Opriți ascensiunea fascismului în România – SF politic

Dimineață s-a auzit că a sosit prin Vama Nădlac. Pe la prânz, unii au fost de părere că era aici de sute de ani. Ascuns, bine ascuns, mocnind. Alții au susținut că a venit săptămâna trecută de pe Planeta Marte sau că a ieșit din Oceanul Pacific, acolo unde s-ar fi scufundat un submarin în Cel De-Al Doilea Război Mondial. Mă rog, tot felul de zvonuri. Fascismul se plimbărește acum prin România într-o decapotabilă focoasă și nimeni nu-l oprește să-i ceară actele la control. Dar nimeni. Fascismul e înțolit la patru ace, vorbește mai multe limbi străine, e rujat țipător și sucește mințile unora ceva de speriat.

L-a văzut și Temistocle și s-a crucit. L-a văzut și madam Filofteia și s-a crucit. L-au mai văzut și alții care l-au mai văzut cândva și care credeau că nu-l vor mai vedea niciodată. L-au zărit și niște vecini de-ai noștri cum trăgea lumea de limbă pe stradă și cum îi pornea pe unii împotriva altora. Bebe de la Arsenal mi-a zis că un văr de-al lui din Timișoara a zărit Fascismul în față la Bastion cum urla ca un dement ca să fie ștampilați o parte din români, direct cu ștampila Primăriei, ceva mai sus de cot. Unii au spus că e un virus extrem de periculos, o bacterie, un microb îngrozitor. Alții că ar fi ura în carne și oase, alții cel mai mare rău social. Alții au zis că e catalizatorul ticăloșiilor de pretutindeni. Alții și-au dat cu părerea cum că Fascismul o să ne înmoaie oasele, o să ne frângă, o să ne facă praf și pulbere cum s-a mai întâmplat de atâtea ori în istorie. Când cometa cometelor a trecut peste București, razant, Fascismul a fost văzut pe terasă la Capșa aiurind niște scriitori, niște actori, niște jurnaliști, niște politicieni care-l ascultau cu toții cu gura căscată fără să mai poată face vreo mișcare, hipnotizați.

Gata, gata să sară pe noi, să ne aresteze la domiciliu, să ne învrăjbească unii cu alții, să ne dea la cap, să ne batjocorească. Madam Protopopescu a zis că a zărit Fascismul coborând din decapotabila lui focoasă și fioroasă fix în Piața Chibrit să șoptească măscări la urechea târgoveților, a vardiștilor și a băbuțelor nevinovate care au încă frică de Dumnezeu. Alții s-au jurat că au zărit Fascismul leorpăind pe la unele televiziuni, pe culoarele Parlamentului și chiar mai sus de parlament. Fascismul se preumblă de colo, colo sub diverse forme, ticăloșit și periculos, mințind, amenințând, distrugând bruma noastră de patriotism.

Popescu de pe Lipscani a venit să ne zică să ne trezim din visare, să luăm seama, să mergem cu toții la biserică să-l regăsim pe Dumnezeu. Mai apoi a apărut de nu știu unde, venind printr-un portal temporal, chiar Nichita Stănescu să ne lumineze. A venit și Gheorghe Dinică. Au venit Nicolae Titulescu și Lucian Blaga. Ne-am dus cu toții în Piața Matache să-l ascultăm pe Constantin Brâncuși și pe Emil Cioran. Mai încolo, spre Piața Universității s-au adunat mii de oameni pentru că s-a zvonit că o să vină Petre Țuțea să ne tragă de urechi, să ne dojenească, să ne îmbărbăteze. Ne-am dus și noi acolo să-l ascultăm pe Petre Țuțea. Am ieșit din case fără frică și ne-am dus să-l ascultăm pe Petre Țuțea, uite-aș ne-am dus acolo, cu mic, cu mare să ne regăsim, să nu ne pierdem prin istorie, să nu ne rătăcim, să nu ne mai ocărâm unii pe alții, să nu ne mai suduim, să fim cu toții o singură inimă, frumoasă și adevărată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

3 Comentarii

  1. Cine-I prostu asta care a scris articolul ??? Prostovane, daca stii ce-I fascismul, nazismul etc vino cu exemple concrete, asemanari, deosebiri nu cu propaganda de doi bani, mizerabile….

  2. nu e primul text… toate sunt niste idiotenii absolute.
    Bufnila asta e un dobitoc

  3. Domnilor ori… doamnelor,
    Autorul scrie articole SF!. Nu face nicio propoagandă fascismului!Este vorba despre o ficțiune(dacă nu ați sesizat!). Ce spuneți de Charlie Chaplin când juca rolul soldatului amnezic și-l înfrunta pe Adenoid Hynkel,o ficțiune despre Hitler și fascismul său? Era un ,,prost”? ,,Ne-am dus și noi acolo să-l ascultăm pe Petre Țuțea. Am ieșit din case fără frică și ne-am dus să-l ascultăm pe Petre Țuțea, uite-aș ne-am dus acolo, cu mic, cu mare să ne regăsim, să nu ne pierdem prin istorie, să nu ne rătăcim, să nu ne mai ocărâm unii pe alții, să nu ne mai suduim, să fim cu toții o singură inimă, frumoasă și adevărată.” încheie domnul Bufnilă.Și zice Chaplin…,,umorul întărește instincul nostru de supraviețuire și salvează sănătatea noastră de spirit”!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.