Ordinea bazată pe reguli a aruncat în război două continente

De la jumătatea anilor 2010, ”ordinea bazată pe reguli” sau ”ordinea liberală bazată pe reguli” a devenit o idee fixă în lumea diplomației. Începuse sa fie folosită în anii 1990 și se consolidase după atentatele de la 11 septembrie 2001 și invaziile americane în Afganistan și Irak. Acum avem rezultatele acestei ”ordini bazate pe reguli”. Despre necesitatea atacării Iranului s-a vorbit în SUA începând din anii 2000. Războaiele prin procură din Africa au început în vremea ”ordinii bazate pe reguli”, nu după declararea decesului ei, într-un discurs ipocrit și foarte lăudat ținut de premierul-bancher central al Canadei, la Davos, în 2026.

Război în Liban

Israelul lui Benjamin Netanyahu este într-un război pe trei fronturi: Iran, Liban, Siria. În Liban, bombardamentele israeliene inițiate după atacurile Hezbollah de la începutul lunii martie, au dus la circa o mie de morți și peste un milion de strămutări interne. Guvernul libanez încearcă să impună monopolul statului asupra armelor, dar armata ezită să înfrunte Hezbollah direct. Gruparea rămâne puternică și refuză negocierile de dezarmare, menținând atacuri sporadice. Populația șiită resimte cel mai greu războiul, cu pierderi materiale și psihologice considerabile. Conflictul escaladează tensiunile interne și complică guvernarea, în timp ce Israelul continuă operațiunile militare cu scopul de a neutraliza infrastructura și liderii Hezbollah.

Irakul, în pragul unui nou conflict?

După invazia americană din 2003, Irakul cu populație majoritar șiită a fost pus pe tava regimului de la Teheran. Organizarea politică este una sectară, similara cu cea din Liban – rețeta pentru paralizia statului. La Bagdad există acum un guvern interimar, după alegerile din 2025. Irakul este vizat de atacuri ale Iranului, SUA și Israelului. Grupările paramilitare susținute de Iran, parte din Hashd și aliate în „axei rezistenței”, au lansat rachete și drone asupra bazelor americane și a opozanților iranieni din Kurdistan. Bagdad nu poate face nimic, doar să prevină protestele și atacurile în Zona Verde a capitalei. Exporturile de petrol din Basra sunt parțial oprite, Kurdistanul irakian a suspendat complet exporturile, afectând grav veniturile. Instabilitatea politică și militară ar putea transforma Irakul într-un teatru permanent al conflictului regional.

Opțiunile kurzilor din Siria

Siria este condusă de un fost lider jihadist aflat, până să preia puterea, pe lista FBI a teroriștilor. Israelul a ocupat teritorii adiacente Înălțimilor Golan și militarii israelieni au conflicte constante cu milițiile siriene din sud. Forțele kurde care au dus greul luptei cu Statul Islamic în Siria si Irak în urmă cu zece ani se văd părăsite de aliații americani, puse să predea armele jihadiștilor de la Damasc aparent convertiți la costum occidental și diplomație. Vor alege să fie din nou unealta SUA alăturându-se kurzilor iranieni pentru a lupta împotriva regimului ayatollahilor?

Există și conflicte cu potențial de escaladare despre care se vorbește mai puțin. De partea cealaltă a Peninsulei Arabe se află o alta strâmtoare – Bab el Mandeb, la intrarea în Marea Roșie. Prin strâmtoarea Hormuz acum închisă trece doar 2-3% din comerțul maritim global. Însă prin Marea Roșie trece peste 10% din comerțul global (și până la 20% din comerțul maritim Europa-Asia). Și această parte de lume este cuprinsă acum de un haos asemănător cu cel din Golful Persic.

Războiul din Golf va avea o influență directă asupra evoluțiilor din Yemen, Cornul Africii și Africa Subsahariană. Asta pentru că monarhiile din Golf sunt implicate masiv în conflictele din Estul Africii, alături de Iran, dar și de Turcia.

Război prin procură în Yemen

De la unificarea Yemenului de nord cu socialiștii din Sud, în 1989, Yemenul abia de a cunoscut un deceniu de pace. Iar de la așa-zisa ”primăvară arabă” din 2011 se află într-un război continuu. Nu este doar o luptă împotriva grupării șiite Ansar Allah (susținută de Iran) care deține o bună parte din nordul țării, cu control la strâmtoarea spre Marea Roșie. Este și un război între yemeniții  susținuți de Arabia Saudită și cei susținuți de Emiratele Arabe Unite. Cele două prospere monarhii din Golf, parteneri de investiții și afaceri cu Occidentul, se luptă în Yemen, unde se înregistra până de curând cea mai gravă criză umanitară din lume. Guvernul recunoscut internațional al Yemenului este controlat de saudiți, în vreme ce așa-zisul Consiliu Tranzițional Sudic, cu propriile miliții, este controlat de EAU. În decembrie 2025, tabăra saudită a recuperat vaste teritorii cucerite anterior (la fel de repede) de tabăra emirateză.

Monarhiile arabe se înfruntă în Sudan

În Sudan, peste Marea Roșie, istoria recentă începe tot în 1989, cu venirea la putere a președintelui Omar al-Bashir. Ca și în Yemen, Sudanul nu a cunoscut pacea. Al-Bashir a venit la putere pe fondul vechiului război pentru independența Sudanului de Sud, african, creștin și bogat în petrol, față de Sudanul arab, bogat în aur și cu ieșire la Marea Roșie. După războiul și genocidul din Darfur, Sudanul de Sud își proclamă independența, în 2011. În Sudan urmează însă îndepărtarea lui al-Bashir și actualul război civil.

În războiul civil din Sudan, declanșat în 2023, se înfruntă, oficial, forțele armate sudaneze și așa-zisele Forțe de Sprijin Rapid (aliații lui al-Bashir în genocidul din Darfur). Petrolul a fost pierdut în favoarea Sudanului de Sud. Acum, armata și rebelii din FSR se luptă pentru aur (Sudanul este al treilea producător din Africa). FSR controlează acum zonele Sudanului bogate în aur. Emiratele Arabe Unite susțin această tabără în războiul civil. Dubai este unul dintre centrele mondiale ale comerțului cu aur. De cealaltă parte, armata sudaneză este susținută de Egipt și de Arabia Saudită. FSR au fost sprijinite și de Ucraina, prin livrări de drone și participarea unor operatori de drone. De partea armatei sudaneze s-a aflat Rusia, prin Grupul Wagner.

Risc de război prin contagiune în Etiopia și Ciad

Conflictul se poate extinde. Etiopia a început să construiască tabere pentru instruirea rebelilor din FSR, arată Reuters. Asta pentru că rivalii istorici din Eritreea (în ciuda acordului de pace semnat în 2018, după un război de 20 de ani) susțin armata sudaneză. Conflictul se poate extinde și în Ciadul vecin, condus de o dictatură ereditară. La finalul lunii februarie, guvernul din Ciad a anunțat că armata sudaneză a ajuns să lupte cu FSR chiar pe teritoriul Ciadului.

Israelul definitivează eșecul statului Somalia

Somalia este un stat aflat în război civil de mai bine de 40 de ani. În decembrie 2025, Israelul a anunțat că recunoaște idependența provinciei Somaliland (cu cea mai mare ieșire la intrarea în Marea Roșie, în Golful Aden). Imediat, Arabia Saudită a semnat un acord militar cu guvernul central al Somaliei. În ianuarie 2026, acest guvern central interzice EAU să mai folosească porturile din Somalia, spunând că emiratezii subminează suveranitatea tarii. Asta și fac: EAU au susținut Somaliland și Puntland, provinciile cu ieșire la Golful Aden. Dețin portul Berbere, in Somaliland. Din nou, Arabia Saudita și EAU sunt în tabere opuse. În acest conflict apare și Turcia, care susține guvernul central, în tabăra opusă Israelului. Susținerea înseamnă arme, fluxuri financiare, influență în mass media (Qatar, statul Al Jazeera, este în tabăra saudită și a Turciei).

În Somaliland, Emiratele Arabe Unite și Israelul pot spera să aibă ceea ce marile puteri au în statul vecin Djibouti, între Somaliland si Eritreea. Regimul din Djibouti s-a asigurat împărțind țara în baze militare: SUA, Franța, China, Japonia.

Planurile familiei Trump pentru Libia

După desprinderea Sudanului de Sud, în 2011, Sudanul mai poate suferi o împărțire. Regiuni ale Somaliei rupte de facto de guvernul central de decenii, pot deveni țări independente, în funcție de interesele puterilor regionale și ale marilor puteri pentru controlul intrării în Marea Roșie. Până atunci, scenariul Libiei de după intervenția NATO pentru îndepărtarea regimului Gaddafi se aplică și aici. Liderii militari mai abili în găsirea sponsorilor vor controla regiunile bogate în resurse sau cu poziție strategică mai bună, aducătoare de profit material.

Libia este împărțită în două: partea de vest (cu zăcăminte de petrol mai mici) este controlata de un guvern recunoscut internațional, în vreme ce partea de est este condusă de facto de generalul Khalifa Haftar, susținut, printre alții, de Egiptul vecin, Rusia și, din nou, Emiratele Arabe Unite. Recent, pe fondul războiului dintre SUA și Iran, Massoud Boulos, cuscrul președintelui Donald Trump și consilierul său pentru probleme africane, a venit cu propunerea unificării celor două guverne libiene, fără vreun vot popular.

Prăpădul din Africa și Yemen

În Yemen, Sudan, Somalia asistăm la conflicte și crize umanitare severe care sunt prelungite prin implicarea statelor monarhiilor din Golf, a Israelului și chiar a Turciei. Războiul civil din Sudan, început în 2023, a dus la refugierea a circa două milioane de oameni. Au murit peste  150.000 de oameni. În războiul civil din Yemen, cel împotriva Hutiților susținuți de Iran, dar și în conflictul paralel între facțiunile susținute de saudiți și emiratezi, au murit circa 400.000 de oameni, începând din 2014. Potrivit ONU, 17 milioane de oameni sunt în insecuritate alimentara severă în Yemen.

Regula: nicio țară fără amenințarea ei teroristă

În aceste țări există și câte o organizație teroristă care justifică la intervale regulate intervenția militară a Statelor Unite. Asta se întâmplă în Yemen cu Al Qaeda din peninsula Arabă. Asta se întâmplă în Somalia cu gruparea Al Shabaab. Apoi, pe 9 martie, în plin război cu Iranul, SUA au inclus pe lista organizațiilor teroriste aripa sudaneza a Fraților Musulmani. Această veche organizație, care promovează islamul politic începând din anii 1930, este spaima multor monarhii din Golf și a regimului din Egipt. Mai puțin însă în Qatar și Turcia, care au deschidere pentru Frații Musulmani.

În Sudan, organizația este asociată cu armata sudaneză. Și sperietori teroriste există și în Nigeria – Boko Haram, bombardată de aviația americană chiar în acest an. Iar în Orientul Mijlociu există organizația Stat Islamic – justificarea constantă a intervențiilor occidentale și apărută într-un vid de putere creat de aceleași intervenții occidentale, la începutul anilor 2000. Mai mult, administrația Barack Obama nu a mișcat un deget atunci când serviciile secrete americane au avertizat despre apariția acestei organizații.

Război, o rețetă de succes

Războiul din Golf poate duce la două evoluții în această regiune a Africii. Fie la o escaladare a conflictului, în care statele și grupările rebele își vor regla conturile în vreme ce patronii lor de peste Marea Roșie sunt distrași de războiul din Golf. Fie la o calmare a conflictelor, pentru ca liderii beligeranți să evalueze impactul războiului din Golf. În ambele situații, este puțin probabil ca zona intrării în Marea Roșie să fie pacificată. Ba chiar se poate ajunge la un nou conflict între Eritreea și Etiopia sau al extinderea războiului din Sudan în Ciadul vecin.

Implicarea repetată a puterilor regionale a creat rețete de succes pentru liderii războinici din aceste tari. Ei știu să-și atragă patroni externi și să-i folosească pe unii împotriva altora pentru a extrage resurse, a obține recunoaștere și sprijin diplomatic. Războiul din Golf nu va schimba agenda acestor lideri, ci doar condițiile în care își vor urmări agenda.

Acestea sunt o parte din roadele ”ordinii bazate pe reguli” ce sunt culese în Orientul Mijlociu și Africa. Tot la jumătatea anilor 2010, atunci când s-a consolidat marota „ordinii bazate pe reguli”, a început să se vorbească despre ”Indo-Pacificul liber și deschis” – un alt concept care sună frumos și care poate lega rod.