Traficul de ființe umane este „în creștere” în Italia, țară de frontieră a UE, care trebuie să facă mai mult pentru a combate prostituția practicată de femeile străine și munca la negru, a declarat vineri, la Roma, raportorul ONU pe acest dosar, Joy Ngozi Ezeilo, transmite AFP, citată de Agerpres.
„Europa, în general, este o destinație pentru traficul de ființe umane, dar Italia se află, poate, într-o situație mai dificilă decât alte (țări), din cauza poziției sale geografice”, a subliniat raportul special al ONU pentru traficul de ființe umane.
Potrivit acestei avocate nigeriene, expert independent al ONU, Italia se confruntă cu o lipsă a statisticilor centralizate, iar fenomenul este de ordinul „miilor, nu al sutelor”. Traficanții sunt tot mai îndrăzneți în materie de „exploatare și abuzare a victimelor”, a afirmat raportorul ONU, apreciind că această situație s-a agravat și ca urmare a crizei economice și a creșterii șomajului în Italia. În plus, a remarcat ea, „primăverile arabe din Egipt, Tunisia și Siria au accentuat fluxurile de migranți și traficul de persoane pentru exploatare sexuală și muncă la negru”.
Pe lângă prezența numeroasă a nigerienelor și femeilor din Europa de Est care sunt victime ale traficului sexual, Ngozi Ezeilo și-a exprimat preocuparea față de o „creștere a sosirilor din America Latină și Asia”. Italia „trebuie să combată toate formele de trafic, nu doar exploatarea sexuală a persoanelor”, a spus ea. Experta ONU a denunțat totodată practicile de exploatare din sudul Italiei din construcții și agricultură.
Italia trebuie să se doteze cu un plan național în acest domeniu și să se consulte pentru aceasta cu actorii vizați, între care ONG-urile care furnizează ajutorul principal prostituatelor străine și muncitorilor ilegali. Va trebui prevăzut de asemenea un mecanism de coordonare între regiuni și diferitele organizații, cu numirea unui raportor național, a spus Ngozi. Expertul ONU a mai arătat că trebuie îmbunătățit sistemul de identificare, la sosire, a imigranților și să se facă deosebirea între victime și traficanții acestora, adesea retrimiși în țările de origine fără a fi judecați.
Ca punct pozitiv al raportului a cărui formă finală o va prezenta în 2014, Ngozi a menționat faptul că exploatarea sexuală a persoanelor este în responsabilitatea Direcției naționale anti-mafia, faptul că Italia a ratificat tratatele internaționale și a semnat acorduri bilaterale și că, în fața tăierilor bugetelor publice, finanțări pentru ajutorarea imigranților sosesc și din sectorul privat.