Potrivit unor surse, contestatarii susțin că responsabilitatea redactării și înregistrării acestor hotărâri revine exclusiv partidului, conform legii, și nu celor care au atacat în instanță deciziile congresului. Aceștia arată că nu pot depune documente pe care nu le dețin, întrucât nu ar fi fost încă redactate și comunicate oficial.
Sursele citate afirmă că, la mai bine de zece zile de la congres, PNL nu ar fi finalizat redactarea celor mai importante hotărâri. Este vorba despre cele privind noua conducere și noul statut, în timp ce ar fi acordat prioritate documentelor de excludere îndreptate împotriva Alinei Gorghiu, Hubert Thuma, Rareș Bogdan, Adrian Veștea și Lucian Bode.
Puciștii din PNL susțin că instanța ar fi solicitat anterior depunerea acestor documente, însă la termenul de judecată PNL s-ar fi prezentat fără ele, motiv pentru care judecătorii au acordat un nou termen de judectă pentru data de 8 iulie.
Tabără anti-Bolojan din PNL și-a dat din nou în judecată propriul partid. Cere suspendarea și anularea deciziilor de la Congres
Rezoluție în Congresul PNL pentru excluderea a cinci liberali
La Congresul Extraordinar al PNL a fost adoptată o rezoluție prin care se constată că Lucian Bode, Rareș Bogdan, Adrian Veștea, Hubert Thuma și doamna Alina Gorghiu au încălcat în mod repetat deciziile PNL, au participat la acțiuni și demersuri contrare intereselor partidului.
„Congresul reține responsabilitatea politică a lui Lucian Bode pentru situația financiară gravă în care s-a aflat PNL la finalul mandatului său de secretar general. Congresul le solicită demisia din calitatea de membri ai PNL. Dacă nu își prezintă demisia până pe 22 iunie la ora 12.00, Congresul mandatează Biroului Permanent și Consiliul Național pentru declanșarea procedurilor de excludere”, a anunțat Sighiartău.
În condițiile în care cei cinci nu și-au depus demisiile, PNL a început demersurile statutare de excludere a acestora din partid.