Cel mai nou scandal în Parlament:

Oglinjoară, oglinjoară, care-i mai „penal” din țară?

Conducerea Camerei Deputaţilor a decis miercuri ca semnăturile strânse pentru iniţiativa USR „Fără penali în funcţii publice” să fie trimise la Curtea Constituţională pentru a urma procedura legală, însă va fi sesizat şi Parchetul General cu privire la semnături.

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a afirmat miercuri despre inițiativa USR „Fără penali în funcții publice”, că peste 500.000 de semnături au fost falsificate, fiind sesizat Parchetul.

„În urma probelor evidente şi în urma verificărilor făcute de Secretariatul General al Parlamentului timp de trei-patru luni, deci o muncă efectivă, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a fost sesizat vizavi de aceste aspecte care au natură penală. Ceea ce am făcut noi în Biroul permanent a fost ca să cerem reprezentantului USR din Biroul permanent să facă ceea ce cer ei de vreo doi ani de zile, şi anume să accepte ca aceste liste să fie verificate de Parchetul General în urma unei plângeri penale şi dacă Parchetul General şi procurorii vor decide că nu sunt probe care să ateste că au fost falsificate semnăturile atunci este foarte bine, dar dacă procurorii vor constata acest lucru va fi foarte grav. Reprezentantul USR nu a mai fost de acord şi a cerut numai către CCR să fie trimise aceste liste. Prin vot s-a decis că va pleca instant atât către CCR, dar şi către Parchetul General, în urma plângerii penale pe care probabil o va semna domnul vicepreşedinte Iordache în numele Biroului permanent, urmând ca procurorii să decidă”, a spus Cătălin Rădulescu.

Potrivit acestuia, au fost falsificate „multe, peste 500.000 – 600.000″. „Dacă erau două, trei, 10 semnături, înțelegeam să facem discuția asta. Dar devin penibili, pentru că la 600.000 de semnături deja este o chestiune gravă. O să vedeți că sute de primării au arătat aceste lucruri. Primarii au arătat că erau sute și sute și sute de semnături care nu existau, erau falsificate, dintre ei, câțiva au făcut și plângeri penale”, a mai declarat Rădulescu, miercuri la Parlament.

„Știți cum e, penalii strigă penalii. Atât USR, cât și PNL, au plângeri penale și începerea urmăririi penale la tot ce înseamnă finanțările ilegale la cererea AEP-ul. Aceste dosare sunt depuse de vreo câteva luni de zile, procurorii se pare că nu sunt interesați. Penalii care strigă totdeauna penali ar trebui să-și dea demisia. În al doilea rând, există plângeri penale făcute de foarte mulți primari din țară, la fel, depuse la Parchet, privind suspiciunile evidente de fraudare a listelor pe care acești colegi din USR le-au depus la Parlament. Pe de altă parte, există mediatizată, eu am și cerut acum vreo 5-6 luni de zile ca Parchetul să se autosesizeze vizavi de mediatizarea convorbirilor telefonice între membrii USR, care spuneau unii altora cum să falsifice semnăturile”, a mai tunat deputatul PSD.

De partea cealaltă USR acuză PSD că „fură şi dosare cu semnături Fără Penali”.

„ALERTĂ! Dragnea fură și dosare cu semnături Fără Penali. Am analizat nota pentru CCR întocmită de Secretariatul General al Camerei Deputaților cu privire la semnăturile Fără Penali și am constatat cu stupoare că apare o cifră suspectă de 591.097 de semnături înregistrate, în condițiile în care USR a depus peste 800.000 de semnături în Parlament, restul până la un milion fiind încă blocate prin primării din țară. În această notă LIPSESC foarte multe dosare depuse, fără nicio explicație. Tot în notă apare o cifră de 93.775 semnături care nu sunt atestate de primării din motivele abuzive pe care le știți deja (lipsa celui de-al doilea prenume sau adresă incompletă pentru că lipsește etajul). De fapt, PSD încearcă să trimită la CCR un număr de semnături mai mic decât pragul de 500.000 impus de lege, ca să invalideze inițiativa. Ajunge cu minciunile! Avem documente ștampilate ca să demonstrăm fiecare semnătură depusă. Avem copii după dosare cu stampila Camerei Deputaților. Este fals în acte oficiale ceea ce face Liviu Dragnea prin Secretariatul General, după ce a comis un abuz în serviciu și a blocat peste 100 de zile inițiativa în Camera Deputaților. Comanda politică a lui Dragnea a devenit mai importantă decât legea. Secretariatul Camerei Deputaților nu avea competența de a verifica semnăturile, ele au fost deja validate de primării. Mâine la ora 11, ÎNAINTE de trimiterea inițiativei la CCR, vom clarifica situația. Președintele comitetului de inițiativă Mihai Badea, alături de Stelian Ion și Cristina Prună vor merge la Secretariatul General să lămurească lucrurile. Plângerea penală este pregătită”, acuză USR într-un comunicat transmis miercuri seară.  Într-o primă fază, USR a acuzat o nouă încercare PSD de blocare a inițiativei Fără Penali „prin sesizarea Parchetului General pentru a evalua autenticitatea celor un milion de semnături de susținere”.

„Condamnatul penal Cătălin Rădulescu, noul chestor al PSD din Camera Deputaților, și autorul OUG 13 Florin Iordache au încercat în Biroul Permanent să blocheze trimiterea inițiativei Fără Penali la CCR. Cei doi au invocat în BP că Secretariatul general a sesizat neconcordanțe în liste, deși nu intră în atribuțiile SG-ului Camerei Deputaților să verifice autenticitatea semnăturilor. Acesta este treaba primarilor, care deja au atestat dosarele” se arată într-un comunicat al formațiunii.

 

 

Recomanda 4
Ioana Radu 8631 Articole
Author

8 Comentarii

  1. Inca de anul trecut, prin septembrie, Falca a depus plangere la procuratura ca, din 21 000 de semnaturi, vreo 6-7 000 de semnaturi sunt false…
    La referendumul din 2012, procuroarea comunista, Macovei, acuza fraudarea a 2 milioane de voturi, in urma cercetarilor s-au constata ca posibile voturi fraudate vreo 500 ca, pana la urma sa se constate ca 5 persoane au votat de 2-3 ori.
    Pentru asta, Dragnea a fost condamnat la 2 ani cu suspendare…
    Astia de la USR, cu peste 300 000 de semnaturi falsificate, oare ce merita?
    Eu spun ca merita urmatoarele:
    1. USR radiat din registrul partidelor politice si scos in afara legii;
    2. Toti cei care au strans liste cu semnaturi false sa fie arestati, cercetati, judecati si condamnati pentru FALS IN INSCRISURI OFICIALE;
    3. Toti cei din conducerile filialeor unde s-au inregistrat falsuri si din conducerea centrala a USR sa fie arestati, cercetati, judecati si condamnati pentru FALS IN INSCRISURI OFICIALE SI/SAU PENTRU COMPLICITATE LA ALS IN INSCRISURI OFICIALE.

  2. Pai astia din poza parca fac toti pipi ! Baremi ala, al treilea din stinga, sint sigur ca se incheie la prohab … Asa baieti, cum se striga la mine in cartier la filme in care „Angelica, marchiza ingerilor”, facea baie in butoi : „Pensionarii cu fața la perete !”

    • @Closette Chichirau

      esti bestial…la inceput am crezut ca nu am inteles eu bine cum sta treaba…:)))! am ras cu pofta…mersi draguta..

  3. Initiativa lui peste! Ar trebui si PSD-ul sa initieze „fara securei in functii publice”, ada ar dizolva instant usr-ul si pluşul bubosului tradator.

  4. Securistii si-au dat cu stangu’ dreptu ‘ pen’ca au apelatla amatori: finii si finutele, nepotii, nepoatele, tutele si prostalaii din neamul lor.Bine,bine veti spune, dar copiii lor ce kk faceau? Copchiii lor centralizau tabelele si le smenuaiu unde era rubrica goala. Puteau si ei sa apeleze la specialisti! Ma rafer la PDL !

    • Dar jivina de Armand mai primeste bani pe de-geaba de la Bechtel?

  5. Cine nu stie ca HOTII STRIGA HOTII sa se uite la MARELE ESCROC IMOBILIAR DOVEDIT DE JUSTITIE, care este INTAIUL PENAL AL TARII. Urmandu0i exemplu, ceilalti penlai fac circ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.