Oraşul Tokyo îşi moblizează cetăţenii pentru susţinerea candidaturii la organizarea JO 2020

Medaliaţii japonezi de la Jocurile Olimpice de la Londra vor defila pe străzile oraşului Tokyo, luni, pentru a suscita entuziasmul populaţiei locale cu privire la candidatura metropolei la organizarea JO din 2020, a anunţat  Comitetul olimpic japonez, conform AGERPRES. ”Vrem să punem în scenă defilarea ca un semn de mulţumire pentru persoanele care ne-au susţinut […]

De cotidianul.ro - Autor

Medaliaţii japonezi de la Jocurile Olimpice de la Londra vor defila pe străzile oraşului Tokyo, luni, pentru a suscita entuziasmul populaţiei locale cu privire la candidatura metropolei la organizarea JO din 2020, a anunţat  Comitetul olimpic japonez, conform AGERPRES. ”Vrem să punem în scenă defilarea ca un semn de mulţumire pentru persoanele care ne-au susţinut […]

Medaliaţii japonezi de la Jocurile Olimpice de la Londra vor defila pe străzile oraşului Tokyo, luni, pentru a suscita entuziasmul populaţiei locale cu privire la candidatura metropolei la organizarea JO din 2020, a anunţat  Comitetul olimpic japonez, conform AGERPRES. ”Vrem să punem în scenă defilarea ca un semn de mulţumire pentru persoanele care ne-au susţinut de-a lungul întregii ţări”, a declarat preşedintele Comitetului olimpic japonez, Tsunekazu Takeda.

”Va fi un lucru bun, dacă va ajuta la stimularea candidaturii oraşului Tokyo pentru 2020”, a adăugat el.

La JO de la Londra, Japonia a câştigat 38 de medalii, dintre care 7 de aur, depăşind precedentul record de 37 de medalii la Atena în 2004.

Capitala niponă nu a obţinut organizarea JO de vară din 2016, câştigată de Rio de Janeiro. Slaba susţinere a publicului este citată drept unul dintre motivele acestui eşec.

Un recent sondaj al Comitetului internaţional olimpic a arătat că doar 47 la sută din populaţia locală susţine candidatura Tokyo pentru 2020, faţă de 73 la sută şi 78 la sută pentru rivalele sale, Istanbul, respectiv Madrid.

Desemnarea oraşului care va găzdui JO 2020 va avea loc în septembrie 2013. AGERPRES

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.