Oferta lui Grindeanu

Sorin Grindeanu, că-i place, că nu-i place, e obligat să promită o schimbare.

De câte ori pierd alegerile, social-democrații pregătesc, cu mai mult sau mai puțin succes, o rebranduire: FSN, FDSN, PDSR, PSD. Din 2001, au încetat să mai umble la denumirea partidului, dar încercări de schimbare la față au mai fost. Înfrângerile înregistrate la prezidențiale, din 2004 și până azi, au prilejuit tot atâtea primeniri, mai mult sau mai puțin de substanță. 

Este o nouă etapă pentru PSD, după înfrângerea încasată de Marcel Ciolacu, în noiembrie 2024. Cel mai mic scor în primul tur, din istoria PSD. Singurul candidat social-democrat la prezidențiale care nu a intrat în turul 2. Ciolacu a mai rezistat câteva luni la butoane, din inerție. Cum se întâmplă de obicei în partidul ce se vrea mereu nou, dar are obiceiuri adânc împământenite, știa că va fi mazilit. S-a întâmplat după ce a ratat a doua oară Cotroceniul, mizând pe Crin Antonescu. 

Sorin Grindeanu, Omul Nou cu rădăcini vechi

Vântul schimbării l-a adus pe Sorin Grindeanu la butoane. Omul Nou, care ar trebui să aducă un aer proaspăt în PSD, este de fapt lider cu rădăcini adânci. Trecut prin funcții numite – de la premier, la ministru al Transporturilor -, dar și prin posturi călduțe, făcute cadou de partid – șefia ANCOM. A fost și în echipa lui Ciolacu, și în echipa lui Dragnea. Dar cel mai mult apasă în CV-ul lui faptul că și-a legat numele, că a vrut, că nu a vrut, de OUG 13. Cu alte cuvinte, partidul pleacă la drum cu un președinte tot din vechea gardă. 

Dar aduce tineri în echipă, ar putea zice suporterii PSD. Tineri care au performat, accentua Sorin Grindeanu. Dacă te uiți un pic mai adânc în CV-ul lor, sub aparenta schimbare, se ascund tot greii partidului. Au făcut un pas în lateral și au pasat moștenirea tinerilor pe care i-au crescut la umbra lor. 

PSD se dezice de progresismul pe care nu l-a promovat niciodată. Acum vrea la creștin-democrați cu care nu are nicio treabă

Dar schimbă statutul, nu va mai fi același PSD, ar putea continua șirul argumentelor pro fanii PSD. Ce înseamnă de fapt această schimbare? Renunță la cuvântul progresism, și se transformă peste noapte în partid conservator. Își cheamă și foștii lideri la congres, precum Adrian Năstase, ca să fie mai credibili. 

De ce atâta efort? PSD nu a fost niciodată partid progresist, autentic de stânga. România postdecembristă a inventat doctrine, a amestecat ideologii, a creat partide autohtone cu crezuri originale. La fel ca democrația din România, făurită de Ion Iliescu la începutul anilor 90.

PSD a îmbinat de la bun început cu lejeritate socialismul cu conservatorismul, două concepte care se bat cap în cap. Cu accente naționaliste stridente, când a fost nevoie. Nu poate fi partid creștin-democrat autentic, cum spunea Paul Stănescu, pentru că nu a avut niciodată nicio legătură cu acest concept. Ce va ieși din noul statut va fi tot o struțo-cămilă, neaoș românească. 

Până la urmă, de ce schimbă statutul ca să devină partid conservator, naționalist? Pentru a recâștiga electoratul care a migrat în masă la AUR. Ăsta e motivul, nu vreo dorință fierbinte de redefinire doctrinară. 

Întrebarea e pe cine mai poate convinge o doctrină afișată pe site-ul unui partid, un cuvânt scris într-un document programatic cu care partidul face paradă doar la congrese sau la alegeri? Faptele vorbesc. PSD nu e nici progresist, nici creștin-democrat. PSD, ca mai toate partidele din România care plutesc într-un amestec vag și oportunist de ideologii și crezuri, este ce trebuie ca să ademenească electoratul. Vor oamenii pensii, dă pensii. Vor oamenii ajutoare sociale, dă ajutoare sociale. Vor oamenii naționalism, le dă naționalism. Vor suveranism, le dă suveranism. 

PSD, aversiunea pentru reforme și jocul lui Sorin Grindeanu

Suflul schimbării din PSD se lovește puternic și de rezistența proverbială a partidului la reforme. De fapt, PSD e alergic la schimbare în general, cu tot elanul de rebranduire pe care îl descoperă după fiecare eșec electoral. În acest moment, PSD blochează în coaliție cam orice schimbare de fond. Să enumerăm câteva reforme care bat pasul pe loc de trei luni. 

Pensiile speciale ale magistraților. PSD lungește discuția cerând un grup de lucru. Până și UDMR, aliatul tradițional, i-a atras atenția liderului Grindeanu că solicitarea egalează cu îngroparea subiectului. E de notorietate cum omori o temă în România. Faci o comisie. 

Reforma administrației locale. PSD o condiționează de reforma administrației centrale și trage astfel de timp din august. După fiecare coaliție, liderii celorlalte partide cred că au bătut palma, dar Grindeanu îi anunță de prin cine știe ce emisiune de la TV că au înțeles greșit. PSD se opune. 

300 de parlamentari. Aici nu e PSD singurul partid care nu vrea. UDMR propune reducerea cu 10%, deci cu circa 50. PSD vrea vot uninominal, un experiment eșuat din perioada 2008-2016. USR și Bolojan vor să pună în practică voința poporului, dar cel mai probabil subiectul va muri în fașă.

PSD, balet între putere și opoziție

Tot PSD este partidul care reușește cu măiestrie să fie și la putere și în opoziție. A agreat CASS-ul pentru mame, dar a depus imediat lege în Parlament ca să-l elimine. L-a chemat la ordin pe Bolojan în Parlament, ca și cum n-ar face parte din același guvern. I-a dat peste nas când a numit-o pe Oana Gheorghiu, deși partidele au convenit că nu se bagă unul peste nominalizările celuilalt. Și tot așa. 

Când vine vorba de alții însă, PSD clamează solidaritatea. A împiedicat alianța PNL-USR la Capitală, pe motiv că ori sunt împreună o coaliție, ori ba. Așa a reușit Grindeanu să îi crească simțitor șansele lui Daniel Băluță. PSD împotriva USR – PNL ar fi fost misiune imposibilă.

Congresul de pe 7 noiembrie va însemna pentru PSD o nouă eră, era Grindeanu. Dar fără o schimbare pe fond.