Olguța n-a mai rezistat: „Acum țipă”

Ministrul Muncii Lia Olguța Vasilescu se războiește pe Facebook cu „unii sindicaliști” cu privire la o serie de măsuri sociale, acuzându-i că „știu să reacționeze virulent doar când se dă”.

„1. Au făcut demonstrații în stradă, informându-i pe cei din administrația locală că le vor scădea salariile, prin Legea salarizării, fiindcă nu exista grilă și Consiliile locale își vor bate joc de ei. Acum țipă că sunt prea mari, deși ei sunt lideri de Sindicate, și ca sunt iresponsabili consilierii locali care le-au crescut.
2. Au acuzat că nu se combate munca la negru și că vânzătorul la butic e plătit 2 ore pe zi, dar lucrează 10 și de aceea iese cu o pensie infimă. Când am obligat angajatorul să îi plătească și contribuțiile la nivelul salariului minim, ca sa aibă o pensie decentă și asigurare medicală, spun că e afectat mediul de afaceri. Dar ei sunt sindicaliști și normal ar fi să țină cu amărâtul…
3. Lansează în spațiul public că, deși contribuțiile se plătesc la nivelul salariului minim, pensia va fi pentru două ore pe zi. Ceea ce e aberant, fiindcă vorbim de contributivitate! Mai mult, spun că așa a confirmat azi Guvernul. Nici poveste!
4. Lansează că eu am spus azi că egalizăm vârsta de pensionare la femei și bărbați și că o creștem. Eu am spus azi că până la 1 August strângem date, că s-a studiat legislația europeană și am dat câteva exemple de acolo. Măcar eu reacționez la minciuni și nu le las să se rostogolească…
5. Au mințit ca salariile au crescut de la 1 Iulie doar la demnitari. Trecând peste ideea ca la înalții demnitari au scăzut, legea s-a aplicat din Iulie pentru TOATĂ ADMINISTRAȚIA LOCALA, iar la ceilalți bugetari au crescut înainte de 1 Iulie cu diferite procente, până la 50 la sută în Cultură. Bugetul de salarii a crescut anul acesta cu 8 mld lei doar până la 1 Iulie.
6. Au cerut diferite lucruri la Legea salarizării. 70 la sută dintre doleanțe s-au concretizat în lege. Unele, aberante, gen prima de 6 salarii la pensionare, le-am respins. Au spus că nici nu s-au văzut cu noi. Au uitat că au pus poze pe Facebook de la negocieri și că presa i-a filmat dând declarații în fața ministerului.
7. Acum spun că vor scădea salariile din Ianuarie pentru că se transferă la angajat contribuțiile. Uită sa spună că impozitul scade la 10 la suta de la 16 sau că scad contribuțiile de la 39.5 la 35 pp. Au curaj și să parieze. Normal! Nu îi doare gura…
8. Au anunțat peste tot că nu se vor acorda voucherele de vacanță, deși ordonanța e în vigoare iar unii ordonatori de credit au anunțat că încep să le distribuie.
9. Au mințit că, în legea salarizării, bibliotecarul e plătit la fel ca infirmiera. Când s-a arătat coeficientul, cu diferența aproape dublă de salariu, s-au făcut că plouă.
10. Azi mi-au spus că legea e inaplicabilă. Când am întrebat ce probleme concrete au identificat, nu au știut să dea vreun exemplu…
Când BOC a tăiat salariile cu 25 la sută, erau cuminți. Ei știu să reacționeze virulent doar când se dă. Mai ales când li se pare că se dă prea mult…”, a scris Vasilescu pe contul său de pe rețeaua socială.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8501 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.