Olguţa Vasilescu: „Pilonul II poate fi Caritas”

Fostul ministru al Muncii, Olguța Vasilescu, a precizat că Pilonul II de pensii poate fi Caritas, adăugând că în contul mediu al unui român s-a strâns suma de 6.671 lei, care îi aduce, dacă se retrage mâine din activitate, o pensie de 10 euro pe lună.

„Nu pilonul I este Caritas, cum ne spune domnul Cîțu, pentru că statele nu dau niciodată faliment, ci Pilonul II poate fi eventual Caritas. Sperăm să nu se ajungă în această situația. Dar Constituția garantează dreptul la pensie de stat. După 10 ani de contribuțiel la Pilonul II – e o informație prețioasă (…) în contul mediu al unui român s-a strâns 6.671 lei”, a spus, duminică, Olguța Vasilescu.

Fostul ministru al Muncii a precizat că o persoană care iese la pensie, de exemplu, mâine, și ar trebui să primească timp de 12 ani pensie (durata de medie de viață luată în calcul după pensionare, adică 144 de luni), rezultă o pensie lunară de 46 de lei.

„Adică 10 euro. Aceasta este pensia medie pe Pilonul II de pensii. Cine se așteatpă că va primi de la Pilonul II o pensie decentă care să o compenseze pe cea de la stat se înșală amarnic”, a spus Olguța Vasilescu.
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a precizat, recent, că este necesară reformarea sistemului de pensii, deoarece funcționază ca un Caritas.

Lia Olguța Vasilescu a mai declarat, referitor la atitudinea Guvernului PNL față de pensii, că „pentru români nu au bani, dar pentru corporații nu este nicun fel de problemă”.

„Iată că pentru români nu au bani, dar pentru corporații nu este niciun fel de problemă. (…) Spun că nu mai sunt bani de pensii, dar scutesc băncile de taxa pe lăcomie care înseamnă 800 de milioane de lei, dau ajutor companiilor din Energie de 330 de milioane de lei, pe lângă scutirea de taxe de 600 de milioane, scutesc companiile din Energie și de plata certificatelor verzi care înseamnă alte 500 de milioane de lei”, a spus fostul ministru al Muncii Lia Olguța Vasilescu, duminică, într-o conferință de presă.

Totodată, sursa citată a adăugat că și administratorii Pilonului II de pensii sunt scutiți de mărirea capitalului social care însemna o garanție în plus pentru cei care dețin unități de fond la Pilonul II că vor reuși să recupereze, totuși, ceva, la vârsta de pensionare.

Lia Olguța Vasilescu consideră că intenția de creștere a vârstei de pensionare la 70 de ani este răutate din partea PNL.

„Cred că e pur și simplu vorba de răutate (intenția de creștere a vârstei de pensionare la 70 de ani, n.r.). Noi nu ne-am împrumutat pentru pensii. S-a spus mult, a fost o lozincă în campania electorală, <>. Uite că PNL-ul vine și se împrumută dublu de cât a făcut PSD-ul, iar PSD-ul a susținut mărirea punctului de pensie nu din împrumuturi, ci din eliminarea deficitului”, a spus fostul ministru al Muncii Lia Olguța Vasilescu, duminică, într-o conferință de presă.

Olguța Vasilescu consideră că Guvernul ar fi putut găsi 200 de milioane de lei pentru pensii, dar se răzbună întâi pe cei ce au suma minimă.

„Ce poți să spui unui Guvern care se răzbună întâi pe ce care au pensia minimă, pe care noi i-am găsit la 400 de lei, i-am dus la 704 lei, anul acesta ar fi fost încă un efort de 10% pentru pensiile lor, infim pentru Guvernul României, trebuie s-o recunoaștem, dar ar fi însemnat că oamenii aceia care au contribuit, muncit, ar fi avut și ei o pensie cât de cât decentă, care să le asigure măcar hrana și facturile la utilități. E vorba de 200 de milioane de lei și, cu toate astea, nu îi găsesc”, a argumentat fostul ministru.

Fostul ministru al Muncii mai spune că reprezentanții USR insistă pe privatizarea asigurărilor de sănătate în programul de guvernare, însă a subliniat că o astfel de măsură ar putea conduce la colapsul sistemului.

„Observăm că USR, prin programul de guvernare, își dorește reintroducerea taxei pe sănătate pentru pensiile mai mari de 1.200 lei. Taxa a fost eliminată în februarie 2017 de Guvernul PSD, iar pensia medie, la fel, în decembrie a fost 1.326 lei”, a spus Olguța Vasilescu.

Fostul ministru al Muncii a precizat că, în cazul în care va intra în vigoare măsura USR, toți pensionarii aflați în pragul pensiei vor avea o scădere a pensiei.

„USR insistă pe privatizarea asigurărilor de sănătate, ceea ce poate să ducă la colapsul sistemului”, mai spune fostul ministru.
Surse politice din USR au declarat pentru MEDIAFAX, că partidul are în plan elaborarea unor măsuri, parte din programul „cu care mergem la negocieri” pentru intrarea la guvernare. USR dorește taxe zero până la salariul minim, tranziția de la pilonul I la pilonul II de pensii.

Partidul dorește să intervină și la nivelul sistemului de sănătate, prin introducerea unor alternative la Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

„La sistemul de sănătate, în momentul de față, e un singur asigurator mare care știm cât de bine funcționează și am dori să permitem posibilitatea cetățenilor să apeleze și la o asigurare diferită pe piață, ca să existe o concurență și serviciile să fie mai bune”, au precizat sursele.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

13 Comentarii

  1. Pilotul 2 de pensii, „privată si obligatorie” este un tribut plătit de români marelui capital international. Și cum românii sunt masochisti, le place…

  2. Sistemul de pensii trebuie axat pe contributie. Inclusiv sistemul militar si judiciar la fel. Pensia speciala data acestora nu trebuie sa fie mai mare decat pensia medie din Ro. Iar pensionarea la 60 de ani, doar cu 5 mai repede decat restul. In rest orice suma data in plus este jaf din bugetul public.

  3. Normal ca este un Caritas inventat special pentru ingrasarea banksterilor. „Contributie” OBLIGATORIE la privati ca in Romania nu exista nicaieri in lume.
    Tari serioase, neconduse de niste cozi de tradatoare ca la noi; adica Ungaria si Polonia au si desfintat inselotaria asta, au trimis bansterii acasa si sunt bine merci. Numai in Romania ne lasam prostiti pe fata.

  4. Eu am spus ca FNI va fi un copilas pe langa pilonul doi.

  5. Anunț de ultimă oră: România cumpără rachete aer-aer din SUA. Contractul este în valoare de 768 milioane de dolari și a fost semnat pe 27 decembrie 2019 (Capital). Adica 3,3 miliarde de lei.
    Nu sint bani de pensii

  6. Dupa Cuc si alta pasare a aparut Olga , fata rea de la PRM. Mai Gulguta ce va apucat ? Mai are sa apara prostul ala care a fost la invatamant. Dupa ce ati umilit pe romani in 10’august 2018 cu mineriada , generatiile tinere nu o sa va uite 50 de ani. Gata a inceput prohodul comunismului in Europa. Dar obraznici mai sunteti ma. Ce, vreti iar la ciolan ? Nu va saturati din ce ati sparlit ?Ar trebui sa va confiste averile si ajutat bugetul national care e ca un svaiter, numai gauri.

  7. Daca intr-un an ”platesti” o suma la Pilonul II si la sfarsitul anului ti se spune ca fondul a avut randament, iar tu ramai cu mai putin decat ai cotizat, in 30 de ani cat va fi MINUSUL din asa zisa pensie? Mai ramane ceva pt o ciocolata la nepoti?

  8. Cum bre? Poate fi?! Sa fim seriosi, este de cel putin 2 ani de zile in betonul strainez prin viitorul slogan marsav „votati reducerea si implicarea total a pilonului II in afaceri ca sa poata creste nivelul de trai”! Siktttir!
    Deja debutul l-ati produs voi prin ceea ce ati facut pana acum.
    – Cine a votat prapastia financiara de a impartit tara in saraci si bogati?
    – Cine a majorat ingrasand buzunarele si conturile marii parti debugetari de lux?
    Cumva noi cetatenii?!

  9. Volgutza, iti dau un sfat, nu dau cu paru, daca la ora 7 dimineatza esti „treaza”, ezact atunci fa „pecizarile” cu „pilonul II si altele, ca dupa ora 10 tot dimineata cine te cunoate si dupa cum vorbesti nu pari „treaza” si cu toate „tziglele pe casa”!

  10. Si nici pentru alocatiile copiilor i-a dat plavanul pe-o sapca.
    Bine ca sunt pentru securisti, ba mai le si secretetizeaza salariile ca sa nu se rascoale lumea.

  11. Are dreptate in tot ce a spus. Pe langa balmajelile actuale, astia de la psd erau superprofesionisti.

  12. Olguta, sa nu uiti pramatiile si jigodiile detractoare de pe forum. Mai apoi vreau sa te razgandesti cu privire la Primaria Craiovei. Romania se afla intr-un grav pericol de dezmembrare si autodistrugere si nu se poate dispensa de oameni cu expertiza si valoarea ta dovedita in actul de guvernare nationala. Leprele astea nu au fost si nu sunt buni de nimic. Ii stim atat de bine. De aceea PSD sa lase de urgenta menajamentele de o parte, propria autoflagerare, deoarece nu am/ati gresit cu nimic, ba dimpotriva, si sa iasa public sa spuna poporului de gravele pericole ce-i asteapta. Am iertat-o pe Gaby Firea, dupa episodul dureros cu Liviu Dragnea, asa ca uniti-va toti si toate si hai sa le dam o smetie peste bot acestor iresponsabili nepriceputi si periculosi.

  13. In Romania unde este vorba de bani multi, hop si securistii cu ingineriile lor made in Romania. S-ar putea ca soatza lui Mandea sa fie bine informata cand face aceste afirmatii de bun simt.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.