Olguţa Vasilescu cere Gara Craiova ”de la Ministerul Transporturilor„

Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu,

De L.V.
Olguţa Vasilescu cere Gara Craiova ”de la Ministerul Transporturilor„

Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu,

Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, i-a cerut, joi, ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, modernizarea gării CFR din municipiu sau, în caz contrar, cedarea acesteia către municipalitate.

„Vrem gara, domnule ministru al Transporturilor. Dacă ministerul nu este capabil să modernizeze această gară, credem că noi putem să o facem prin eforturile administraţiei publice locale, astfel încât unul dintre punctele foarte importante (şi o să vedem cât contează în luna decembrie când începe Târgul de Crăciun) să poată să fie modernizat, să arate ca restul Craiovei”, a declarat Olguţa Vasilescu, pe şantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti, pe care l-a vizitat alături de Grindeanu şi preşedintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.

Primarul a afirmat că firma care a câştigat licitaţia nu a lucrat aproape deloc la Centura de Sud a Craiovei şi speră să fie reziliat contractul. „Sper ca de data aceasta să fie o reziliere de contract, astfel încât poate avem noroc, aşa cum am avut şi la Drumul Expres Craiova-Piteşti, de o a doua firmă care să ia ceva mai în serios această lucrare”, a spus Olguţa Vasilescu.

Edilul a afirmat şi că municipalitatea are în plan ca în perioada următoare să obţină mai multe terenuri de la Ministerul Transporturilor, mai precis de la CFR, pentru diverse investiţii.

„Sunt încă străzi în municipiul Craiova care nu aparţin de municipalitate şi care aparţin de CFR, unde noi nu putem să introducem utilităţi, nu putem să asfaltăm şi am primit asigurări că aceste străzi vor fi aprobate să treacă în patrimoniul nostru, plus o bază sportivă a CFR-ului pe care urmează să o cumpărăm, pe care vrem să o redăm copiilor din acest oraş”, a afirmat Vasilescu.

Distribuie articolul pe:

12 comentarii

  1. @ Pe lângă ”Principiul Pareto” s-ar mai putea discuta la cererea Olguței Vasilescu despre, ”Enigma – Sadeness și Return To Innocence ”, despre faptul că antrenorilor de fotbal li se spune și ,,Mister” , uneori, ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.