ONU – pentru guverne și funcționari, nu pentru omenire

Tema din acest an a Adunării Generale ONU de la New York ea fost ”Să nu lăsăm pe nimeni în urmă: să acționăm împreună pentru promovarea păcii, dezvoltării sustenabile și demnității umane pentru generațiile prezente și viitoare”. Asta înseamnă reconfirmarea irelevanței ONU. După invazia în Irak din 2003, după invazia NATO în Libia in 2011, după operațiunea din Siria din 2014, ONU este o organizație din nou paralizată în cazul invaziei Rusiei în Ucraina in 2022 și a Israelului în Gaza, vorbind despre pace și demnitatea umană a generațiilor prezente și viitoare, când generații de ucraineni, ruși, palestinieni sunt decimate și mutilate de războaie de o cruzime medievală, transformate în generații traumatizate de războinici.

Deceniu după deceniu, ONU s-a îndepărtat de misiunea sa esențială de menținere păcii și a început să creeze agenție după agenție – de la comerț și dezvoltare, până la turism. O armată de funcționari cu aceleași tabuuri, același limbaj bine învățat în întreaga lume a găsit în aceste agenții o sursă de venituri, imagine și protecție. ONU a devenit esențial pentru angajații săi, nu pentru omenire. Se adaugă o mulțime de convenții umanitare susținute de ONU și încheiate între state. Sunt convenții care susțin cauza juste, însă detaliile sunt mult mai puțin limpezi, la fel ca și în cazul Convenției Europene a Drepturilor Omului, o înșiruire de principii generale lăsate la interpretarea câtorva judecători de la Strasbourg. Și în cazul ONU, și în cazul CEDO, numirile funcționarilor se face din rândul elementelor progresiste, alese din aceleași constelații guvernamentale și ONG. Și astfel s-a ajuns ca, mascându-și paralizia în ce privește sarcina sa fundamentală, ONU să facă legi pentru eliminarea stereotipurilor în reprezentarea femeilor, pentru paritatea de gen în parlamente și guverne, pentru interzicerea pălmuirii copiilor, pentru redistribuirea unor sume uriașe din impozite pentru cei săraci. Cu cât convențiile ONU sunt mai generale, cu atât sunt mai ușor de extins prin interpretare, trecând peste votul reprezentanților aleși de cetățenii fiecărei țări.

Iar sesiunile Adunării Generale ONU de la începutul fiecărei toamne seamănă cu un Forum Economic Internațional de la Davos diluat. În afară de discursurile liderilor țărilor implicate direct sau prin procură în conflictele momentului, vedem mereu oameni care încearcă să afișeze o mină gravă în timp ce ascultă discursuri găunoase. Câte o grimasă pe fața australienilor la discursul Insulelor Solomon, care au semnat un pact se securitate cu China, și ceva crispare pe fata chinezilor la discursul celor din Palau sau Tonga care au trecut în tabăra SUA și Australiei. Liderii insulari se confruntă cu creșterea nivelului Oceanului, însă la Beijing, Washington sau Canberra ceea ce contează este descurajarea și pregătirea de conflict – important este să rămână uscat cât de un port de realimentare și o bază aeriană.

Tot de la tribuna Adunării, Cyril Ramaphosa, președintele Africii de Sud, cere, ca și în anii trecuți, mai mult ajutor extern pentru africanii săraci, în timp ce guvernele africane își sărăcesc an de an cetățenii. Pentru liderii din audiență care au avut răbdarea de a citi câte ceva despre omologii lor trebuie să fi fost greu să-și păstreze expresia de condescendență știind că într-o canapea de-a lui Ramaphosa au fost găsite 580.000 de dolari, în urmă cu doar patru ani. Iar președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, condamnat pentru corupție, închis, apoi exonerat și revenit la președinție nu suflă o vorbă despre corupție și vorbește despre ”planeta care nu mai poate aștepta”, despre cum luptă guvernul său împotriva defrișărilor și pentru paritatea de gen în instituții. Cu siguranță că în mintea audienței americane de la ONU nu era nici planeta, nici egalitatea de gen, și nici ”demnitatea generațiilor prezente și viitoare”, ci întrebarea dacă la conducerea Braziliei este bine să fie Lula da Silva, prieten al lui Fidel Castro si doritor să se asocieze cu China pentru a media pacea în Ucraina sau un militar aventurier precum fostul președinte Jair Bolsonaro, care nu dădea doi bani pe drepturile minorităților, defrișa Amazonia pentru a face loc minelor și sondelor multinaționalelor, reducea legăturile China și vorbea despre un parteneriat privilegiat cu NATO.

Klaus Iohannis a vorbit Adunarea Generală  ONU despre subiectul obligatoriu al războiului din Ucraina, iar dincolo de asta a făcut ceva la care se pricepe: când nu ai nimic a transmite, este bine să adopți un jargon birocratic și o față de persoană extrem de importantă. A vorbit, printre altele despre una dintre temele mari ale Adunării din acest an – ”Pactul pentru Viitor”. Poate că i-a amintit de ”Pactul pentru Educație”. Iar ”Pactul pentru Viitor” al ONU seamănă izbitor cu discursurile președintelui – gol de sens și greu inteligibil. Iată un paragraf: ”Să întărim cooperarea cu părțile interesate, inclusiv societatea civilă, mediul academic, comunitatea științifică și tehnologică și sectorul privat, să încurajăm parteneriatele intergeneraționale prin promovarea unei abordări care include întreaga societate, pentru a  face schimb de bune practici și a dezvolta idei inovatoare, pe termen lung, pentru a servi nevoile și interesele generațiilor viitoare”. Sunt în total 81 de pagini asemănătoare.

Iar modul în care a fost adoptat ”Pactul pentru viitor” spune multe despre cum funcționează ONU și despre cum sunt impuse principii generale care apoi pot fi interpretate și detaliate după cum  doresc aparatcicii supranaționali. Nu a fost vreun vot, iar asupra pactului s-a căzut de acord în avans, în urmă cu doi ani.

În Pactul pentru Viitor este vorba despre ”șocuri globale complexe” și soluțiile de atenuarea. Schimbările climatice, războaiele, insecuritatea alimentară, sărăcia, dezinformarea, limbajul urii sunt șocurile. Soluțiile ONU sunt ”respectarea dreptului internațional”, ”cooperarea extinsă”, ”rolul sporit al ONU” și ”interoperabilitatea”. Sunt probleme cu care documentele UE ne-au obișnuit de aproape două decenii, iar soluțiile sunt aceleași și exprimate în același limbaj.

Când vine vorba despre finanțare, ”Pactul pentru Viitor” se aseamănă cu un alt document despre viitor – al competitivității UE de această dată, redactat sub conducerea lui Mario Draghi, fost bancher Goldman Sachs și fost președinte al Băncii Euro de la Frankfurt – adică transferuri de fonduri publice în mâini private. Pentru UE, Draghi propune 800 de miliarde de euro anual. Pentru ONU este vorba 100 de miliarde de dolari pe an, doar pentru combaterea schimbărilor climatice (ceea ce poate însemna nu neapărat bani pentru a salva țările africane sau statele insulare din Pacific, ci pentru a finanța noi studii și programe academice care să reconfirme ”narațiunea” despre încălzirea climei.

În Pactul ONU există și o anexă dedicată libertății de exprimare în era digitală. În spatele ”încurajării unui spațiu digital incluziv, deschis și sigur, care respectă, protejează și promovează drepturile omului și abordări responsabile, echitabile și interoperabile” se poate ascunde ușor ideea controlului internetului. ”Tehnologia poate facilita manipularea informației și influențarea informației în moduri dăunătoare pentru societăți și indivizi și poate afecta negativ respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă”. ”Vom coopera pentru a promova integritatea informațiilor, toleranța și respectul în spațiul virtual, precum și pentru protejarea integrității proceselor democratice. Vom întări cooperarea internaționala pentru a combate dezinformarea, informațiile false și limbajul urii. Cerem companiilor digitale și platformelor sociale să întărească transparența și responsabilitatea sistemelor lor și să ofere cercetătorilor acces la date, pentru a aborda fenomenele dezinformării și informațiilor false, limbajul urii și să ofere guvernelor și companiilor standardele si cele mai bune practici”.

Pe scurt, este vorba despre o mulțime de eufemisme pentru cenzură și, dacă mai adăugăm și secțiunile dedicate educației digitale pentru a discerne între fals și adevăr în mediul online sau între partea bună și cea rea a istoriei, este vorba și despre o formă ”soft” de spălare a creierelor. În această lumina, ”Pactul pentru Viitor” poate fi la fel de bine un ”Pact pentru Trecut”, căci urmărește aplicarea unor idei dintotdeauna.

Rusia și aliații din Belarus, Nicaragua, Sudan, Siria și Iran au obiectat în ultimul moment, iar ministrul de Externe Serghei Lavrov a spus: ”Viitorul popoarelor nu poate fi inventat într-o eprubetă, cu participarea Secretariatului ONU și a lobbyștilor occidentali. Este important ca decizia să fie luată în condițiile negocierii și a echilibrării intereselor”. Intervenția este teatrală; Rusia și restul aliaților săi au fost de acord cu acest Pact pentru viitor de la bun început și au acceptat ca el să fie adoptat înainte de a fi redactat, o decizie pe care Moscova a luat-o la luni bune după izbucnirea războiului din Ucraina și în contextul aplicării primelor valuri de sancțiuni. Până la urma, regimul de la Moscova, ca și regimul de la Beijing și din orice țară din noua ”axă a răului” și a autoritarismului, vrea doar mai multă influență, în rest susținând toate aspectele ”Pactului pentru Viitor”: și agenda climatică, și Agenda 2030 a ONU, și cenzura, și spălarea creierelor, și supravegherea digitală a populației, și trecerea la monedele digitale. Pentru a nu mai vorbi despre regulile draconice din perioada pandemiei – o pandemie uitată în Rusia, ca și în întreaga lume, odată cu invadarea Ucrainei și criza inflației datorată închiderii economiilor în anul 2020 și războiului ce a urmat. Poate că aceasta este realizarea remarcabilă a ONU în ultimii ani: chiar și aflate în război, marile puteri ajung discret la un consens pentru a-și întări controlul asupra populației, ca soluție la probleme reale sau inventate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.