Piesa scriitorului român este prezentată astăzi, la ora 19.30, şi mâine, la ora 15.30, în premieră, la Teatro Gobetti, de compania Kataplixi, în regia lui Luca Busnengo. Scenografie şi lumini: Eleonora Diana. Costume: Valentina Menegatti.
În distribuţie: Francesco Gargiulo, Alessandro Lussiana, Anna Montalenti, Stefano Moretti şi Giulia Valenti.
“Kataplixi este un cuvânt grecesc care înseamnă fantezie, minune”. În acest spirit, între artă şi viaţa adevărată, se naşte creaţia lui Matei Vişniec.

Spectacol este realizat cu susţinerea Compagnia di San Paolo în cadrul proiectului Scene allo sBando, o nouă secţiune experimentală a “generazione creativa”, care urmăreşte reînnoirea vitalităţii spectacolului viu.
Proiectul este realizat în colaborare cu Institutul Român de Cultura şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, Acti Teatri Indipendenti, Asociaţia Bucovina din Torino, Universitatea de Studii din Torino – Departamentul de Limbă şi Literatură Română.
Spectacolul Occident Express este punerea în scenă a volumului omonim de Matei Vişniec, jurnalist, dramaturg şi poet român. Occident Express este o piesă de teatru care prezintă istoria unui popor care încearcă să-şi uite propriul trecut pentru a aspira la Occidentul mitic, raportându-se, însă, constant la locul de origine. Este o pendulare între Occident şi Orient, între Est şi Vest, între acasă şi departe, o poveste despre oameni obişnuiţi.

Vişniec preia universul imaginar din Orient Express, trenul-emblemă a luxului occidental, efectuând o inversare a rutei: fluxul migrator de vieţi care se îndreaptă, de data aceasta, către cele mai apropiate epicentre ale modelului american şi anume Europa Occidentală. Textul este fragmentat în patru tablouri, urmărindu-se fiecare poveste prin fereastra unui tren, ca şi când, pe geam, putem vedea doar ceea ce se află în interiorul marginilor acestuia, reuşind astfel să asistăm la un singur moment, un moment special din vieţile trăite de personajele lui Vişniec.
Trenul aleargă, se opreşte în staţie şi porneşte din nou. Bagajul sporeşte încărcându-se cu sentimente, mirosuri, certuri, cu poezia şi atmosfera unui trecut ce dispare.
Matei Vişniec reuşeşte să picteze adevărate poveşti pe care a putut să le culeagă în timpul unui lung laborator cu comunitatea română din Torino.

În această serie de tablouri vivante apar bagaje, pe care pasagerii de încarcă sau le descarcă la fiecare oprire a trenului, alături de sentimente ale trecutului pe care le cutreieră cu mintea.
Textul lui Matei Vişniec, chiar dacă este scris într-o manieră modernă, are puterea şi farmecul marilor opere clasice, regăsind universalitatea, forţa poetică şi originalitatea.
Matei Vişniec – dramaturg, poet, romancier şi jurnalist – s-a născut la 29 ianuarie 1956 la Rădăuţi, în Bucovina. Foarte repede descoperă în literatură un spaţiu de libertate. Citeşte cu aviditate Kafka, Dostoievski, Camus, Poe, Lautremont. Îi plac suprarealiştii, dadaiştii, povestirile fantastice, teatrul absurdului şi al grotescului, poezia onirică şi chiar teatrul realist anglo-saxon, pe scurt, îi place totul cu excepţia realismului socialist.
Studiază filozofia la Bucureşti şi devine foarte activ în sânul generaţiei ’80, fiind membru fondator al Cenaclului de luni. Crede în rezistenţa culturală şi în capacitatea literaturii de a demola totalitarismul. Crede mai cu seamă că teatrul şi poezia pot denunţa manipularea omului, precum şi spălarea creierelor prin discursurile ideologice. Înainte de 1987 se afirma în România prin poezia sa epurată, lucidă, scrisă cu acid. Începând din 1977 scrie piese de teatru care circulă masiv în mediul literar, dar care sunt interzise pe scenele profesioniste.

În septembrie 1987 părăseşte România, ajunge în Franţa, unde cere azil politic, începe să scrie în limba franceză şi lucrează ca jurnalist la Radio France Internationale. Devine cetăţean francez în 1993. Piesele sale scrise în franceză sunt editate de Actes Sud-Papires, L’Harmattan, Lansman, Crater, Espace d’un Instant. Numele său figurează pe afişele teatrale în peste 30 de ţări: România, Republica Moldova, Franţa, Germania, Italia, Belgia, Luxemburg, Olanda, Elveţia, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Danemarca, Suedia, Finlanda, Grecia, Turcia, Rusia, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Croaţia, Ucraina, Canada, Statele Unite, Argentina, Brazilia, Bolivia, Japonia, Maroc, Iran, Liban…
Spectacole şi participări la mari festivaluri internaţionale de teatru: Festivalul de la Avignon, Bienala de teatru de la Bonn, Festivalul de teatru de la Edinburg, Festivalul FAJDR de la Teheran, Festivalul de teatru de la Sibiu etc.
A fost invitat pentru intervenţii şi conferinţe pe tema rezistenţei culturale şi a literaturii ca spaţiu de libertate în numeroase oraşe din Franţa, dar şi în Italia (Universitatea din Padova, Universitatea din Bolognia, Institutul Cultural Francez de la Roma), Statele Unite (Universitatea Phoenix din Arizona, Festivalul Playing French de la Chicago), Maroc (Centrul Cultural Francez de la Tetouan), Iran (Universitatea Liberă de la Teheran), Japonia (Teatrul Kaze din Tokyo), Cehia (Centrul Cultural Român de la Praga), Marea Britanie (Festivalul de teatru de la Brighton), Germania (Teatrul Hans Otto de la Potsdam), Luxemburg (Fabriktheater) etc.

Piesele lui Matei Vişniec sunt traduse în peste 25 de limbi. Unele au fost montate în teatre importante din Europa: Teatrul Rond Point des Champs Elysées la Paris, Teatrul Stary din Cracovia, Teatrul Piccolo din Milano, Teatrul Regal din Stockholm, Teatrul Young Vic din Londra, Teatrul Naţional din Istanbul, Teatrul Maxim Gorki din Berlin, Teatro Stabile din Catania (Sicilia) etc.
În 2009, Matei Vişniec a fost distins cu Premiul European al Autorilor şi Compozitorilor din Franţa (SACD).
O avanpremieră a spectacolului a avut loc, în prezenţa scriitorului Matei Vişniec, la Standul României în cadrul programului participării României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino 2015. De asemenea, spectacolul a fost prezentat publicului torinez în perioada 2-4 iulie 2015 la San Pietro in Vincoli.
În 15 ianuarie, la Sala Studio a Teatrului Naţional din Bucureşti, este programată avanpremiera spectacolului Recviem, de Matei Vişniec, în regia lui Alexandru Dabija. Scenografia: Irina Moscu. Muzica: Ada Milea. Coregrafie: Florin Fieroiu.
În distribuţie: Marius Rizea, Gavril Pătru, Mihai Calotă, Răzvan Oprea, Ioan Andrei Ionescu, Mihai Munteniţă, Lucian Iftime, Ionuţ Toader, Cristian Bota, Mihai Niţu, Alec Secăreanu, Andrei Seuşan, Nicholas Caţianis, Mihai Niţă, Răzvan Alexe, Alexandru Ion, Andrei Redinciuc, Vladimir Purdel, Sorin Dobrin, Alexandru Voicu, Emilian Mârnea şi Afrodita Androne.