OMS include o nouă afecțiune pe lista bolilor mintale

dependenta

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a inclus oficial pe lista afecțiunilor mintale o nouă dependență. Este vorba de dependența de jocuri video, care face parte din aceeași categorie  cu dependența de cocaină și dependența de jocuri de noroc, potrivit BBC.

Tulburările psihice generate de dependenţa de jocuri video („Gaming disorder”) au fost incluse în cea de-a 11-a ediţie actualizată a Clasificării Internaţionale a Bolilor şi Problemelor de Sănătate (ICD-11), care reprezintă prima actualizare globală a acestei nomenclaturi de la începutul anilor 1990 şi până în prezent.
„După ce am consultat experţi din lumea întreagă şi am examinat literatura de specialitate într-o manieră exhaustivă, am decis că această tulburare ar trebui să fie adaugată” pe această listă, a declarat pentru AFP directorul departamentului de Sănătate mintală şi de luptă contra toxicomaniei din cadrul OMS, Shekhar Saxena.

„Se joacă atât de mult încât alte activități sunt total neglijate“

OMS a publicat în ianuarie o definiţie a acestei tulburări, anunţând că ea urma să fie recunoscută în mod oficial drept o maladie.
Definiţia actuală pentru „gaming disorder” precizează că această afecţiune reprezintă „un comportament asociat jocurilor video pe internet sau offline”, care se caracterizează printr-o „pierdere a controlului asupra jocului, o prioritate ridicată acordată jocului în raport cu alte activităţi, până la punctul în care acesta prevalează în faţa altor centre de interes şi activităţi cotidiene, şi prin continuarea şi creşterea activităţii jocului, în ciuda apariţiei consecinţelor negative”.
Pentru stabilirea diagnosticului, acest tip de comportament extrem trebuie să aibă consecinţe asupra „activităţilor personale, familiale, sociale, educative, profesionale” şi „în principiu, să se manifeste cu claritate într-o perioadă de cel puţin 12 luni”.
„Persoana diagnosticată cu gaming disorder se joacă atât de mult încât alte centre de interes şi activităţi sunt neglijate, inclusiv somnul şi odihna”, a explicat Shekhar Saxena.

2,5 miliarde de persoane obișnuiesc să se joace

În presă au fost descrise numeroase cazuri de jucători compulsivi care erau incapabili să se desprindă de computerele, smartphone-urile şi consolele lor de jocuri video, încât erau pe punctul de a renunţa la orice formă de viaţă socială şi de a-şi periclita sănătatea mintală şi fizică.
Aproximativ 2,5 miliarde de persoane din lumea întreagă obişnuiesc să se joace cu ajutorul unor jocuri video. Însă gaming disorder afectează „doar o mică minoritate”, a subliniat acelaşi reprezentant al OMS, reamintind că „experţii instituţiei nu spun că orice obişnuinţă de a te juca cu ajutorul jocurilor video este o patologie”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.