Primarul Craiovei, Lia Olguta Vasilescu, pentru care DNA a cerut măsura controlului judiciar, afirmă că era pregătită de „represalii”, pentru că a „îndrăznit” să nu tacă în apărarea sa.
„Am fost informată de avocat că DNA a cerut măsura controlului judiciar față de mine, cel mai probabil pentru că am „îndrăznit” să nu tac în apărarea mea. Să nu tac la zecile de informații pe surse despre mine și dosarul meu și la ieșirile publice ale denunțătorului meu. Cu alte cuvinte, mi se spune: „În apărarea ta, ai dreptul să taci!” Eram pregătiți de represalii. Și suntem pregatiți și de proces. Ne vedem marți, la Tribunal”, a scris Vasilescu pe pagina sa de Facebook.
DNA a cerut Tribunalului București plasarea sub control judiciar a Liei Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, în dosarul în care a fost trimisă în judecată.
Primarului i se reproșează că a postat „selectiv” pe Facebook acte din dosarul de urmărire penală, apoi i-a invitat pe simpatizanții săi să facă aprecieri asupra probelor, discreditând un martor denunțător din dosar (Detalii aici).