Reguli noi pentru elevi

Ministerul Educației a emis un ordin de schimbare a regulamentului în unitățile de învățământ

Reguli noi pentru elevi

Ministerul Educației a emis un ordin de schimbare a regulamentului în unitățile de învățământ

Ministerul Educației a emis un ordin de schimbare a regulamentului în unitățile de învățământ, printre prevederi fiind interzicerea folosirii telefoanelor mobile, fără acordul profesorului, în timpul cursurilor. De asemenea, copiii nu sunt obligați să poarte uniformă și nu pot fi pedepsiți prin note

„În unitățile de învățământ se asigură dreptul fundamental la învățătură și este interzisă orice formă de discriminare a copiilor/elevilor și a personalului din unitate. În unitățile de învățământ sunt interzise măsurile care pot limita accesul la educație al elevilor cum ar fi, de exemplu, efectuarea de către aceștia a serviciului pe școală, interzicerea participării la cursuri sau sancționarea elevilor care nu poartă uniforma unității de învățământ sau altele asemenea”, este una dintre prevederile ordinului de ministru.

De asemenea, potrivit documentului este interzisă utilizarea telefoanelor mobile în timpul orelor de curs, fără acordul profesorului.

„În timpul orelor de curs, al examenelor și al concursurilor este interzisă utilizarea telefoanelor mobile. Prin excepție de la această prevedere, este permisă utilizarea acestora în timpul orelor de curs, numai cu acordul cadrului didactic, în situația folosirii lor în procesul educativ sau în situații de urgență. Pe durata orelor de curs telefoanele mobile se păstrează în locuri special amenajate din sala de clasă, setate astfel încât să nu afecteze procesul educativ”, se arată în document.

„Rezultatul evaluării, exprimat prin calificativ, notă, punctaj, etc, nu poate fi folosit ca mijloc de coerciție, acesta reflectând strict rezultatele învățării, conform prevederilor legale”, prevede o altă modificare.

Ministrul Educației, Liviu Pop, a anunțat pe Facebook că a semnat ordinul pentru modificarea și completarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Bine, nu pot fi sancționati elevii pentru lipsa uniformei, dar vreo regulă conform căreia se interzice predarea de către puștoaice a anatomiei pe viu, pe propria persoană, găsește gânditorul?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.