Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că prin noua organigramă municipalitatea reduce cu 19% numărul posturilor, renunţând la 268 de funcţii vacante.
Consilierii generali au aprobat noua organigramă a Primăriei Capitalei, care prevede ca municipalitatea să aibă 1.354 de funcţii, fiind făcută astfel o reducere de 268 de posturi vacante, potrivit Mediafax.
Astfel, din cele 1.354 de posturi din noua organigramă a Primăriei Capitalei, 1.076 sunt funcţii publice, din care 130 de conducere, iar 278 sunt funcţii contractuale, din care 13 de conducere şi trei de demnitate publică.
Întrebat ce părere are cu privire la eventualitatea reducerii personalului în funcţie de numărul de locuitori ai Capitalei, Sorin Oprescu a spus că deşi nu cunoaşte prevederile actului normativ, nu va putea reduce niciodată din 1.000 de angajaţi „câteva sute sau chiar mai mulţi”. „Oricât aş vrea, din 1.080 de angajaţi n-am să pot reduce 1.200 niciodată”, a mai spus Oprescu.