Omagiu memoriei lui Mircea Vulcănescu

Fundația Ion Gavrilă Ogoranu a notificat Primăria Capitalei și organele de ordine, conform Legii 60 din 1991, în legătură cu organizarea unei manifestări publice în ziua de miercuri 28 decembrie 2022, ora 9, în fața Primăriei Sectorului 2 din București, str. Chiristigiilor nr. 11-13.

În cadrul manifestării, vom aduce un omagiu memoriei lui Mircea Vulcănescu, savant român, exterminat de regimul comunist în închisoarea de la Aiud, în 1952. Cei care vor participa sunt rugați să poarte cu ei portrete / icoane ale martirului Mircea Vulcănescu sau câte o carte din opera acestuia, lumânări/candele sau drapele tricolore“, se arată într-un mesaj trimis de organizatori pe adresa cotidianul.ro..

În același mesaj semnat de Florin Dobrescu, Secretar al Fundației, se mai arată:

„Manifestarea are caracter cultural, religios și comemorativ, iar cf Art. 3 al Legii 60 din 1991, acest gen de manifestări nu sunt supuse obligativității declarării lor prealabile. Totuși, am notificat autoritățile în drept în legătură cu inițiativa noastră, care este așadar una legală. Prin această manifestare, vrem să oprim pe membrii Consiliului Local al Sectorului 2 să ia o decizie care ar fi nu doar ilegală (Mircea Vulcănescu este considerat martir al temnițelor comuniste, fiind menționat ca atare, alături de alte victime ale regimului totalitar, în expunerea de motive a Legii 127 / 2017 pentru institutirea Zilei naționale de cinstire a martirilor din temnițele comuniste), ci și contrară adevărului istoric și juridic (Vulcănescu nu a fost condamnat pentru crime de război și nici pentru decizii politice care să fi afectat comunitatea evreiască din România, așa cum au fost induși în eroare reprezentanții Consiliului Local și Primăriei Sector 2 de către Institutul Elie Wiesel, care se află la originea acestui proiect de hotărâre). Facem apel la toți cei care vor participa, să dea dovadă de un comportament civilizat, pașnic, ireproșabil, așa cum ne-au învățat bătrânii noștri, luptători anticomuniști și foști deținuți politici, care au înființat fundația noastră“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 10
Author

19 Comentarii

  1. Sfinte Dumnezeule fa ca-n momentul cand aceasta statuie va fi demolata sa cada din picioare toti cei care au scris legea, toti cei care au votat-o, toti cei care vor aproba demolarea ei dar si cei care o vor demola. Si in picioare sa nu se mai ridice. Amin.

  2. Fac evreii ce fac, prin acest institut dubios în acest caz, încât enervează și dau apa la moara antisemitismului! Oare de ce? Cine ii mana sa facă prostii?

  3. Fac evreii ce fac, prin acest institut dubios în acest caz, încât enervează și dau apa la moara antisemitismului! Oare de ce? Cine ii mana sa facă prostii?

  4. Când khazarii decid că nu este suficient antisemitism în lume, fac orice pentru a-l stârni.
    Creează chiar institute „naționale” de studiere a acestuia, alături de Comisii Eli Vițel.
    Minunați oameni! După care se miră de ce nu i-a tolerat niciun popor de-a lungul istoriei până azi.

  5. Asta e politica satanistilor sionisti ca sa tine aprinsa flacarea anti-semitismului in lume. Ca sa aiba ei mereu sa se planga ca sunt persecutati. „Dr. Nahum Goldman, (1894-1982), presedinte al World Zionist Organization, avertiza in 1958 la World Jewish Conference in Geneva:

    „Un declin al puternicului curent anti-semitism sincer , ar putea constiutui un nou pericol pentru supravietuirea evreiasca . Disparitia anti-semitismului va avea efecte foarte negative asupra activitatii noastre„

  6. axon Holocaust a fost in Dresda, unde Churchill si lindemann (doi lingai sionisti) au trecut prin foc Florenta Nordului, un oras spital de refugiati ucigand peste o jumatate de milion in doua nopti. tovarasu participant la dialogul surzilor. Holocaust inseamna ,,prin foc”. Iar cei 6 mil au fost cateva sute de mii care au murit de tifos, foame, etc. V-au gazat pe voi cu ceva neurodegenerativ astfel incat acum credeti ineptii pseudostiintifice grosolane si mituri pe care va formati voi opinii si argumente absolut fantasmagorice, penibile si jignitoare pentru memoria mortilor. Habar n-aveti o iota despre mecanica gazarii si ce inseamna sa gazezi pentru a ucide si scapi de 6 mil de cadavre, dar continuati sa sustineti tampenii crase inventate pentru pelicani prosti de catre niste sociopati inteligenti. Cel mai aiurea este ca n-aveti pic de jena cand va afisati ignoranta epica.

  7. Ai uitat în ”lista ” să menționezi de Grupul etnic german – în prezent Forumul german, …că așa s-a declarat acest partid etnic pentru a prelua imobile din Sibiu, că este continuatorul grupării fasciste. Mergi Axioane la Cotroceni și țipă acolo!

  8. Inițiativa „privind desfiinţarea construcţiei reprezentând bustul lui Mircea Vulcănescu din parcul Sf Ştefan de pe raza administrativ teritorială a Sectorului 2” e, conform actelor, a unui consilier PNL, partid care mai cedează astfel niște procente către AUR, încât să fie șantajat de PSD cu o altă formulă de guvern de coaliție.

  9. S-a dat liber la propaganda comunista si la contestarea Holocaustului?
    Pe siteul Cotidianului.
    E legal?

  10. gelu spune:
    28 DECEMBRIE 2022 LA 13:56&/Alta clona everiasca khazara ce se baga-n seama ca sa arate ca si ea exista. Plimba bey cioara vopsita de pe forum si nu-mi mai ciordi semnatura.

  11. Antisemitismul e o boala mintala. 1. Evreii au compus Vechiul Testament in ideea preamaririi faptelor lor si a batjocoririi altor neamuri cu care s – au confruntat. Nimic anormal aici. 2. Tot evreii au compus Noul Testament. Ambele au fost imbratisate si adoptate ca si carti de temelie de crestini, inclusiv de cei romani…Pai daca le – au placut operele evreilor de ce mama dracu nu le plac si evreii? ….Pentru ca fiind mai abili s – au descurcat in viata mai bine. Ca si rusii, care prin eroism si suferinta si – au facut o Tara mare si bogata in resurse, faot ce altii nu au reusit….Desigur si evreii si rusii au si defecte destule. Dar sa fie folositi pentru a arunca toate neimplinirile in carca lor este o prostie. Care poarta numele de Antisemitism, respectiv Rusofobie.

    • @ Anonim….Ai curaj si pricepere sa nominalizezi una dintre prostiile pe care le – as spune eu? Sau dai cu piatra la gramada?

  12. S-au votat. Iudele au luat din nou plasă. Cinste membrilor Consiliului, doar 7 au votat pentru demolare.
    Votul a fost secret.

  13. ,,Mulțumim din inima partidului stat FSN “ prin a căror dispoziții , cenzura , de care UE nu știe ca mai exista in România , nu publica părerile romanilor in sec.XXI , când țara noastra mama , este membra in UE , NATO si geopolitic cel mai strategic partener de pe frontiera de est a NATO , ,,cortina de fier “ fiind situată dupa frontiera României stat care a condamnat comunismul unde insa cenzura ,,duduie”. Ne întrebam cu manie , nu ,,proletara “ ci cetățenească pana când va exista cenzura făcută tot de catre niste romani plătiți din taxele populației.

  14. @axon: Nu odata ti-am nominalizata dar tu hodorogesti aceeasi propaganda stalinista rasuflata demult, nutrita de mintea ta bolnava. Poti arata sursele de unde ai extras acele cifre aberante?

  15. @ Costel – nu institutul „bEllie Wiessel ” dauneaza . Ci doar temporarii lui angajati in frunte cu TOVARASUL Alexandru Florian.Astia-s asa de flaminzi incit si-ar vinde mamicile pe un blid cu linte si o felie de pita .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.