Dan Barna a declarat, vineri, la Iaşi, că proiectul privind repatrierea a peste 90% din aurul depozitat de România în străinătate este „o bazaconie” şi nicio altă ţară nu repatriază un procent aşa mare. Dacian Cioloş s-a întrebat dacă „i-au rămas sertarele goale” lui Liviu Dragnea.
„Această iniţiativă este o nouă bazaconie marca Liviu Dragnea prin care se încearcă mutarea atenţiei pe de-o parte şi încearcă disperat găsirea de nişte resurse pe care să le poată specula. În realitate, exemplul pe care l-au dat sau argumentul pe care l-a dat că şi celelalte ţări europene repatriază aurul, acolo vorbim de procente de 15-20-30%, 20% în cazul Germaniei, care fac parte din componenta aceasta de management a resurselor, 95% nu face niciun stat. Deci este o nouă prostie, o nouă iresponsabilitate la adresa stabilităţii economice a României”, a declarat preşedintele USR Dan Barna, într-o conferinţă de presă susţinută, vineri, la Iaşi.
La rândul său, preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, s-a întrebat cât de sigur este aurul României în custodia Guvernului, precizând că proiectul arată că Liviu Dragnea şi PSD nu are niciun fel de scrupule şi se leagă, în mod populist, de orice subiect.
„Legat de aurul României nu înţeleg ce problemă are domnul Dragnea, i-au rămas sertarele goale şi acum vrea să se lege de aurul României, eu mă întreb cât de sigur este aurul României în custodia Guvernului României, care face orice numai să nu poată să lucreze justiţia. Deci eu am nişte întrebări la care domnul Dragnea nu a răspuns până acum atunci când în mod populist afirmă că aurul trebuie să vină de acolo de unde în România. Acela este al României, avem aur în România, pe care, la fel PSD l-a rezolvat rapid la Roşia Montană, se uita în stânga şi în dreapta, deci comportamentul acesta al domnului Dragnea şi al PSD arată şi faptul că sunt capabili, fără scrupule să se lege de orice subiect ca să provoace populismul şi să-i provoace pe români împotriva străinilor ca şi cum străinii ar avea ceva cu noi în timp ce atacă din toate direcţiile justiţia, împiedicând justiţia să poată să-şi facă treaba”, a spus Dacian Cioloş.
Când considerați că va prezenta public Consiliul de Administrație de la BNR un raport despre aurul existent în gestiunea BNR din producția internă și despre locațiile în care se află, cu seriile de la data intrării în evidența băncii, aur care face parte din rezerva publică de aur păstrată la BNR, care nu poate fi tranzacționat și înstrăinat ?