Orban, despre formarea unei majorități

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, înaintea ședinței Biroului Politic Național al partidului, că este foarte dificilă formarea unei noi majorități a partidelor din Opoziție.

„Este foarte dificilă formarea unei noi majorități în momentul de față. Eu am spus deja că purtăm aceste discuții și investigăm posibilitatea de a forma o majoritate parlamentară fără PSD, sunt câteva semne încurajatoare, dar încă nu ne-am apropiat de acest obiectiv”, a spus Orban la Palatul Parlamentului

El a adăugat că s-a consultat cu reprezentanții celorlalte partide din Opoziție, iar unele sunt dispuse să susțină o majoritate în jurul PNL, altele nu.

„Îmi voi informa colegii din Biroul Politic Național și colegii parlamentari și în funcție de rezultatele acestor discuții exploratorii pe care le-am avut vom lua o decizie. M-am întâlnit și cu reprezentanți ai PMP, fără Traian Băsescu. Traian Băsescu am văzut că e ocupat în Basarabia”, a menționat el.

Orban a precizat că în cadrul BPN se va hotărî în primul rând dacă PNL va merge la consultările de la Cotroceni cu o propunere de premier sau nu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.