DNA extinde acuzațiile asupra lui Sorin Oprescu. Primarul suspendat al Capitalei a fost dus luni la sediul DNA pentru a i se aduce la conștință faptul că este acuzat și de spălare de bani, constituire de grup infracțional organizat și abuz în serviciu. Oprescu s-a ales și cu sechestru pe casă
Comunicatul DNA:
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus, față de OPRESCU SORIN MIRCEA, primar al municipiului București, în prezent suspendat din funcție, aflat în stare arest preventiv în prezenta cauză, extinderea urmăririi penale cu privire la săvârșirea, în concurs real cu infracțiunea de luare de mită, și a infracțiunilor de
– spălare de bani,
– abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit
– constituire a unui grup infracțional organizat.
În aceeași cauză s-a dispus indisponibilizarea prin sechestru a cotei indivize de 5/6 dintr-un imobil situat în București, sectorul 1, cu o suprafață utilă totală de 244,19 mp (inclusiv, logie, terasă, loc de parcare la demisol și boxa) și cota parte indiviză ce reprezintă 101,64 mp teren, ambele bunuri aflate în proprietatea lui OPRESCU SORIN MIRCEA, până la concurența valorii de 1.264.531,8 lei.
De asemenea, s-a dispus indisponibilizarea prin sechestru a unui imobil aparținând partenerei de viață a lui OPRESCU SORIN MIRCEA, situat în București, sectorul 1, până la concurența valorii de 2.411.019,01 lei.
La dispunerea acestei măsuri s-au avut în vedere prevederile referitoare la confiscarea extinsă”.
Sâmbătă, avocatul Alexandru Chiciu a declarat că este posibil ca în cursul acestei săptămâni, procurorii să extindă ancheta în cazul edilului suspendat.
„Cred în perioada următoare procurorii vor proceda la o chemare a domnului Oprescu la DNA. Și, sigur, din acest punct de vedere îmi doresc să îmi pregătesc clientul pentru această perspectivă”, spunea Alexandru Chiciu.
Sorin Oprescu a fost arestat preventiv pe 7 septembrie, pentru luare de mită.