
Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean crede că există o şansă, pe care nu a dorit să o estimeze în procente, ca Guvernul să renunţe la reducerea pensiilor.
Ioan Oltean susţine că, personal, crede că diminuarea pensiilor este o măsură nepotrivită, dar nu s-a pronunţat până acum public, fiindcă a respectat decizia luată la nivelul structurilor de conducere ale PDL, informează Realitatea.net.
„Reducerea cu 25% a salariilor este o măsură care nu va putea fi modificată. Există, în opinia mea, o şansă de a se regândi, probabil, măsura care vizează reducerea pensiilor. Există o şansă, nu vreau să o pun în procente, dar există o şansă de a regândi într-un fel sau altul acest aspect. Eu am fost întotdeauna împotriva acestei modalităţi de a se depăşi momentul acesta, dar cum partidul a luat o măsură în acest sens, eu sunt un soldat disciplinat. Am apreciat că această măsură poate că ar fi fost bine dacă nu ar fi fost luată şi se găsea o alternativă”, a declarat Ioan Oltean.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.