ONU: Milioane de decese în rândul copiilor

Se estimează că aproximativ cinci milioane de copii au murit înainte de a împlini vârsta de cinci ani în 2021, potrivit datelor ONU publicate marţi, informează dpa.

Cele mai recente estimări publicate de Grupul inter-instituţional al Naţiunilor Unite pentru estimarea mortalităţii infantile (UN IGME) a constatat, de asemenea, că 2,1 milioane de copii şi tineri cu vârsta cuprinsă între 5 şi 24 de ani şi-au pierdut viaţa în aceeaşi perioadă, ceea ce corespunde cu moartea unui copil sau a unui tânăr la fiecare 4,4 secunde.

Un alt raport al UN IGME, publicat de asemenea marţi, a constatat că 1,9 milioane de copii s-au născut morţi în 2021. Multe dintre decese ar fi putut fi evitate cu o îngrijire medicală mai bună, se arată în raport.

„O tragedie atât de răspândită, care poate fi prevenită, nu ar trebui să fie niciodată acceptată ca inevitabilă”, a spus Vidhya Ganesh din partea UNICEF.”Progresul este posibil cu o voinţă politică mai puternică şi cu investiţii direcţionate pentru un acces echitabil la asistenţa medicală primară pentru fiecare femeie şi copil”.

Deşi lucrurile s-au îmbunătăţit din 2000, cu rata globală a mortalităţii copiilor sub cinci ani scăzând cu 50%, rata mortalităţii la copiii mai mari şi la tineri scăzând cu 36% şi rata copiilor născuţi morţi cu 35% ,”câştigurile s-au redus semnificativ din 2010″, conform ONU.

UN IGME a avertizat că aproape 59 de milioane de copii şi tineri vor muri înainte de 2030 dacă „nu se iau măsuri rapide pentru îmbunătăţirea serviciilor sanitare”.

Rapoartele au mai arătat că, în pofida faptului că are doar 29% din născuţii vii la nivel mondial, Africa subsahariană a reprezentat 56% din toate decesele copiilor cu vârsta sub cinci ani în 2021, copiii născuţi în regiune fiind expuşi celui mai mare risc de deces în copilărie din lume.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

17 Comentarii

  1. Cat cinism. Sa pompeze mii de miliarde în Ucraina ca să-ti satisfaci dorința de supremație și sa lași sa moara milioane de copii fără a face nimic pentru viețile lor. Salvati planeta contribuind la uciderea oamenilor prin orice mijloace, nu-i asa? Perfidul Oocident și valorile sale. Despre mortile programate din plandemie și postpandemie cu ocazia altui genocid. Pana atunci tăcerea e de aur și aurul are mare căutare.

  2. ….Se estimează că aproximativ cinci milioane de copii au murit înainte de a împlini vârsta de cinci ani în 2021….

    traim intr-o continua tragedie indiferenti si muti la ceea ce se intimpla linga noi. dementii au timp de razboaie si inflatie, de manipulare si minciuna, se produce armamant in nestire, se perfectioneaza instrumentele mortii inutile a atitor oameni. o lume care a ales propria sinucidere in detrimentul vietii, armoniei, echilibrului natural.

  3. Niste bestii bipede care trebuiesc distruse se joaca cu viitorul planetei! Cumparati mai departe de la corporatii! Platiti mai departe dobinzi imense , traiti mai departe ca niste sclavi! Avem doar o perfecta si durabila democratie!

  4. Pai…, SUA, NATO(tot SUA), UE, Canada, Australia, etc. au bani doar pentru razboi, arme, munitie si tehnica militara.
    Pentru oameni si, in special, pentru copii nu au nici macar 1 cent sau eurocent.

  5. Pînă să meargă europenii în Africa, sec XIX, oameni erau puțini. De ce?

  6. „CINSTE BOGAȚILOR LUMII,TIPĂRITORILOR DE BANI,RĂSPÂNDITORILOR DE „DEMOCRAȚII” CU NAPALM,MITRALIERE,BOMBE,MINE” …..FOAMETEA AR PUTEA FI ERADICATĂ CU 44 MILIARDE DOLARI -TOT ATÂT CHELTUIE ȘI „JANDARMUL UNIVERSAL ”PE ARMELE TRIMISE ÎN U’KRAINA! DACĂ AR MAI AVEA NEVOIE DE SCLAVI PE PLANTAȚII-SIGUR I-AR HRĂNI NORMAL !!! -RUȘINE DECIDENȚILOR LUMII „IN CORPORE” CARE CHELTUIE ANUAL PESTE 2000 DE MILIARDE PE „INSTUMENTELE MORȚII” ȘI ALTĂ MIE DE MILIARDE PE PROGRAME

  7. se „ocupa” bill gates , soros , cei de la davos world economic forum ….ca de altfel de noi toti; un virus , un vaccin, un razboi, schimbari climatice , etc

  8. E vina noastra ca toate astea se intimpla! ei sint sub 1% iar restul sintem 99,9997%!
    Trebuie sa ne luam destinul in propriile maini si sa-i punem la colt pe cei 0.0003%. Putem face asta!

  9. Africa nu trebuia decolonizată cel puțin încă 2-3 secole.Conducerile fostelor colonii, actualmente independente nu au nici o scuză pentru dezastrul actual, dupa cum n-au nici un simț al răspunderii.Euramerica au pompat, pompează și vor pompa sute dacă nu mii de miliarde de dolari pomană ca să nu mai punem la socoată importurile iar banii se strâng invariabil la vârf.Din zece tone de mâncare, se distribuie la sărăcime una iar restul apar prin magazine mai târziu.Sunt state unde politicieni cumpără și sacrifica copii mici ca să iese-n alegeri iar buhaii unicef și onu se duc la paranghelii pedo și alcoale în zonă, după care apar înlăcrimați pe sticla cu mâna-ntinsă.Ipocrizia e regulă.Nordul Africii,”eliberat” de americani(Libia) se umple-ncet de profitabile târguri de sclavi pentru saudiți sau orice dobitoc cu bani.Aștora trebuie să le faci bine cu forța sau să-i lași în plata Domnului.

  10. Se spune ca exista reinkarnare. Nici in RAI daca ar fi cealalta regula nu pot ajunge dupa cum spunea Iisus. Atunci de ce sunt asa de lacomi si de sangerosi cand stiu ca pot fi ei acei copii chinuiti de foame in alta viata sau pot ajunge in IAD daca nu exista incarnare? Cand vor invata Zeii sa fie oameni asa cum si-a dorit Creatorul? Sau spera sa-l invinga si pe Dumnezeu….!!!

    • Oare@ Cimpanzeii sunt singura specie care-și ucid deliberat semenii pentru poziție-n ierarhie sau beneficii materiale.Codul lor genetic este similar97%cu cel uman însă societatea s-a „plivit” milenii la rând, fiind scoși „defecții” (ucigași, hoți) din rezervorul genetic dar, evident, n-a fost suficient.Cât despre politică și furt, sunt îndeletniciri de primate care au prosperat și prosperă-n continuare.De asta spun că prima va trebui abolită iar cea de-a doua va cădea de la sine.Altfel, va exista crimă în masă din nou.Hitler și Himmler nu voiau să viziteze lagărele de concentrare și nici spitalele pentru mari mutilați.Dar asta nu e o noutate, cimpanzeii șefi ae izolează întotdeauna de propriile crime.Cum crezi că ar arăta un război cu generalii-n prima linie?

  11. Asistența sanitară primară de care pomenește onegheul cocalarilor elitiști idolatrizați de o hoarda imensă de cocalari plebei stupizi și se referă strict la vaccinare. Ipocrizia acestui chioșc internațional de fraude istorice a stricat din nou scala de măsură.

  12. @gelu, mai încearcă.Mai la est de Europa.Mitul „nobilului sălbatic” e o prostie marxistă.Pe la 1600-1700 când un rege african cu belciug în nas vizita alt rege african cu un băț în nas, cel care tăia mai multe capete de tineri din propriu-i regat în fața celuilalt era mai jmeker.Arabii, în căutare de sclavi, i-au procopsit cu mullahi iar băiețeilor de 6-14 ani li se tăia cocoselul cu totul într-o parcare de cămile, cei care mai trăiau având o valoare de cinci ori mai mare, așa erau de ieftini.Supraviețuiau unul din zece.Nici copiii valahi dați peșcheș înaltei porți nu ajungeau toți acolo.Care nu putea ține pasul era căsăpit pe loc.Sclavia a fost importată de spanioli și interzisa de englezi.Măcar atât să înveți și tu,în memoria celor uciși, nu parascoveniile marxiștilor care te vor sclav.Și apropo de sclavi: știai că, procentual, mai mulți negri au avut negri în America decât albi? Procentul era 2/3.

  13. Postăkel Gudurău,
    Din toate țările române nu s-au luat copii. Citește din așa zisele capitulații ale tărilor române față de Poartă nu te lua după începutul nefericit al filmului Mihai Viteazu regizat de Sergiu Nicolaescu.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.