
Restricțiile de circulație pe timp de noapte? Bineînțeles. Cum altfel să putem mișca tehnica de luptă pentru a putea prinde în clește, rapid, fără prea multă vorbărie, trupele venusiene, la granița cu Belarus și Ucraina, îmi spune printre dinți JR-345, androidul american care se holbează la mine țintindu-mă cu o mitralieră cât toate zilele.
Vai de capul meu. Tocmai mă întorceam de la pescuit. Păi de unde? Iaca, nu mai știu, uite că androidul îmi scanează telefonul. E trecut de orele unsprezece noaptea. Ludovic Orban a anunțat că nu mai avem voie să circulăm pe timpul nopții. Ce să fac frate, mă uite eu râzând la android, am sfeclit-o și gata.
Când vezi că trage peștele, frate, te mai uiți la ceas, nu te mai uiți. Androidul vorbește prin subspațiu cu șeful lui, un colonel american foarte furios. L-am scanat, e localnic, datele lui sunt în ordine, pe Facebook nu are o atitudine incorectă fața de guvernul țării sale, nu poartă mască, nu e înarmat cu arme de foc, nu e speriat, are o ușoară aciditate în stomac. Ia uită-te, zic eu cu voce tare, m-ai scanat până-n moleculă.
Acum, ce să zic, androidul se dă pe bune. Îmi spune să mă așez, așa, cu mâinile la vedere, așteptăm până primește ordine de la centru. Acum, de ce să mint, mi se pare mie ceva în neregulă cu el. În primul rând e la mii de kilometri de America. E la sute și sute de kilometri de zona Drawsko Pomorskie din Polonia unde, în luna iunie, 6000 de soldați americani și polonezi au făcut niște exerciții militare meserie.
Exact când ne beșteleau Klaus Iohannis și Ludovic Orban. Încep să mă dumiresc. Suceava a fost un fel de avanpost în toata tevatura militară americano-europeană din acest an de grație 2020. O operațiune militară internațională fără precedent, desfășurată în întreaga lume. Și cum să nu-mi interzică mie guvernul lui Orban, tocmai mie, un biet pescar amărât, să circul noaptea dacă androizii ăștia militari, înarmați până-n dinți, circulă pe toate coclaurile căutând venusieni. Deci și prin urmare, America trimite trupe de asalt în Polonia pe calea aerului.
America desfășoară trupe speciale peste tot în lume, activează teatrele de operațiuni, rușii hop și ei, împreună cu sârbii, pun la cale exerciții militare în Belarus în septembrie, Frăția Slavă 2020, așa se cheamă exercițiile. Androidul se trezește, îi clipesc luminițele, ai simpatii pro-ruse, mă întreabă electronic, la repezeală. Nicidecum, sar eu din amorțeală. Mă gândeam și eu așa. Gândești foarte ciudat pentru un pescar, zice androidul.
Acum să știi, te-am prins noaptea, nu ai declarație în regulă, ești într-o situație nasoală. Nasoală? Așa vorbește un android? Apoi, dintr-odată, androidul se prăbușește ca fulgerat. N-am auzit nimic, pe cuvânt dacă mint. De undeva, de sus, vine o lumină roșie, roșie. Aproape că nu mai pot să fac vreo mișcare. E ceva rotund acolo sus, ca o farfurie. O forța ciudată aspiră androidul și arătarea spațială se pierde în văzduh. Nici nu m-au luat în seamă venusienii! Ce maniere au ăștia! Băi, strig eu după ei, neatent, gata, gata să ies în șosea și să dau peste o mașină de poliție care caută pescari ca mine, întârziați, să-i amendeze de să le meargă fulgii.
Merg așa, la nimereală, prin pădure și mă întreb ce se întâmplă de fapt. Peste tot sunt războaie. Rusia dă cu bocancul peste tot, China și ea, își activează baze militare în Africa. America joacă tare. E război pe toată planeta, un război așa cum n-am mai văzut. Undeva, printre tufișuri, aud un glas speriat. E Gore pe care balena care l-a înghițit, l-a scuipat pe malul lacului de peste drum. Ce faci acolo, Gore, strig eu, adică zic eu pe șoptite, să nu ne audă careva. Gore apare în lumina lanternei mele. E speriat, cufurit, stafidit. Tocmai a trecut pe lângă el o coloană de motorizate americane care se îndreaptă spre Suceava.
si pana la urma este exercitiu militar sau razboi…? sau invazie straina de terra…? sau pur si simplu o mascarada pentru instaurarea noii oranduiri globale pe cadavrele noastre…? sau o miscare in forta pentru controlul poolimii si genocid (pana la urma) prin microcipare aka vaccinare (arn)? epoch times (dar nu de Romania ca si astia sunt vanduti deepshit).