Oligarh eliberat din arest la domiciliu după ce ameninţă că va „zgudui lumea politică”

Controversatul om de afaceri Ilan Shor, învinuit în dosarul devalizării băncilor, a fost eliberat din arest la domiciliu, la scurt timp după ce a anunțat într-o declarație de presă că va face dezvăluiri ce vor „zgudui lumea politică”, transmite Independent.md. Shor a fost președinte al Consiliului de Administrare al Băncii de Economii, devalizata in perioada 2011-2014, ceea ce a devenit principala preocupare a clasei politice de la Chişinău în preajma alegerilor locale.

Decizia eliberării din arest la domiciliu a fost luată la cererea avocaților lui Shor, care și-au motivat solicitarea prin faptul că este candidat pentru funcția de primar al orașului Orhei. Acest din urma fapt este considerat o anomalie pentru justiţia şi viaţa politică de peste Prut.

Shor a fost plasat totuși sub control judiciar, el urmând să se prezinte periodic la organul de urmărire penală sau în instanţa de judecată ori de câte ori este chemat.

Decizia de eliberare a lui Shor vine la câteva ore după ce acesta a amenințat, prin intermediul undei declarații de presă, cu dezvăluiri care vor zgudui lumea politică și ar putea duce la reconfigurarea ei.

„În ultima perioadă unii politicieni și persoane cu funcții de răspundere în stat au dat startul unui adevărat concurs ‘cine se va ascunde mai bine după Ilan Shor”, profitând de desfășurarea anchetei și de statutul meu, care nu-mi permite acum să fac public declarații privind cazurile investigate, sau să dau detalii din acest dosar. Dar, ceea ce ei nu iau în calcul este faptul că va veni momentul când adevărul se va afla, când eu voi putea face declarații, care, nu exclud, vor zgudui lumea politică și vor duce la reconfigurarea ei”, se arată în declarația fostului președinte al Consiliului de Administrare al Băncii de Economii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.