Preşedintele rus Vladimir Putin nu şi-a îndeplinit niciun obiectiv în războiul din Ucraina, susţine cancelarul german Olaf Scholz, potrivit DPA şi Reuters.
„Niciunul dintre planurile lui Putin nu a funcţionat”, a precizat Scholz într-o declaraţie susţinută miercuri în Bundestag, adăugând că preşedintele rus a făcut o eroare de calcul fundamentală.
El a crezut că trupele sale vor ocupa Ucraina în câteva zile şi că Europa şi Occidentul democrat sunt prea divizate pentru a ajuta Ucraina eficient, a explicat cancelarul german.
„A crezut că poate seca solidaritatea Europei oprindu-ne robinetul cu gaz”, a declarat Scholz.
Putin s-a înşelat „în legătură cu curajul ucrainenilor, cu Europa, cu noi, cu caracterul democraţiilor noastre, cu voinţa noastră de a rezista imperialismului şi maniei de mare putere”, a mai spus el.
Scholz a reiterat că Uniunea Europeană este unită în sprijinul său pentru Ucraina şi, într-o aparentă referire la Ungaria, a spus că încercările de a submina valorile UE prin blocarea unor măsuri de politică externă vor eşua.
„Oricine consideră că poate submina valorile UE, la care s-a angajat fiecare stat membru, prin blocarea politicilor sale externe şi de securitate, va eşua în această încercare”, a mai afirmat el în parlament.
La începutul acestei săptămâni, Ungaria a renunţat la obiecţiile sale faţă de un împrumut al UE pentru Kiev după deblocarea parţială a unui sprijin financiar care fusese îngheţat anterior din cauza îngrijorărilor privind statul de drept.
Sprijinul pentru Ucraina, inclusiv sancţiunile împotriva Rusiei, va fi menţinut şi intensificat atât timp cât Putin îşi continuă războiul împotriva Kievului, a subliniat el.
„Nimeni nu suferă mai mult din cauza războiului dus de Rusia decât ucrainenii, iar noi rămânem ferm alături de ei”, a adăugat Scholz.
Denazificare, demilitarizare și protejarea populației de etnie rusă – acestea sunt singurele obiective anunțate de Putin încă din martie.
Primul este cam abstract, însă ucrainenilor le cam iese pe nas nazismul; al doilea a fost atins încă din primăvară iar al 3-lea este în curs de îndeplinire.
Hitler a atacat Polonia cu peste 2 mil de soldați, deci oricât de idiot l-am crede pe Putin, e clar că nu avea cum să trimită o armată de 190 mii ca să ocupe o țară de două ori mai mare.
Dl. Scholz n-o fi văzut sondajele făcute printre europeni care în majoritatea lor zic că războiul trebuie să se termine chiar dacă Ucraina va fi mai mică după semnarea păcii, deci zic eu că un referendum european l-ar cam contrazice pe dl cancelar.
Nu știu despre ce curaj vorbește dl, însă știu că rușii au început de mult să ucidă cam mulți non-ucraineni.
Și închei, spunând că și eu m-am înșelat cu privire la „democrația voastră” care nu este democrația mea, nu este democrația lui Socrate și nu este democrația popoarelor.
Scholtzul mai bine si-ar face propriul bilant. Ca era gata-gata sa se inchine la regele Kreamwurst al III-lea. E plin de bube-n cap, dar se scarpina in alta parte.
Crenvurștiul opărit bate câmpii fără gratZie.
Dacă aveau un pic ce coloană vertebrală, Germania și Franța garantau efectiv Acordurile Minsk pe care si-au pus semnătura și nu lăsau gașca de khaZari de la Kiev să persecute minoritățile prin Legea Educației, Legea Popoarelor Autohtone sau prin bombardarea continuă a civililor din Donbas.
Atenție, propagandiștilor cu EPOLETzI și șortZuletZe:
Acordurile Minsk prevedeau NUMAI autonomia Donbas-ului IN CADRUL UCRAINEI, NU INDEPENDENȚA sau ALIPIREA la Rusia.
Și ar fi fost PACE !?
Inca putintel va incepe asejarea lucrurilor in ordinea lor fireasca, atat in Sfanta Noastra Romanie cat si-n lume. In patru luni se va apasa pe Butonul Rosu daca NATO va continua sa aprovizioneze Ucraina cu arme din ce in ce mai puternice deoarece slujbasii lui Satan vor s-l scoata pe Sfantul Bunul Dumnezeu din inimile si mintea oamenilor si sa distruga lacasurile de cult ortodocse din intrega lume, satanistii urandu-l pe Iisus Hrostos, Fiul Mult Iubit al lui Dumnezeu.
General Store – Corect, a-ti avut perfecta dreptate !
@Paulian Ionescu
O scurta completare. O mare parte din pagubele civile si victimele civile se datoreaza fara dubiu chiar armatei ucrainene care a folosit civilii si locuintele lor drept scuturi umane si ascunzatori de unde sa atace trupele rusesti. Rusii au ripostat la atacuri si daca acolo au fost tinuti ostatici civili, au existat si victime in randul civililor. Pe de alta parte, doborarea rachetelor rusesti de croaziera deasupra zonelor locuite a provocat alte victime si distrugeri tot datorita incompetentei armatei ucrainene. Ar fi trebuit sa doboare rachetele dupa trecerea lor pe deasupra zonelor locuite, sau sa le doboare inainte de a ajunge la zonele locuite. Asa cum au procedat, au facut chiar ucrainenii mare macel printre civili.
Crenvustiul asta incearca sa se consoleze singur pt. ca situatia nu este asa cum o crede el.In primul rind Putin a folosit o metoda complect diferita de a cotropitorilor americani care au distrus pe unde au intervenit cu armata lor totul,inclusiv civili ,copii si femei.Putin a distrus doar obiectivele militare si acum in ultimul timp pe cele energetice .Sigur ca la aceste actiuni au mai murit si civili sau case distruse ,dar daca cautam ,constatam ca numarul mortilor civili sint de fiecare data foarte mic.Sigur ca Putin nu a prevazut ca trebue sa lupte inafara de ukrainieni si cu trupele de merceneri trimise de occident, sau cu toate ajutoarele trimise Ukrainei,dar pana la ora actuala ,cu toate aceste ajutoare primite de Ukraina, sau cu restrictiile primite de la occcident,el si-a realizat o parte din planurile lui.Asa ca domnul crenvursti vorbeste si el sa nu adoarma.
Occidentalii condusi de satanistii globalisti il urasc pe Putin pentru ca a ridicat Rusia din dezastrul in care o lasase Boris Eltin si a modernizat-o, pentru ca se opune aberatiilor sexuale pe care Occidentul doreste sa le impuna tuturor cetatenilor lumii si pentru ca sprijina religiile si credinta in Dumnezeu Atoate-Creatorul. Este limpede ca satanistii sunt impotriva lui Dumnezeu si atunci isi concentreza tote fortele impotriva tuturor credinciosilor indiferent de religie. Au inceput cu lupta impotriva Islamului, acum continua cu lupta impotriva crestinilor. Razboiul acesta de esenta religioasa a depasit dimensiunea umana.
Păi câteva adevăruri,..A cui sunt banii unionali și cine va returna acești bani împrumutați de la bănci ? De ce crede Scholz că Rusia nu face de fapt o operațiune specială de denazificare, de impunere de respect și pentru alte naționalități conlocuitoare ??De ce crede Scholz, care de altfel stă in câteva pioneze șoroșiste,.că de ar vrea Rusia, nu ar putea distruge ukraina in câteva ore, nu zile ?? De ce nu vede cum pune la pământ Germania și zboară disperat in China pentru a mai salva câte ceva ?? Nu știe cumva cine a distrus in mod terorist conducta de gaz vitală Germaniei NS2 ? De ce crede că e credibil de orice ar mai zice ?
Cancelarul readuce sperata tuturor europenilor si fara sa faca nici cel mai mic rabat de la democratie il sprijina acum neconditionat si pe Presedintele Romaniei K.W.Iohannis in problema , la zi, numita intrarea Romaniei in Schengen .Practic Cancelarul ne arata cum intreaga structura a Uniunii Europene trebuie sa renunte la avantajele , uneori personale , oferite de catre Moscova. In acest sens trebuie citita si intimplarea cu statul Austriac ce nu mai este sprijinit de nici o natiune Europeana cu exceptia poate a Ungariei in cazul de fata .Cancelarul Germaniei si Presedintele Romaniei dau , brat la brat , o dubla lovitura de imagine .Pun in dificultate partidele si entitatile, de tot felul, ce inca mai cred in relatia cu Rusia si in acelasi timp isi fidelizeza natiunile ca parte a devoalarii greselilor facute de catre austrieci ce se confrunta nu numai cu decizia tuturor de a ajuta Romania dar si cu partea democratica si non simpatizanta a rusilor din propria tara . Punct ochit punct lovit .
Din nelimitata inteleptciune a poporului roman: „Cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia” !