Obama: Poziţia SUA faţă de situaţia din Siria va fi revizuită dacă au fost utilizate arme chimice

Statele Unite vor „revizui” poziţia privind o posibilă intervenţie militară în Siria în cazul în care se va dovedi că regimul de la Damasc a utilizat arme chimice, afirmă preşedintele american, Barack Obama, citat de AFP, relatează Mediafax.

„Nu pot fi luate decizii pripite până nu se va dovedi că au fost utilizate arme chimice; dar, dacă se va dovedi că au fost utilizate arme chimice, vom revizui pozţia” privind o posibilă intervenţie militară, a declarat Obama într-o conferinţă de presă organizată la Casa Albă.

Secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a declarat săptămâna trecută că regimul din Siria probabil a utilizat arme chimice de mică putere, subliniind că informaţiile nu sunt sigure. „Serviciile de informaţii americane au concluzionat, cu un anumit nivel de exactitate, că regimul sirian a utilizat arme chimice, în special gaz sarin”, a spus Hagel. Însă, conform experţilor, informaţiile furnizate de Statele Unite privind presupusa utilizare a armelor chimice de către regimul din Siria nu se ridică la nivelul standardelor probelor luate în considerare de Naţiunile Unite, care vor trimite o echipă pentru evaluarea situaţiei. Preşedintele Barack Obama a cerut o evaluare definitivă privind utilizarea sau nu a armelor chimice de către regimul din Siria înainte de a lua o decizie privind noi măsuri în acest dosar.

La rândul său, regimul Bashar al-Assad a acuzat Statele Unite de manipulare, după acuzaţiile privind utilizarea armelor chimice, afirmând că Administraţia de la Washington şi Guvernul britanic „mint” în această privinţă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.