Operaţiune pe Dunăre. Le-au confiscat şi peştele, şi plasele

Poliţiştii din judeţul Caraş-Severin au eliberat în Dunăre circa 350 de sturioni prinşi în plasele braconierilor, în cadrul unei acţiuni desfăşurate în oraşul Moldova Nouă şi în localităţile rurale din zonă, pe Clisura Dunării.

”Poliţişti, în cooperare cu efective din cadrul poliţiei de frontieră (care a pus dispoziţie, pe tot parcursul acţiunilor de amploare desfăşurate în zona Moldova Nouă, atât o ambarcaţiune cât şi o dronă) şi cu participarea unui specialist de la Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, pe fluviul Dunărea au fost depistaţi peste 500 de metri de plase de pescuit în care erau capturate aproximativ 350 de exemplare de peşte din familia sturionilor”, a transmis IPJ Caraş-Severin, printr-un comunicat de presă de marţi.
Conform sursei citate, toate exemplarele de sturion au fost eliberate în mediul lor natural, iar plasele au fost confiscate.
Poliţiştii fac cercetări pentru „pescuitul, deţinerea, transportul, comercializarea sturionilor capturaţi pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale, precum şi a produselor şi subproduselor obţinute din aceştia, cu excepţia celor proveniţi din acvacultură, pentru care se face dovada originii prin documente şi marcaje justificative legale”, respectiv „deţinerea, utilizarea şi/sau comercializarea uneltelor de plasă de tip monofilament, cu excepţia setcilor folosite pentru pescuitul calcanului, cu mărimea ochiului de minimum 400 mm”.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

4 Comentarii

  1. pe Clisura, ca mai jos dar si in Delta este plin de „electricieni”!
    Nu mai merg de ani buni la pescuit, ca merg degeaba!
    Astia alunga pescarii sportivi dar braconierii sunt de-ai casei!

  2. In mod normal interzici pescuitul pe țară, Atunci cînd ai rîuri secate și ai Dunărea uneori sub 50 cm adîncime , nu mai e cazul de braconaj..

  3. Dunarea e navigabila iar la Galati si Braila ”intra” vase din mare/ocean fie la reparat fie pt ca sunt incarcate.
    a scazut, dar crezi ca anii secetosi s-au inventat in sec.XXI…o adancime de 30 de m cum iti suna?

  4. Felicitari politistilor, pentru apararea unei parti a patrimoniului României, sturionul, peste inestimabil!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.