„Opera of the Summer”, la Varşovia

Reţeaua Institutelor Culturale Naţionale din ţările Uniunii Europene (EUNIC) le-a oferit varşovienilor, pentru acest sfârşit de săptămână, un nou eveniment la “Centrul pentru Artă Contemporană” din Varşovia. Este vorba despre “Opera of the Summer”, un proiect interdisciplinar în aer liber, dedicat muzicii în sens larg şi desfăşurat în incinta şi împrejurimile „Castelului Ujazdowski” din Varşovia.

Programul cuprinde proiecţii de filme din 14 ţări, muzicieni din Polonia, Portugalia, Olanda şi Ungaria, DJ din Polonia şi Portugalia, un atelier de dansuri irlandeze, precum şi numeroase ateliere muzicale, pentru cei care vor să-şi testeze vocea, să producă muzică din materiale reciclate, să se bucure de muzică împreună cu copiii.

Sărbătoarea muzicii a început la ora 15.30 şi s-a terminat după miezul nopţii. Pe cele trei ecrane amplasate la faţa locului au fost prezentate filme documentare dedicate muzicienilor, muzicii şi instrumentelor, precum şi scurtmetraje şi filme de animaţie, videoclipuri din mai multe ţări europene şi chiar un film mut. Spaţiul generos dimprejurul Centrului pentru Artă Contemporană din Varşovia a permis amplasarea a două scene pe care au urcat muzicienii europeni. Pe parcursul întregii zile, la dispoziţia invitaţilor s-au aflat puncte culinare care au oferit feluri de mâncare poloneze, ceheşti, ungureşti şi portugheze.

ICR Varşovia, unul dintre iniţiatorii proiectului, a prezentat filmul “La bloc oamenii mor după muzică”, în regia lui Cristian Nemescu, prin amabilitatea Fundaţiei “NeXt”. Numele lui Cristian Nemescu este bine cunoscut în Polonia, după retrospectiva organizată la Festivalul „Vara filmelor” din Toruń, din 2008, şi după mai multe proiecţii ale filmului “California dreamin’”.

Evenimentul vine în continuarea unui proiect similar din 2011, “Awakening of the Summer”, care a adus aproximativ 3.000 de persoane în incinta şi împrejurimile Centrului pentru Artă Contemporană „Castelul Ujazdowski”, pe parcursul uneia dintre cele mai scurte nopţi a anului.

Organizatorii sunt Centrul pentru Artă Contemporană Zamek Ujazdowski şi 14 dintre membrii clusterului EUNIC Varşovia: Institutul Camões, Institutul Ceh, Institutul Goethe, Institutul Italian de Cultură, Institutul Cultural Bulgar, Institutul Cultural Danez, Institutul Cultural Român, Institutul Maghiar, Forumul Cultural Austriac, Pro Helvetia, Ambasada Greciei – Biroul de Presă, Ambasada Irlandei, Ambasada Olandei, Delegaţia Wallonie-Bruxelles.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.