Operațiuni de sabotaj ale Ucrainei pe teritoriul rus

În urma exploziei din tunelul Baikal-Amur şinele de cale ferată au fost grav avariate, iar combustibilul scurs din vagoane a inundat tunelul

De B C
Operațiuni de sabotaj ale Ucrainei pe teritoriul rus

În urma exploziei din tunelul Baikal-Amur şinele de cale ferată au fost grav avariate, iar combustibilul scurs din vagoane a inundat tunelul

Serviciul Ucrainean de Securitate (SBU) a desfăşurat două operaţiuni de sabotaj asupra trenurilor ruseşti care transportă carburant în regiunea Buriatia, în Extremul Orient rus, a declarat vineri pentru France Presse o sursă din structura militară de la Kiev, în timp ce ziarul rus Kommersant a scris, potrivit Reuters, că anchetatorii ruşi au stabilit că incendierea unui tren miercuri în cel mai lung tunel feroviar al Rusiei este rezultatul unui act terorist efectuat de autori neidentificaţi.

Primul atac a fost efectuat în noaptea de miercuri spre joi în tunelul Bessolov din republica Buriatia, unde au fost detonate patru dispozitive explozive la trecerea unui tren care transporta carburant, apoi a fost executat un al doilea sabotaj asupra asupra unei căi ferate alternative pe unde a fost deviat traficul după primul sabotaj, afirmă sursa de la Kiev. Aceasta susţine că deflagraţia în cel de-al doilea sabotaj a fost declanşată în momentul în care un tren cu carburant „traversa un pod înalt de 35 de metri”, fiind vorba despre podul Certov. Kievul urmăreşte astfel să scoată din funcţiune respectiva linie de cale ferată ce face legătura cu China şi Mongolia, mai spune aceeaşi sursă.

Între timp, anchetatorii ruşi au stabilit că incendierea unui tren miercuri în tunelul Baikal-Amur din provincia Buriatia, tunel cu o lungime de 15,3 kilometri, este rezultatul unui act terorist efectuat de autori neidentificaţi, relatează publicaţia Kommersant, citând o sursă din cadrul anchetei. Conform acestei surse, explozibilul pare să fi fost introdus sub tren şi declanşat după intrarea în tunel.

Canalul de Telegram Baza, apropiat de serviciile de securitate ruse, a scris vineri despre un sabotaj care a provocat explozia a două trenuri în provincia Buriatia. Acest canal confirmă versiunea sursei ucrainene despre existenţa a două atacuri, nu însă şi faptul că în al doilea sabotaj explozibilul a fost detonat în momentul în care trenul trecea peste podul Certov. Şase vagoane cu combustibil au fost incendiate în al doilea sabotaj, precizează canalul Baza.

În urma exploziei din tunelul Baikal-Amur şinele de cale ferată au fost grav avariate, iar combustibilul scurs din vagoane a inundat tunelul, potrivit aceluiaşi canal de Telegram. Acesta mai afirmă că au fost scoase din tunel 14 vagoane din garnitura incendiată, dar încă sunt acolo vagoane care deocamdată nu pot fi scoase.

Potrivit căilor ferate ruse, traficul feroviar se desfăşoară normal pe ruta de rezervă, cea care a fost ţinta celui de-al doilea sabotaj, însă aceasta este mai lungă.

Kievul a revendicat numeroase atacuri asupra teritoriului rus de la începutul războiului declanşat de Rusia în februarie 2022, dar este prima dată când serviciile secrete ucrainene execută astfel de operaţiuni la mii de kilometri de linia frontului.

Serviciile speciale de la Kiev apelează tot mai mult la astfel de sabotaje ca tactică de război asimetric pentru a perturba logistica armatei ruse, în timp ce contraofensiva armatei ucrainene nu a dat rezultate şi acum trupele ruse au trecut la ofensivă în unele sectoare ale frontului.

Pe lângă atacurile din spatele liniei frontului asupra unor ţinte ruseşti, precum depozite de muniţii, poduri strategice (cum au fost sabotajele asupra podului Crimeii), centre de comandă, baze aeriene sau linii feroviare, au fost efectuate de asemenea atacuri în teritoriile ucrainene ocupate de Rusia şi chiar pe teritoriul rus care au ucis responsabili ruşi ori susţinători ai Kremlinului, cum a fost moartea unui celebru blogger militar rus într-un atentat cu bombă la Sankt Petersburg sau uciderea Dariei Dughina, fiica lui Aleksandr Dughin, scriitor naţionalist rus apropiat al Kremlinului.

Soţia şefului serviciului militar de informaţii ucrainean (GRU), Kirilo Budanov, pe care Moscova îl consideră artizanul unora dintre aceste sabotaje, a fost otrăvită săptămâna trecută cu metale grele, acţiune despre care Kievul nu a oferit detalii, dar o pune pe seama serviciilor secrete ruseşti.

Distribuie articolul pe:

12 comentarii

  1. @PulianIonesco
    Manevra asta prosteasca ii va infuria si pe chinezi(ca si beneficiari ai transporturilor), nu crezi?!

  2. inca asteptam ca Rusia sa cucereasca efectiv teritoriile integrale ale celor 4 oblasturi pe care teoretic le controleaza, practic nu le are in integralitate nici pe alea 2 pentru care se lupta din 2014.Dar până atunci sabotori: ucideți,distrugeți cat mai mult.Poate rușii se satură și-l dau jos pe Putler.

  3. Cine seamănă vânt, culege furtună! Rusia trebuie să se aștepte și la alte ”bucurii” de acest tip! Ucrainenii se pot disimula foarte ușor printre ruși, a căror limbă o vorbesc fără accent și pot organiza cu relativă ușurință de acest gen!

    Urmează conductele de gaz spre China.4000 de kilometrii… un coșmar ptr.bolșevici!!Rușii nu cunosc decât diplomația ciomagului.Deci dați-le cât cuprinde!!

    Afară cu toți rușii din Ucraina și Europa!!

  4. Cred ca tunelul in care teroristi necuoscuti au atacat un tren care transporta carburant ,este obiectiv civil ,pt. ca prin el trec si trenuri de pasageri si marfa .La fel si podul care face legatura intre Krimeia si Rusia ,conducta prin care Europa primea gaz de la rusi si lista ar fi lunga cu obiective civile distruse de ukrainieni.Putin inca se comporta diferit comparativ cu Zelenski care amesteca in acest conflict militar obiective civile .

  5. Cu asa ceva nu se câștigă un război.
    Doar ii îndârjești pe Ruși să-i mai bage lu’ Budanov o rachetă pe fereastră, în sediul SBU de la Kiev. Și de data asta s-ar putea să nu mai fi ieșit la budă, măRog…😜

  6. Mâine mai dispare jumătate de port la Marea Neagră. Aia e terorism văzut din vest asta e eroism ucrainian. De fapt e o aberație întreținută ( o pișcătură către elefantului rus contra unei călcări cu talpa pe soricelul ucrainian) iar concluzia …orasele ucrainiene dispar din cauza unor utopice realizări propagandistice ale regimului actual (din Ucraina binențeles)

  7. Cine, SBU ukraina? Aici e o capcană aruncata, sunt ruși colegi militari care au fost prin alte țări împreună cu ukraineeni, acum, acționează pro ukraina pentru că văd și colegii militari despre ce vrea puțin cu ai lui. E mult prea departe zona de ukraina că sa credem ca autorii sunt ukraineeni.

  8. Daca ucrainenii nu erau imbracati militar cu insemnele armatei ucrainene erau teroristi. Adica erau civili imbracati la fel ca Hamas. Desigur se poate aplica si regula de aur a asa zisilor democrati adica dublul standard!

  9. Cu asa ceva nu se câștigă un război.
    Doar ii îndârjești pe Ruși să-i mai bage lu’ Budanov o rachetă pe fereastră, în sediul SBU de la Kiev. Și de data asta s-ar putea să nu mai fi ieșit la budă, măRog…😜

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.