„Oare ăştia au tras tot gaze iritante pe nas?”

Deputatul PNL Florin Roman a scris, sâmbătă, pe Facebook, despre europarlamentarii PSD şi ALDE care l-au criticat pe preşedintele Klaus Iohannis pe tema protestelor din 10 august, că „spurcă cu mânie proletară preşedintele şi poporul gazat” şi s-a întrebat dacă au inhalat „gaze iritante pe nas”.

„Pupincurism, slugărnicie, analfabetism funcţional! Cam astea sunt cuvintele care îmi vin spontan când mă gândesc la declaraţiile dinozaurilor politici, care se înghesuie să-l atace pe preşedintele Iohannis şi pe protestatarii din 10 August. Totul pentru a-i face pe plac condamnatului Liviu Dragnea. În această postare o să mă refer la europarlamentarii PSD şi ALDE, care din spatele unor venituri de peste 20.000 de euro şi probabil din vacanţe luxoase, spurcă cu mânie proletară preşedintele şi poporul gazat”, a scris deputatul PNL Florin Roman, sâmbătă pe Facebook.

Liberalul a adăugat că europarlamentarii Maria Grapini, Norica Nicolai, Mircea Paşcu şi Dan Nica sunt „slugoi, pupincurişti politici, dinozauri politici”.

„Mai întâi a fost Grapini de la ALDE pe care eu o încadrez la analfabetism funcţional. Prea rupe limba romană în două ca să o bănuiesc de inteligenţă. A urmat apoi Norica Nicolai, care vede în românii bătuţi “poze trucate”. Aici e vorba de pupincurism cred eu, dar şi de probleme de vedere….grave, grave de tot. Nu s-a lăsat mai prejos nici Mircea Paşcu, un dinozaur politic roşu.

El vrea amenzi de 15.000 de euro pentru protestatari, cu gândul că tot romanul care munceşte în străinătate, adună 20.000 de euro ca el. Ultimul pe lista, cu voia Dvs, un alt dinozaur politic, şi spune brokerul Sima, un şpăgar, Dan Nica, care vrea comisie de anchetă pentru preşedinte. Oare ăştia au tras tot gaze iritante pe nas? Ce îi împinge pe aceşti slugoi, pupincuristi politici, dinozauri politici să iasă la atac şi să pupe picioarele lui Dragnea? Un singur lucru: locul pe liste la viitoarele europarlamentare şi teama că vor pierde cei 20.000 de euro lunar! Oare românii bătuţi şi care au inhalat gaze îi vor uita?”, a completat Florin Roman.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

21 de Comentarii

  1. Se pare că acest „domn” suferă de o boală antifascistă gravă!

  2. Maria Grapini, Mircea Paşcu şi Dan Nica sunt sekuristi din generatia de aur ceausista, aruncati in politica direct din manastirea Seku dintr-un Lemn! !Norica Nicolai a fost data afara din procuratura in anii 90,fiind prinsa ca aranja vanzari de copii gitani contra televiziare,casetofoane si ce se mai cerea in primii ani ai democratiei originale… Specimene umane fara caracter,constiinta si zero democratie..Vorba aia: Statul Paralel la el acasa ..

  3. O fi dinozauri politici, ma Romane, dar tu esti bolnav psihic in tot ce faci si spui! Controleaza-te, baiete!

    • Individul asta de la PNL e un limbric politic. Se plange ca PSD-istii sunt pupincuristi, dar el il pupa-n cur pe Iohannis 24/7. Cu Orban si acesti indivizi PNL-ul si-a pierdut orice credibilitate.

  4. cel mai gazat din toata povestea asta parea fi corturaru’ care facu greva foamei vreme de doua ceasuri! halal cornuta , muuu!

  5. Toți patru borfași poolitici au rămas în urmă cu plata cotizatiei în euro la PSD + ALDE și vin alegerile europarlamentare; măcar cu limbile în tuhasul de partid să fie la zi

  6. resursele, petrol, gaze, aur… pamantul stramosesc, economia, finantele, sant in mana strainilor si asta datorita ocuparii institutiilor statului de catre straini prin minciuna si viclenie ca lupii la oi !
    de aici, constientizand aceasta catastrofa, intelegem rolul institutiilor de forta, “justitiei independente”, ca instrumente de control si represiune asupra poporului si in interesul strainilor…
    cum putem crede ca strainii ne vor noua binele? nu putem crede. nici marele Eminescu nu credea : “de la Nistru pan-la Tisa…” nu putem crede, devreme ce toate resursele bogatiile tarii se afla in mana lor !
    cum putem crede ca numele unui strain care suna atit de nefiresc, de anormal : “klaus werner johannis presedintele Romaniei”, poate fi benefic pentru noi si in interesul poporului nostru ?
    cum poate de exemplu, cineva crede intr-o justitie patronata de straini, de ambasadele occidentale, ca actionand in interesul poporului? nu putem crede asa ceva. https://www.cotidianul.ro/documentul-lui-valcov-statul-prejudiciat-cu-2-miliarde-de-dolari/
    iata doar o mica parte din supararea strainilor, multinationalelor si corporatiilor occidentale, care scot in strada tefelisti, „onegisti” si sorosisti, pentru ca nu sant lasati sa jefuiasca in voie bogatiile tarii !
    si lupta pentru ultimele resurse: industria energetica, Portul Constanta, Platforma Magurele, TAROM-ul…etc…https://m.activenews.ro/stiri-politic/Colonelul-Mircea-Dogaru-sustine-ca-protestele-din-10-august-au-fost-declansate-de-structurile-controlate-de-Germania-pentru-a-lovi-in-interesele-americanilor-in-Romania.-Trump-ar-dori-legarea-Constantei-de-Gdansk-152331

  7. Cred ca se uita in oglinda cand facea aceste declaratii;scrii ce vezi.

    • Daca au avut jandarmi instalati din vreme pe blocurile adiacente pietii Victoria,care au tras de acolo cu gaze lacrimogene(sunt filmari cu telefonul),iti dai ca a fost PREMEDITARE din partea Danjarmeriei!Tentativa de lovitura de stst pentru instaurarea dictaturii personale a lui Carica Bombardon de TeleormanPolitia, mai desteapta ,s-a prins de lucratura danjarmeriei si s-a retras din piata !

    • Am vazut inregistrarile cu nespalatii de la protest care ii atacau pe jandarmi si incercau sa intre la guvern. Nu ma intereseaza ce ordine au primit politistii, asta nu e o scuza pentru faptul ca nespalatii #rezist se pregateau sa arunce cu cocktailuri molotov (ei deja incepusera sa dea foc la cauciucuri pe strazi). Continua sa te legi ca oligofrena de politie si de jandarmerie si la anu’ niciun politist sau jandarm nu va vota cu Iohannis.

  8. Vai de mama lui! asa minte, asa educatie, cine l-a facut dipotat pe respectivul specimen spurcat? aia care l-au „ales” si pe Johannis, la … ambasada din Paris a lui Bakonski?

    • Eee, altceva era daca-l chema Rolansohn, pui de oltean barat! Asa o educatie primea el…

  9. Tot mai intelectuale ieșirile dreaptei PNL-iste, cu limba de lemn a unei forțate revolte lumpen proletare, precum analizele sforțate ale tinerei generații de ziariști din Scânteia anilor cincizeci. Se simte la PNL școala academismului GDS. Lasați-o dle. Florin Roman să vorbească pe deja eterna Raluca Turca care are un limbaj civilizat

  10. În zorii democrației sperate, cei din România ne lăsam prostiți și ne simțeam martiri, față de cei reveniți în țară după 1990 și care s-au implicat în politică prin sloganul: “ei n-au măncat salam cu soia”. Va apărea,ca reproș, un nou merit un nou blazon? “Ei n-au tras gaze iritante pe nas!

  11. Ooo, domn Roman . Ca absolvent al academiei SRI, vorbiti de pupincuristi , analfabeti si dinozauri politici. Pai astia erau profesorii si coledzii matale. Nu confundati. O oglinda aveti la indemana ? Asa puteti vedea un pupincurist veritabil in toata splendoarea sa. 🙂

  12. @Remarcați și faptul că fostului ministru Mircea Pașcu, și chiar și fostului ministru de la interne Dan Nica, indivizi cu îndelungată activitate în politică, le-a venit o idee, pe care a ținut să o facă publică , idee ce nu le-a venit atunci când erau ministrii la apărare și la interne , ci numai după ce au ajuns parlamentari la UE ?

  13. @Citiți și voi la comentariul anterior, „idee, pe care au ținut să o facă publică”, ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.