeniu, a menţinerii actualului Normativ de personal.
Membrii Sanitas mai cer modificarea şi completarea proiectului Legii salarizării unitare cu unele sporuri specifice pentru sectorul sanitar şi domeniul asistenţei sociale.
Revendicările comune ale tuturor membrilor federaţiilor afiliate la CNSLR-Frăţia sunt legate de revenirea la salariile din septembrie 2009, majorarea salariului minim pe economie la 750 de lei atât pentru bugetari cât şi pentru angajaţii din societăţile comerciale, stoparea disponibilizărilor în sistemul bugetar şi în sistemul economic, păstrarea Codului muncii şi a protecţiei salariaţilor la concedieri colective.
Sindicaliştii mai vor blocarea iniţiativei de a desfiinţa contractul individual de muncă pe perioadă nedeterminată, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură şi contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional. O altă solicitare este menţinerea actualei legi a pensiilor, a vârstei de pensionare şi a modului de calcul al pensiei.
Modificarea legii Inspecţiei muncii pentru diminuarea muncii la negru şi întărirea măsurilor de securitate a lucrătorilor la locul de muncă, depolitizarea instituţiilor şi companiilor de stat, un pachet de măsuri anti-criză din partea Guvernului care să ducă la creşterea veniturilor şi a puterii de cumpărare sunt alte cereri ale sindicaliştilor.
Sindicaliştii cer revenirea la salariile din septembrie 2009, majorarea salariului minim pe economie la 750 de lei atât pentru bugetari cât şi pentru angajaţii din societăţile comerciale, stoparea disponibilizărilor în sistemul bugetar şi în sistemul economic, păstrarea Codului muncii şi a protecţiei salariaţilor la concedieri colective.
UPDATE 1: Un protestatar a fost dus la spital după ce i s-a făcut rău. Bărbatul a fost luat de o ambulanţă. Unul dintre participanţii la protestul de amploare din centrul Capitalei a fost luat de ambulanţă şi transportat la spital.
Bărbatului i s-a făcut rău în timpul mitingului. Medicii i-au acordat asistenţă, iar acum este în afara oricărui pericol.
UPDATE 2: Aproximativ 10.000 de sindicalişti ai CNSLR-Frăţia participă la protestul din Capitală, la care oamenii au ajuns cu peste o sută de autocare şi 50 de microbuze.
Sindicaliştii au aruncat cu ouă şi covrigi spre intrarea în sediul Ministerului Muncii, în semn de protest faţă de măsurile de austeritate impuse de guvernanţi.
Oamenii, care au plecat în marş spre Piaţa Victoriei, s-au oprit în faţa sediului Ministerului Muncii unde au început să strige şi să huiduie. Nemulţumiţi, ei au aruncat cu ouă şi covrigi înspre instituţie. O coloană de jandarmi se află în faţa sediului Ministerului Muncii, pentru a evita eventuale alte incidente.
Şeful de dispozitiv al Jandarmeriei Capitalei a declarat că protestarii care au aruncat ouă ar putea fi identificaţi după înregistrarea video. El a precizat că dacă se vor stabili vinovaţii, aceştia ar putea fi amendaţi.
Sindicaliştii CNSLR-FRăţia au plecat în marş spre Piaţa Victoriei, unde cele aproximativ 10.000 de persoane adunate în centrul Capotalei vor protesta până la ora 19.00.
Sindicaliştii au pancarte pe care scrie „Băse-hiena şi diabolicul Boc, recomandări: luaţi furadan”, „Cseke Attila, groparul sistemului sanitar românesc” – în română şi maghiară, „Du-te Băsescu după Ceauşescu”, ‘Bun venit în sistemul ticăloşit, ei cu lovelele, noi cu foamea”, „Trandafiri votaţi, trandafiri mâncaţi”.
Traficul rutier se va redeschide pe Calea Victoriei în aproximativ 30 de minute, iar circulaţia pe Şoseaua Kiseleff va fi închisă începând cu ora 14.00.
În tot acest timp, Pasajul Victoriei rămâne deschis, a declarat Ioana Preda, purtător de cuvânt al Brigării de Poliţie Rutieră Bucureşti.
Mitingul a fost deschis la ora 12.00 de sindicaliştii de la Sanitas. La ora 13.00 li s-au alăturat şi cei din federaţiile membre ale CNSLR-Frăţia. La acţiune mai participă sindicalişti de la FSLI Petrom, din Aviaţie, CFR, sindicate ale şoferilor, din învăţământ şi funcţionari publici.
Sindicaliştii sunt atât din Bucureşti, cât şi din alte judeţe.
Cu toţii au plecat spre Piaţa Victoriei pentru un miting programat între orele 15.00 şi 19.00.
UPDATE 3: Liderul CNSLR Frăţia, Marius Petcu, le-a transmis guvernanţilor, de la tribuna din Piaţa Victoriei, că dacă astăzi protestează 20.000 de oameni, mâine vor fi mult mai mulţi, pentru ca Executivul să înţeleagă că trebuie să oprească măsurile de austeritate.
Petcu a spus că Piaţa Victoriei este plină de sindicalişti de la CNSLR Frăţia şi le-a cerut cetăţenilor României să nu îşi bată joc de efortul acestor oameni.
Înaintea lui Petcu a vorbit, de la tribuna amenajată în Piaţa Victoriei, un alt reprezentant al CNSLR Frăţia, care le-a spus protestatarilor că aici este locul unde le-au fost reduse salariile şi pensiile. El a adăugat că deşi se vorbeşte că la protest ar fi doar 3.000 de oameni, în realitate sunt peste 14.000.
Protestatarii aflaţi în Piaţa Victoriei strigă „Jos Guvernul mincinos”, „Boc, Boc şi ai lui, să se ducă dracului”, „Cu PDL la guvernare avem numai zile amare”.
Sindicaliştii CNSLR Frăţia au ajuns în Piaţa Victoriei în jurul orei 15.00, unde vor protesta până la ora 19.00. Aceştia au plecat în marş spre Piaţa Victoriei din Piaţa Revoluţiei, unde au protestat aproximativ două ore.
Potrivit jandarmilor, în Piaţa Victoriei sunt aproximativ 10.000 de oameni care protestează.
Sindicaliştii au pancarte pe care scrie „Băse-hiena şi diabolicul Boc, recomandări: luaţi furadan”, „Cseke Attila, groparul sistemului sanitar românesc” – în română şi maghiară, „Du-te Băsescu după Ceauşescu”, ‘Bun venit în sistemul ticăloşit, ei cu lovelele, noi cu foamea”, „Trandafiri votaţi, trandafiri mâncaţi”.
În timpul marşului spre Piaţa Victoriei, oamenii s-au oprit în faţa sediului Ministerului Muncii unde au început să strige şi să huiduie. Nemulţumiţi, ei au aruncat cu ouă şi covrigi spre intrarea în instituţie.
UPDATE 4: Protestatarii din Piaţa Victoriei au forţat barajul de protecţie pentru a ajunge la Guvern şi au aruncat cu sticle de plastic şi cu ouă spre sediul Executivului. Între manifestanţi şi jandarmii veniţi să îi oprească a avut loc o altercaţie.
În zona gardurilor de protecţie au venit mai multe echipaje de jandarmi, care au reuşit să îi ţină pe protestatari în zona amenajată pentru miting.
Jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene pentru a-i opri pe protestatari.
În timpul busculadei, gardul de protecţie a fost mutat doi metri mai în spate spre sediul Guvernului, echipaje de jandarmi fiind pregătite cu scuturi să intervină.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Marius Militaru, a declarat că protestatarii au încercat să forţeze barajul de protecţie din zona amenajată pentru miting, dar au fost opriţi de forţele de ordine. El a precizat că niciun protestatar sau jandarm nu a fost rănit în timpul busculadei.
Liderul CNSLR Frăţia, Marius Petcu, a făcut apel la protestatari să se liniştească şi să continue paşnic mitingul, dar aceştia aruncă în continuare cu apă şi cu sticle goale spre jandarmii veniţi să îi oprească.
Petcu a spus că cei care au provocat incidentul nu sunt sindicalişti pe care el îi reprezintă, ci persoane infliltrate în rândul acestora. El a făcut apel la membrii CNSLR Frăţia să se grupeze în zona scenei, pentru a se delimita de cei care au declanşat incidentul din faţa sediului Guvernului.
O femeie a mers la una din maşinile SMURD spunând că s-a speriat din cauză că jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene.