O parte dintre persoanele ruse care au apelat la această schemă ar fi oligarhi sau infractori ruși, au transmis surse pentru G4Media. Unii ar urmări interesele Kremlinului și ar fi trecuți pe lista sancțiunilor de către state vestice.
Rușii ar fi primit certificate de cetățenie false. Cu acestea, au putut să-și emită cărți de identitate și pașapoarte cu care să călătorească liberi prin Europa. Sursele precizează că se presupune că certificatele de cetățenie ar fi fost eliberate de consulate românești de peste hotare.
În aproximativ 20 de cazuri, cetățeni ruși s-ar fi folosit de identitatea unor soldați ucrainieni decedați în război. Fenomenul ar fi rezultatul unei rețele internațională. Aceștia ar fi mituit funcționari publici. Mai mult, s-ar fi folosit de lipsa centralizării informațiilor cheie pentru eliberarea de documente.
Surse pentru G4Media au explicat că pentru a obține un astfel de document, prețul varia între 15.000 și 40.000 de euro. Din această sumă, o parte ar fi fost folosită pentru mituirea funcționarilor publici.
Direcția Generală de Pașapoarte a respins teoria conform căreia registrul economic de documente de călătorie nu ar funcționa. „se gestionează, în mod distinct, categoriile de stări în care se pot afla pașapoartele, respectiv anulate, pierdute, furate, astfel încât nu există posibilitatea înregistrării unui pașaport ca pierdut în sistemul informatic ulterior anulării acestuia și, pe cale de consecință, nu se poate elibera un alt document sub acest motiv.”
Problema cea mai importanta este cine sunt persoanele care au dat aceste acte si de ce nemaipomenitele noastre servicii de informatii habar n-au avut?
Inseamna ca la noi oricine are bani poate sa obtina ce vrea. In RSR nu era posibil asa ceva.